Peisajul pictat în câmpia din noi

de Irina Lucia MIHALCA

 Priveşti în oglinda câmpiei din noi,
priveşti
şi continui obosit drumul
– fără să ai voie
să atingi pământul şi nici stelele –
prin lumi îndepărtate,
în disperări,
prin umbrele luminii lunii,
în tăcute abisuri, în surde dureri,
în sângele devenit gând, apoi cuvânt.

 Umbre de nelinişti au crescut în tine,
ţi-au acoperit, unul după altul,
toate ungherele trupului,
dar şi bucuria care-ţi urma
– tremurul fiecărei celule, misterul, dorinţa -,
un culoar din nesfârşitul labirint
prin care-alergai din ce în ce mai tare,
ştiai că oricare alee te va duce,
prin adâncul ochilor ei,
tot în centru, la ea,
chiar dacă voiai să le parcurgi pe toate.

 Stai şi priveşte în jurul tău!
Priveşte distanţa din inima ta,
revino la tine şi compară drumul parcurs.
De la tine la tine până la noi şi înapoi.
Priveşte! În adâncul tău, în adevărul luminii tale
au fost zile şi luni, au fost ani…

 A fost primăvara lunilor de mai,
dar şi canicula lunilor de vară cu furtunile
şi ploile torenţiale
ce ne-aplecau copacii până la pământ,
când totul se-ntuneca, în sunetul tunetelor,
iar dacă mi-ai fi prins mâna aş fi tresărit
la fiecare fulger,
cuibărindu-mă la pieptul tău.
A fost toamna, cu galbenul ei suspin,
în care priveai marea şi pescăruşii,
copacii şi zilele scuturate în aromele serii,
prin visele risipite din sărutul dimineţii,
pe un drum întins,
până la soare, dincolo de nori.
A fost iarna viscolului din ferestrele noastre
şi a mai fost ceva, a fost viaţa
prin care-am trecut împreună, clipă de clipă!

 Mai târziu a venit altceva. Fără regrete,
poate că este în legea firii,
poate că n-am ştiut, poate că altfel nu se putea
– o lege a creşterii şi a descreşterii -.

 Ne-a mai rămas doar acest timp să-l trăim.
Este puţin, este mult,
contează, oare?! Uită-te în jur,
coboară în tine şi priveşte,
în lumina strivită sub geană,
dinăuntru în afară, tot ce-am parcurs,
în cercul fiecărei clipe,
picătura de rouă dintre cer şi pământ,
viaţa noastră aşa cum a fost,
singura noastră viaţă.
 Nu avem nevoie de trecut,
noi ce ne uităm la viitor şi ne ardem pe clipă!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: