Maria Bonea – poezia iubirii şi-a înţelepciunii

Livia Marcande prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Fiecare dintre noi purtăm în suflet mări de poezie. Poezia este modul nostru de a fi, este chiar existenţa noastră. Cei mai mulţi o închidem în suflet şi ne mulţumim să ştim doar că suntem mângâiaţi de aripa ei. Alţii, printre care se numără şi doamna Maria Bonea, au darul exprimării în versuri şi talentul de a descifra existenţa prin legile poeziei. Volumul Ecouri peste arc de timp, apărut în ediţie bilingvă, română şi engleză, în Editura Maria Montessori, Baia Mare, 2006, urmează, cronologic, volumului de versuri Răsunet de baladă, apărut în 1997 şi este dedicat nepoatei sale Carina Iulia; el exprimă deopotrivă omul-dascăl, cu o bogată cultură umanistă, dar şi sensibilitatea poetei cu trăiri gingaşe, delicate faţă de oameni, obiceiuri şi locurile natale. Motto-ul care prefaţează volumul citează cuvintele lui L. Rebreanu: „Nu vreau nimic… Iubirea îmi ajunge căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe om şi pe Dumnezeu, viaţă şi moarte… Iubirea e în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cu iubirea în suflet poţi trece pragul morţii…”, conturează ideea şi sentimentul fundamental al volumului. Motto-urile din opera unor poeţi, filosofi, moralişti care însoţesc poeziile volumului, expresie a cugetării lui: Goethe, Cervante, Seneca, Haine, Aristotel, Hugo, Schiller, Cantemir, Eminescu, Homer etc, sunt fidele ideilor şi sentimentelor din poezie, trădează înclinaţia spre rigoare, doresc să precizeze universul poetic care se conturează în versuri şi trădează înclinaţia spre organizare poetică riguroasă a unui om care nu lasă nimic la întâmplare. În poezia „Sunet sublim” poeta se autodefineşte astfel: „Apar în vis, pe un tărâm/ În vastul labirint divin/ Şi caut ne-ncetat în taină/ Sunet curat, sunet sublim”. Poeta iubeşte oamenii aşa cum ar trebui să o facă fiecare dintre noi; iubeşte natura în mijlocul căreia i s-a deschis privirea spre viaţă, iubeşte credinţele oamenilor pe care doreşte să le transmită şi urmaşilor. Celor mai apropiaţi şi mai cunoscuţi dintre prieteni, le dedică poezii din care emană credinţa-i că fiecare dintre noi poartă în el inefabilul, totul este să fie descoperit de cineva priceput cu har poetic aşa cum este ea: „Un zâmbet cald, un dar, o mângâiere/ Adună-n timp buchetul prieteniei…”; „O stea a răsărit şi pentru tine,/ Din infinitul veşnic, neştiut…” Poeta trăieşte bucuria dragostei de oameni, de locurile natale, de obiceiurile care fac „tot creştinul mai bun”; ne vorbeşte despre universul copilăriei sale care-i este vie în amintire, despre „Stejarii care nu mor”, despre nepoată, prieteni, într-o manieră simplă, cuceritoare care nu-i pune sub semnul îndoielii dragostea de semeni, care te domină şi-ţi purifică eu-l. Scrie despre oamenii dragi şi vechi ai locului, despre casa-i iubită; se întâlneşte în vers cu oameni trecuţi prin ani, îndureraţi, le caută „cifrul pentru riduri” şi se străduieşte să mângâie aceste „fiinţe blânde”. Oşenii sunt printre puţinii oameni care au păstrat cultul strămoşilor şi care fac din înţelepciunea lor reguli de viaţă respectate cu stricteţe, iar Oaşul este un loc în care tradiţia este la ea acasă. Maria Bonea este o fiică a acestor locuri şi nu le trădează credinţele seculare. Plăcerea evocării, cât şi cea de a dedica oamenilor poezie, sădeşte în cititor credinţa că omul poate fi subiect de poezie şi de iubire chiar şi în vremurile noastre tulburi. Poeta doreşte să se regăsească veşnic într-o „primăvară timpurie” în „urmele copilăriei sale”, în „vara caldă de cuptor”, ca să „culeagă vise şi brânduşi”, fascinată de misterul naturii. Ea doreşte să oprească clipa confruntării sale cu frumosul, cu oamenii pe care-i iubeşte „Nu te grăbi, mai stai” ne spune ea ca şi anticul dicton, tocmai pentru a-i savura mai bine plăcerea şi a ne-o transmite şi nouă. Poeziile ei au parfumul vremurilor de demult, sunt calde, lipsite de zbucium şi de nelinişte. Ea nu problematizează viaţa şi sentimentele. Anotimpul preferat este primăvara, cel al reînvierii, ca o credinţă puternică în biruinţa valorilor supreme. Valorile morale, prietenia, dragostea, sinceritatea, învăţătura, legea, patriotismul, nu sunt, aşadar, perimate, pot opera în câmpul poetic cu efecte poetice de rezonanţă, deşi literatura noastră de azi s-a pierdut, asemenea altora, în experimente care le exclud! Această risipă de sentimente şi de învăţături, de dragoste pentru limba română şi oameni, este modul de a fi specific al poetei, care vrea să transmită cititorului sentimentul propriei bogăţii sufleteşti, vrea să-l înnobileze prin cunoaşterea propriilor sale valori morale şi sufleteşti. Toate acestea induc certitudinea că doar poezia ne poate da confortul spiritual şi sufletesc în viaţa noastră trecătoare şi zbuciumată; nu în ultimul rând îţi doreşti să fii alături de poeţi ca doamna Maria Bonea. Ideile nobile exprimate poetic de Maria Bonea sunt analizate şi interpretate critic într-un capitol intitulat „Referinţe critice” semnate de nume precum Nicoară Mihali, Arhimandritul dr. Emanuil Rus, Ştefan Doru Dăncuş. Toţi comentatorii remarcă faptul că poeta are înclinaţie spre prezentarea universului copilăriei, iar în poezia sa se simte maturitatea poetică în care iubirea este o formă desăvârşită de exprimare a vieţii omeneşti creştine, bogată în valori spirituale şi morale.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: