Festivitatea de premiere a celei de a doua ediții a proiectului educațional „Arta de a conduce”

COMUNICAT DE PRESĂ

Cea de a doua ediție a proiectului educațional „Arta de a conduce” s-a desfășurat în holul Palatului Administrativ, astăzi, 29 octombrie a.c., unde au fost premiați elevii selectați să ocupe pentru o zi funcția de prefect al județului Maramureș, președinte al Consiliului Județean Maramureș și inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

„În cadrul acestui proiect educațional au participat până acum peste 1000 de elevi. Împreună cu ceilalți parteneri, Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația Elevilor din Maramureș și Consiliul Județean al Elevilor Maramureș au fost desfășurate activități și diseminate informații referitoare la rolul și atribuțiile autorităților administrației publice locale, respectiv serviciilor publice deconcentrate. Elevii selectați în etapa a doua a proiectului pentru a ocupa aceste funcții și-au desfășurat activitatea împreună cu noi, au acumulat cunoștințe și abilități, dar în același timp au avut oportunitatea de a lua decizii și de a se confrunta cu problemele care apar pe parcursul desfășurării activității din instituție”, a spus prefectul Vasile Moldovan.

La implementarea cu succes a proiectului care are rolul de a promova creșterea gradului de implicare civică a adolescenților și tinerilor prin asumarea de responsabilități în domeniul politicilor publice, implementate de instituții deconcentrate, administrative şi educaționale și-au adus contribuția directori de unități de învățământ liceal, consilieri educativi, diriginți, profesori, dar și părinți. Elevii selectați în a doua etapă a proiectului sunt: „Prefect pentru o zi” – elevul Mihai Lăcătuș de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare; „Președinte CJ pentru o zi” – elevul Darius Boitor de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare; „Inspector școlar general pentru o zi” – elevul Ionuț Caba de la Liceul cu Program Sportiv Baia Mare. Toți cei trei elevi au primit din partea conducătorilor celor trei instituții publice plachete, iar directorii unităților de învățământ implicate în proiect au primit diplome.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Persoană de contact: Dan Bucă,
purtător de cuvânt
tel.: 0755-112726

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: