O poveste e viaţa

de Irina Lucia MIHALCA

Spre-a se cunoaşte, omul are nevoie de provocări,
avem acelaşi fond, reacţiile ne sunt diferite
– apogeul simţirilor -,
fiecare primăvară e irecuperabilă, uşor rămâi
de treci peste urmele rămase.
Poate, asta ne-atrage, privind sufletul,
dincolo de imagine – dorinţe, bariere,
cicatrici, vise – un spectacol!

Cel de ieri e diferit faţă de cel de azi.
Plusul de mâine e-un minus continuu!
Din prima clipă,
asemeni vieţii de-o zi a fluturelui
ce nu ajunge să cunoască noaptea acelei zile.
Posibil să rămâi în secunda clipei – perfecta secundă –
Să respirăm clipa acum, inspiră adânc!
Timpul, asemeni valului, va şterge castelele de nisip.

Dincolo de perfecţiune nu mai e nimic!
La marginea lumii e totul sau nimic.
Când nu mai găsim perfecţiunea,
cui aparţine diferenţa privirii?
Culorii, retina n-o distinge! Nu privim,
ci căutăm, privind, abandonăm şi, iar, căutăm!
Ne căutăm şi ne privim în tot atâtea imagini.

Astăzi nu-i târziu, mâine-i deja departe,
ieri e adevărata pierdere! Nu toate sunt la vedere.
Din contopirea întunericului cu noaptea a apărut Lumina!
Prin câmpul verde ne-am plimbat,
am fost adierea vântului, stea de pe cer!
Voi număra macii noi răsăriţi sub clar de lună.

O poveste e viaţa! Fiecare om are
şi-un colţ negru de unde se alimentează râul.
Puţini separă secundele de minute,
să le oprească nici atât – un moment pe care
nici divinitatea nu-l poate ascunde!
Nu toţi reuşesc să găsească uşa tainică.
Ca s-o găseşti trebuie s-o cauţi,
ca să cauţi trebuie să ştii s-o faci.
Acolo e taina, puţini îi cunosc cifrul!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: