Septembrie

de Cosmin LAURAN

Se tânguie amurgul
de frig și tristă jale,
doi călători, de mână,
pășesc sfioși pe cale.

Privesc tăcut la chipul
ce-n alb veșmânt se-mbracă,
mă rog să ningă iarăși
și toamna să mai treacă.

O văd pe soclul palid
cum vrea să se mai nască
și-n jurul meu adâncul
în sunet surd se cască.

Și plânge-n cântec turnul,
mai râde un nebun.
Ascult tăcut cuvântul
și în genunchi mă pun.

Tresar și mă îngheață
piosul jurământ,
îl spun cu ei alături:
„… până voi fi pământ…”

Pășesc apoi cu teamă
printre pustii morminte.
„Cu frunze când va ninge,
Tu, mă vei ține minte?”

(Poezia este din volumul Anotimpuri cu tine, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2019, p. 56.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: