Coridor în timp

de Irina Lucia MIHALCA

Pe drumul cunoaşterii, trecând prin abis,
Ier a pendulat o viaţă, pe muchia
dintre Dumnezeu şi lumea de aici.
Un singur adevăr a căutat, iubirea.
Îi plăcea să simtă necuprinsul,
vorbea cu soarele,
cu stelele, cu cerul şi luna,
avea viziuni,
imaginându-şi că norii sunt îngeri.

Îl fascinau dansul copacilor
în bătaia vântului,
clocotul sau liniştea naturii,
miresmele suave,
magia din mijlocul furtunii.
Uimit asculta şoaptele pădurii,
susurul apelor şi cântul păsărilor.
Îi plăcea libertatea lor,
trecea, cântând, pe lângă ele
şi, astfel, cădeau sau se ridicau.
Se urca-n poduri să le prindă,
le făcea capcane,
iar când se aşezau le mângâia,
le privea mirat, le simţea inima,
de parcă
le-ar fi sărit din piept,

tremurul şi teama din priviri.
Odată liniştite le dădea drumul să zboare,
chiar dacă nu se mai uitau înapoi.
Câtă iubire! Acolo i-a rămas gustul!

Faţă în faţă cu el însuşi – candoarea vieţii – ,
o străfulgerare nesfârşită,
parfum de iasomie,
val după val, clipă după clipă,
cufundat în lumea de vis,
ca lumina căzută pe flori.
Parcă nimic nu era real, trăia în altă lume.

Un copil a murit ca să se nască un tânăr
şi-un tânăr ca să se nască un adult,
viaţa învolburată
i-a fost revelată prin lacrimi
mai curate decât roua dimineţii,
deschizând, rând pe rând, porţi nebănuite.
Un călător spre zările albastre
şi aripile desfăcute din el!

Viaţa e aşa cum se vede prin ochii tăi,
totul trece
ca o briza uşoară
ce-ndepărtează paşii din urmă.
Aşa va fi mereu,
fascinat de tot, contopit cu absolutul!

Închis în carapacea dorinţelor fără sens,
iluzii sunt toate, atâta timp
cât alţii ne creează cadrul! Tânjim după noi.
Cuvântu-şi începe tăcerea,
prin ea totul se naşte.

Un zâmbet aşezat pe faţa lumii,
mai întâi a fost viaţa,
cu moartea se-ncheie piesa ascunsă.
Să ne lăsăm dezgoliţi
în ploaia târzie a iubirii!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: