Adversitatea vocației de bibliotecar. Taine, fundamente și realități

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Societatea contemporană trece prin perioada marilor transformări, a schimbului energetic ce guvernează lumea omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Timpul și-a impus un joc dur, fapt ce determină ca sufletul să se afle mereu în căutarea celui mai viabil și ferm răspuns pe care poate să-l ofere prefigurărilor sociale. Acesta este cel mai real context al vieții omului, a celui care trebuie să-și guverneze pașii cu înțelepciunea regelui Solomon, dar cu dârzenia lui Aaron – cel ce a întrecut prin credința sa temerile firești ale propovăduirii în mulțime. Atitudinea profetului Aaron a fost chip al Evangheliei, căci prin năzuința sufletului său de a trăi în veșnicie cu Dumnezeu, a pregătit poporul pentru cunoașterea Adevărului Suprem.

Sub egida unei analogii, bibliotecarul – tăinuitorul, revelatorul și propovăduitorul cuvântului ziditor, îndeplinește aceeași misiune. El cuprinde în vocația sa un întreg proces de curaj, arătându-se în aceeași măsură, educator și educat, fapt pentru care nu doar că devine o expresie a întrepătrunderii celor două atribute, ci răspândește un standard profesional de înaltă ținută, capacitând întreg Universul spre a oferi un răspuns concret marilor întrebări ce guvernează ființa interlocutorilor săi. Bibliologia, biblioteconomia, bibliotehnica sau bibliofilia sunt termenii ce redau obiectul activității bibliotecarului, cărora el trebuie să le răspundă cu maxim profesionalism. Cu toate acestea, educația, pedagogia și personalitatea sunt adevăratele atribute ale unui bibliotecar excelent.

Studiile din domeniul biblioteconomiei sunt rezervate, în special, rolului și funcției bibliotecii sau normelor privind constituirea unei colecții, evidenței publicațiilor, catalogării documentelor, clasificării publicațiilor sau organizării cataloagelor de bibliotecă. Toate aceste activități însumează acțiuni concrete ce solicită priceperea, atenția și îndeletnicirea bibliotecarului care, iată, nu-și dedică timpul lecturii. Doar în prezentul context, un cunoscător al tehnicii de bibliotecă va putea diferenția un bibliotecar plin de vocație, de o persoană desemnată pentru îngrijirea unei biblioteci. Un bibliotecar adevărat este acea persoană care așterne în trăirea vocației sale proceduri tehnice specifice biblioteconomiei, dar care rămâne, în același timp, fidel rolului său de educator, atât a propriei persoane, cât și a cititorilor care calcă în templul cunoașterii universale.

Împărtășirea cu izvorul cunoașterii – cu cartea, nu se realizează prin simpla ei lectură sau prin strădania de a înțelege tainele ce au fost ascunse printre paginile ei, ci prin participarea afectivă asupra modului în care a fost alcătuită, începând de la ideea primordială a autorului, până la redactarea, tipărirea, publicarea, achiziționarea, prelucrarea, conservarea și popularizarea ei. Un astfel de procedeu tehnic va determina cunoașterea desăvârșită și profundă a planului cadru în care a fost scrisă acea carte. Nașterea unei cărți nu se rezumă doar la însușirea ideilor într-o ordine demnă de a trezi interesul cititorilor ei sau de a revela acestora tainele descoperite în ea, ci se bazează pe două concepte diametral opuse: conceptul microuniversului științific și conceptul fideității spirituale.

Primul concept are la bază doctrina realității intrinseci. În acest tablou, cartea creionează toate particulele de adevăr descoperite și prezentate într-o ordine logică și edificatoare pentru cunoașterea profundă a vieții. Desigur, acest efort se constituie și pe eligibilitatea cercetărilor autorului, fapt ce determină într-un final ca scrierea sa să devină un „corpus delicti” sau, altfel spus, dovada materială a faptei și a cercetării sale.

Conceptul fideității spirituale, deși pare contestat de către cercetătorii nativi, se aplică sub forma unei reacții primordiale care unește năzuința sufletului cu dorința firii umane. Cu alte cuvinte, plămădirea ideilor cuprinse într-o carte se face prin unirea minții – cea care străpunge realitatea, așteptând să curgă din ea seva adevărului, cu sufletul – cel care însumează totalitatea trăirilor autorului vizavi de subiectul tratat. Acestor concepte, bibliotecarul trebuie să le facă față. El se află în prizonieratul palpabilității și al transcendenței. Cu toate acestea, prin propria-i vocație, nu se vede nevoit a evada din această lume, ci preferă a trăi în carcera misterului care-i cuprinde întreaga viață.

Vocația unui bibliotecar se aseamănă pastorației, căci misiunea este, în esență, aceeași – de a conduce oamenii spre Adevăr. Desigur, nu trebuie omise și încercările prin care trec deseori cei doi, bibliotecarul și clericul, căci ele au un numitor comun – adversitatea venită din partea celor care le judecă trăirile, experiențele sau alegerile. A fi punte pentru cei neinițiați în tainele cunoașterii, poate fi considerată cea mai fidelă declarație de iubire, dar acest fapt solicită o deosebită atenție din partea celorlalți. Adversitatea misiunii de bibliotecar se reflectă și în atitudinea pe care profanii o au față de mediul și modul tradiționalist în care acesta activează. Pentru noile generații de cercetători, pentru adversarii defrișărilor și pentru tehnicieni, biblioteca este considerată ca fiind un spațiu al inimii singuratice, deoarece este lipsită de holograme și virtual, de lasere și controllere care să furnizeze informația în timp record sau să o coreleze cu alte domenii în mod instant. Este de la sine înțeles că această discrepanță dintre palpabil și virtual se reflectă și asupra modului în care este perceput bibliotecarul, el fiind considerat un pribeag ce trăiește printre cărți învechite, într-o lume a misterului.

Acestor adversități, bibliotecarul trebuie să le facă față. El trebuie să rămână veșnic dedicat scopului său – de a educa și a se educa. În spațiul societății contemporane, educația a devenit un apendice al sistemului de învățământ, și nu un imperativ. Faptul acesta se datorează lipsei de viziune a politicii guvernamentale care se bazează pe forța de muncă brută, și nu pe inovație sau cercetare. Declinul care va apărea datorită acestei atitudini nefaste, va rezona cu viziunea filosofului Confucius vizavi de educație – „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”. Cu siguranță, că în templul cunoașterii universale, în bibliotecă, bibliotecarul va fi ferit de aceste provocări îndreptate spre frumosul sinelui, ceea ce-i va demonstra că alegerea vocației a fost cel mai vrednic pas spre desăvârșire, dar și cel mai prielnic mod de a deveni cea mai fiabilă bază mobilă de date, chip al realității și al transcendenței, cunoscător, chivernisitor și propovăduitor al Adevărului.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: