O clipă dăruită cuiva

de Irina Lucia MIHALCA

Tu care mi-ai dăruit visul visului din noi,
prin ce sunt oamenii vii, iubitule?
– A fost şi contopire,
şi trupuri de lumină! Vino, sufletul meu!

Tu care-ai navigat pe apele viselor mele,
poţi recunoaşte culoarea ce curge pe luciul apei
fără a putea opri clipele?
– Mi-ai rămas cu plăcerea trupului în minte,
când ajungi în esenţa cuiva, în adâncuri,
un vulcan ţi-e trupul. Între obişnuinţă şi cunoaştere,
doar perlele rare fac diferenţa!

Prin culoarea iubirii, o întâlnire a două inimi,
asemeni diamantului, cu cât priveşti mai adânc,
cu-atât mai preţioasă e lumina.
De ce ne cenzurăm adevărul din noi,
de ce şi faţă de cine, cui ajută?
Caută-ţi adevărul profund, iubirea,
o alchimie prin care puţini au acces!
– Cine are curajul
să se uite-n ochii lui Dumnezeu?

Cine iubeşte.
Dumnezeu este Iubire, Lumină şi Viaţă!

– Clipe, ore, asta nu le este dat tuturor,
la o rotaţie perfectă a pământului se întâmplă.
O clipă dăruită cuiva!
Ca un curcubeu este viaţa,
în dansul inimii, câmpul de flori a-nflorit,
multă dragoste risipită-n acele locuri,
noi galaxii se nasc,
se-ncheie ceva ce nu mai are continuitate.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: