Fata cu privirea de perlă

de Irina Lucia MIHALCA

Când pe pământ luna-şi revarsă argintul luminii,
scoicile părăsesc adâncul mării,
lăsându-se mângâiate de unduirea apei,
lăsându-se sărutate de razele lunii,
ca, din sărutul magic, să se nască perlele.

…………………………………………………..

De cum a pătruns în fântâna ochilor lui,
în cercurile unui timp, o poartă s-a deschis,
în misterul ce-aşteaptă să fie trăit,
ca o ramă de tablou din care curge-o poveste.
Prin lumina filtrată de umbre,
acea lumină ce umple şi-nsufleţeşte totul,
ceva s-a rupt din ea, acea parte prin care
l-a recunoscut, acea parte prin care a recunoscut-o.
Acelaşi vis repetat, aceeaşi realitate,
când, în acelaşi timp, regăseşti
stăpâna şi sclava în faţa iubirii
care se uită prin gardul din spatele ochilor,
plângând sfâşietor. Devastatoare imagine!

Respiri prin ea un spaţiu rarefiat care parcă pictează.
Sufletul nu e-n noi, în întregime,
în noi sunt ramuri din el. Strigătul ei te trezeşte,
mereu revine, concomitent cu arzătoarea simţire,
apoi dispare – durerea iubirii ce-aşteaptă
erupţia vulcanului din focul împrăştiat prin trup,
un trup amorţit de durere, vibraţie, flacără,
neputinţă şi-acel strigăt din strigăt –
Adânc ţi s-a imprimat acel flux şi reflux!

– Să fie totul-o nebunie? De ce aşa,
de ce sugrumându-şi plăcerea?
Se-aşează în genunchi, se roagă: „Ajută-mă!”
Simte-n extazul clipei, atât de intens,
durerea lipsei lui în acea falie a timpului?
O puternică vibraţie, o osmoză,
spectacol de lumină, o masă de sentimente
ce duc la-mpletirea de tine şi mine!
Dincolo de conştiinţă, o perfecţiune – flacăra iubirii!
– Acolo ne risipim
şi ne-adunăm înainte de venirea zorilor?
Era un timp uitat mai aproape de alţi timpi?
Să cauţi cheia în labirintul adâncimilor voastre,
rămâi misterul scrierilor ei!

Fiecare-şi are propriul cod, diferenţa o dă cunoaşterea.
Din simţiri neatinse la vremea lor,
într-o cădere de spirală, se nasc adâncimile.
Să reţii intensitatea durerii!
Prin noi găsim răspunsuri, oglindindu-ne,
prin fiecare înţelegem atât cât putem
şi-atât cât ne e dat.
Te priveşti în ea, în tine cauţi răspunsuri,
prin ea ţi se relevă şi manifestă lumina,
altfel cum ai putea s-o simţi?

O dorinţă de cunoaştere, tăcere şi lumină!
– O respiraţie caldă să simţi intens, acolo!
Cu buzele fierbinţi electrizez totul… nemaifiind loc,
niciunde şi nimic nu ar ajunge.
Frumos te hrăneşti cu energia mea,
va fi captată în unde de zvâcniri spre revărsare,
mâna întinsă lui Dumnezeu,
pentru a-ţi aşeza un suflet în clipa magică!

Putem înţelege iubirea
muşcând doar din fructul cunoaşterii?
Lotusul iubirii prin fiecare petală deschisă a simţurilor!
Cheia timpului ar trebui să fie etanşă.
– Apleacă-te cu atenţie, le vei descifra!

………………………………………………………..

În tăcerea şi misterul pădurilor din noapte
îţi doarme sufletul.
Ştii că nu toate feliile sunt dulci,
cu noduri ţi se leagă amintirea de ea!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: