Exodul cuvintelor

de Irina Lucia MIHALCA

Prin timp, orbit, omul aruncă, în lume, lanţuri grele.
Un zeu plin de temeri!

Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie
miasme, plăgi negre, în adâncuri,
în cer şi-n ape, în sânge şi în inimi,
în vis, iubiri, cuvinte.

Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,
cu sânge de albi porumbei
praguri de uşi au fost însemnate.
Tot mai pierdute, sleite, cuvintele pulsau
epilogul secundelor stinse.
O ultimă respiraţie,
un vuiet adânc, un geamăt prelung…
Şi totul durere, ocean de durere!

Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele
au ţâşnit din cărţi, din inscripţii,
din gânduri, din lume,
spre Tabernacolul din Muntele Luminii,
lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu.

Şi astfel, o lume albastră împietri, tăcută şi sumbră!
Doar zborul de păsări şi fluturi
luceau
vagi semne-n priviri,
Speranţa unei, cândva, viitoare lumini…

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: