DIALOGURI LITERARE

de Nelu DANCI & Vasile BELE

ÎNCURAJARE…

(Chiuzbaia, 2019, octombrie 17)

Vasile BELE:

– Măi fartate, frate bun,
Zici că e cartea pe drum?
Ai dreptate, și-i așa,
Apare, minten, cartea.

Eu, îți spun să ai noroc,
Și mai cred că-i un boboc,
Și altele ʹor veni și ʹor urma,
Cunoscându-ți inima,
Eu, nu cred că ti-i lăsa.

Deja ești de meserie,
Ascultă-l pe Vasalie,
Că, îți spun, eu, vorba aia,
Ți se trage din Chiuzbaia. 

Aicea la noi în sat,
Cred că te-ai „contaminat”,
Cu „microbul” scrisului,
Dar faci bine, eu îți spui.

Să nu te lași pe tânjeală
Și să mai scrii, iar și iară,
Dumnezeu te-a ajuta
Și bună minte ți-a da…

Doamne ajută și noroc,
Să nu poți să stai în loc!
Scrisul să-ți fie frumos,
Tu să trăiești bucuros.

Doamne ajută, sănătate,
Să te bucuri de-astă carte,
Sănătate, tu, să ai,
Să scrii și la suta de ani.

 

*        *        *        *        *        *        *        *

Comentarii/Dialoguri literare pe marginea unei poze…

Nelu DANCI:

– Oare ce se vede-n zare?
Îți spun eu, măi frățioare!
Se vede frumos – biserica
Și frunza galbenă, toamna.

Vasile BELE:

– Chiar așa fârtatuʹ meu,
Să îți spun ce observ eu?
De mă uit în sus spre cer,
Văd doar stelele ce pier.
De mă uit spre cer în sus,
Văd iubiri care s-au dus.

Și-apoi, e adevărat,
Văd biserica din sat,
Tare mândră și frumoasă,
A lui Isus Cristos mireasă.

Nelu DANCI:

– Măi fârtate, multe vezi,
De pierdut, tu, nu te pierzi,
Pe toate le strângi seara,
Cu drag în inima ta.

Dar, la biserica din sat,
Cu una te-ai cununat,
Ce e harnică, frumoasă,
Gospodină bună-n casă.

Vasile BELE:

– Musai, dragul meu fârtate,
Să îți spun că ai dreptate,
La biserica din sat,
Preotul ne-o cununat.

Și o zis părintele,
Toată viața, să-ți iubești aproapele!
Jurat-am cu bun, cu rău,
Naintea lui Dumnezeu.

Cât a fi și vom trăi,
Nimic nu ne-a despărți,
Ba, mai mult, noi, ne-om iubi,
Cât a fi și om trăi.

Nelu DANCI:

– No! Amu-mi place de tine,
Că ești tocmai ca și mine!
Nu iubești care-i departe,
Numai pe cele de-aproape.

(Plopiș, 17 octombrie 2019, la 11:55)

*        *        *        *        *        *        *        *        *        *

PE VALE…

(Nelu DANCI, Plopiș, 22 octombrie 2019, la 09:59)

Cum mergeam, încet, pe vale,
Obosit și-ngândurat,
S-a spart o roată pe cale,
Cum mergeam de la arat.

Cum satul era departe,
Altă roată nu aveam,
Nu le poți avea pe toate
Și pe nimeni nu vedeam.

Așa, cobor, încet, agale,
Tot pe vale, încetuc,
Mă-ntâlnii cu mândra, care,
Mă întreabă unde mă duc?

Îi spusei ce am pățit,
Cum de mi s-a spart o roată,
Ea-mi zice: „– Hai la iubit,
Las’ că o faci altădată
”!

Și uite-așa bătu-o-ar vina,
Mă pusei cu mândra jos,
Uitai de roata cu pricina
Și totul a fost frumos.

Comentarii:

Vasile Bele:

– Măi fârtate, cu mândruță,
Slabe roți ai la căruță,
Dar văd că în depărtare,
Mândra-i pe urmele tale…

Grijă mare, măi fârtat,
Să nu faci cumva păcat,
Că dacă așa a fi,
Musai a te spovedi.
Că așa dacă pățești,
Musai să te spovedești!

Acum, la ce foc, gândești?

Nelu Danci:

– Măi fârtate, cum să-ți spun,
Sunt mai slabe de acum,
Că și ele sunt bătrâne,
Aproape așa ca mine.

Vasile Bele: 

– Fârtățele, fârtățele,
Gânduʹ ți-i numai la rele,
Dar minte îi căpăta,
După ce-i scoate cartea.

Nelu Danci: 

– Poate, poate, măi fârtate,
Că de-amu așa se cade,
Că sunt bătrân de amu,
Nu-i de mine iubituʹ.

Te las pe tine fărtat,
Că tu nu ești înțărcat
Și nu poți fără de țâță,
Seara când mer(g)i pe uliță.

Augustin Neaga: 

– Vă las să vă lăudați unul pe altul. Și, măi fărtate, Nelu, de-i vrea să te mânii pe mine, așa să faci, dar de nu-i fi atent la scris amu când ești la început de drum, tăt cu greșeli vei scrie… scrisul o să ți se publice, că bani ai… De te-ai supărat pe mine, batăr spune-mi în față.

Nelu Danci:

– De ce să fiu supărat,
Prietene și drag fărtate?
Așa pățăști, măi fărtate,
Dacă mi s-o spart din roate!

De lăudat nu ne lăudăm,
Pe tine te așteptăm,
Să vii cu noi în echipă,
Poate nu ți-a fi nimnʹică.

Și-ți mulțumesc pentru sfat,
Nu crede că-s supărat.

Vasile Bele: 

– Măi fârtate, bine-am zis,
Când ne-am apucat de scris,
Oare cine ne-a citi?
Numai noi și prietenii!
Oare cine-a critica,
Strofele, poezia?

Ai văzut fârtatuʹ meu,
Că suntem citiți mereu,
De prieteni și de dușmani,
Le dorim noroc și bani.

Și-apoi, măi fârtate, fătuʹ meu,
Tu scrii bine, nu scrii rău,
Că mai sunt, mai sunt scăpări,
Dă-le-n cele supărări.

Și-ți mai spun fârtate drag,
Până-i verde frunza-n fag,
Celor ce ne-or lăuda,
Noi, o bere, le vom da,
Iar la cei ce-or critica,
Din respect, le-om da lada.

Nelu Danci:

– Fain ai scris, tu, măi fărtat,
Despre frunză, despre fag,
Despre berea din oiagă,
N-ai zis de mândra cea dragă.

Te-ai temut de critici multe,
Ce de prieteni sunt făcute?
Ori de doamna, de acasă,
Ce-i tânără și frumoasă!

Vasile Bele: 

– Măi fârtate, drag fârtat,
Femeile mi-s în cap,
Critica mi-o însușesc,
Nu merg să mă spovedesc.

Am văzut de-o vreme-ncoace,
Că unii stau ca pe ace,
Eu cred că nu au ce face.
Toată lumea corectează,
Toți pe toți se „critichează”.

Toată lumea îi deșteaptă
Și greșeala n-o acceptă,
Am o vorbă, și le-oi spune,
Nu-i mai bun profesor în lume,
Ca și mine, ca și tine!

Culmea, noi care greșim
Și pe alții îi citim,
Însă nu îi povestim.
Îi lăsăm așa cum sunt,
Să trăiască pe pământ…

Nelu Danci:

– Bine spui, tu, măi fârtat,
Nu ne-apucăm de criticat,
Face, care, ce mai poate,
În vorbire, ori în carte.

Și noi nu vorbim de nime,
Scrie rău, sau scrie bine.
Corectură noi nu vom fa’,
Știm să ne ținem gura.

Vasile Bele: 

Corect îi fârtatuʹ meu,
Să le-ajute Dumnezeu,
Ei să facă ce or ști,
Noi vom scrie poezii.

Cu greșeli, fără greșeli,
Sunt ale noastre plăceri,
Noi ʹom fi cu vers și rimă,
Ei pot umbla cu mașină.

Că noi nu ne vom schimba,
Cât sunt stele și-i luna,
Îi așa, ori nu-i așa,
Oare, ce zici, dumneata?

Nelu Danci:

– Măi fârtate, bun fârtat,
Nu ne lăsăm de preumblat,
Noaptea când sunt multe stele
Și mândruțe frumușele.

Scriem versuri și glumim,
Pe nimeni, noi, nu jignim
Și de-a fi câte-o greșeală,
Șterge-om, dar cu titeală.

Vasile Bele:

– Amu am văzut fârtate,
Domnul Neaga, cu dreptate,
Zice că ne lăudăm
Și pe el îl așteptăm,
Să urce cu noi în car,
Fără ura, făr-de-amar,
C-a fi și el lăudat,
Dar, poate și criticat.

Însă, fără supărare,
Eu, cred că ceva îl doare,
Noi zicem că n-am greșit,
Lucruri bune am făcut.

Nu am avut supărări,
Pe drumuri, ori pe cărări,
Pe unde noi am umblat
Și lumea ne-o lăudat…

Și dacă ʹom mai umbla,
Eu cred că ne-or lăuda,
NUMAI DAC-OM MERITA,
Îi așa? Ori nu-i așa?

Nelu Danci: 

ÎI AȘA! ÎI AȘA!
– Mai merg, eu, pe la Chiuzbaia,
Că-i frumoasă, tare, găzdoaia,
Dar nu spun cam unde șade,
Să n-audă al ei bade!

Vasile Bele:

– Grijă mare, măi fârtat,
Că-i câinele dezlegat,
Sunt camera de filmat,
Când e bădița plecat.

 

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: