Labirintul enigmelor (I)

de prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

Iulian deschise ziarul şi citi plictisit articolele. Unul dintre ele îi captă atenţia. O frumoasă şi renumită cântăreaţă româncă, care performa la Opera din Viena, fusese găsită moartă în baie, cu o pungă de celofan pe faţă. În text, scria că soţul acesteia nu lucra, dar trăia din banii ei, se distra prin cluburi şi avea numeroase aventuri cu femeile. Rămăsese acum singur cu averea impresionantă a soţiei. „Se consideră că ar fi sinucidere”, scria în continuare în articol.

Andrei, fiul său luă hulpav şi el ziarul. Citi articolul, cu satisfacţie.

………………………………………………………………………………………………………

Iulian, soţia sa Alina şi fiul lor, Andrei, circulau cu viteză pe autostradă spre München. Tocmai ieşiseră din tunel.

– Opreşte puţin, spuse Alina, soţia. Trebuie să merg undeva. Am băut în dimineaţa aceasta prea multă apă minerală, ceai şi cafea.

Iulian opri autoturismul brusc. Alina coborî şi se duse pe câmp. Se întoarse după cinci minute. Era în spatele autoturismului şi vroia să-l ocolească. Dorea să ajungă la locul său, de lângă conducătorul autoturismului, din faţă. Deodată, Iulian dădu fulgerător în spate cu maşina. Alina a fost acroşată rapid, fără nicio şansă de supravieţuire. Din spate, tocmai venea un tir gigantic, care călcă trupul aruncat, într-o secundă. Şoferul acestuia opri vehiculul speriat, coborî rapid şi veni la Iulian:

-Was habe ich gemacht? War jemand auf der Strase? întrebă bărbatul german.

– Meine…. meine Frau… îngăimă difuz Iulian.

Poliţia locală apăru cu repeziciune şi după ea, maşina salvării. Alina a fost luată de brancardieri. Iar Iulian a rămas să explice oamenilor legii cele întâmplate.

Andrei, fiul lor era însă cel mai şocat. Rămase privind fix tot ceea ce se întâmplase. Îşi iubea nespus mama şi nu a înţeles ce s-a întâmplat. Ştia numai că rămăsese fără ea. Plecase cu maşina salvării .

– Trebuie să-ţi revii, Andrei ! Fii tare ! îi spuse Iulian.

Apoi îşi sună pe mobil socrul, care ţinea foarte mult la fiica sa. Avea nevoie de bani, pentru a aduce cadavrul Alinei în ţară.

– Sunt Iulian. Am ajuns lângă München, dar am avut un mic accident neprevăzut. Alina a ajuns victimă.

– Este în spital ? Dau oricât să o salvez ! spuse bătrânul speriat.

– Nu a supravieţuit ! Este la morgă deja. Şi nu am bani să o aduc în ţară. Trimite-mi te rog prin bancă ceva bani. Costă destul de mult, explică Iulian…

– Dar băiatul, Andrei, el, ce face? întrebă socrul, şocat de cele întâmplate.

– Este bine. Nu a păţit nimic, răspunse Iulian.

……………………………………………………………………………………………………..

Grafică realizată de
Ilie Octavian

Iulian visa fericit. Ajunsese idolul femeilor cunoscute – al studentelor de la Universitatea unde era lector, al vecinelor sale, al tuturor cunoştinţelor sale feminine. Aşa slab, înalt, neras, cu puţină barbă lăsată, cu figura de om aflat în permanentă suferinţă, după iubirea vieţii sale, Alina, soţia decedată, găsea consolare la orice persoană feminină întâlnită. impresionată că mai există încă, în această epocă, astfel de bărbaţi, care să iubească cu atâta intensitate o femeie… ca în poveşti, legende sau în filmele clasice, vechi, de dragoste…

În cabinetul său de pictură, intră Andrada. Blondă, cu părul lung, lins, suplă, îmbrăcată în iegări roz, transparenţi, cu un tricou magenta cu modele decupate. Fata îi aruncă o privire languroasă, clipind des din genele sale false, exagerat de lungi şi dese.

– Am venit la laborator, domnu’ profesor ! spuse tânăra cu voce melodioasă.

– Trebuie să mergem mai departe cu cunoştinţele. Dar, colegele tale unde sunt? spuse bărbatul.

– De unde să ştiu eu ? răspunse studenta Eu sunt foarte conştiincioasă. Vreau să învăţ cât mai multe… de la dumneavoastră, spuse tânăra femeia, accentuând ultimele cuvinte rostite.

Uşa se deschise brusc şi apăru Andrei.

– Bună tată ! Am terminat orele mai devreme astăzi ! Nu am făcut istorie, ne-a dat drumul profa.

– Dar, aşa v-a dat şi săptămâna trecută, spuse Iulian.

– Aşa fac la noi la Colegiu aproape toţi profesorii, că doar e german. Dar este o profesoară foarte severă, completă explicaţia băiatul, că-i absolventă de vestita „DebiluMind&Spirit” University. Trebuie să dea şpagă mare, cine vrea să treacă la ea. Probabil şi ea a procedat la fel să-şi obţină diplomele şi postul de profesoară. Ne-a spus că a făcut împrumuturi la bănci pentru toată viaţa.

– Aşteaptă-mă, te rog, să termin seminarul, spuse Iulian.

– Nicio problemă, îmi place la tine în laborator. Mai învăţ şi eu câte ceva… despre pictură. Mă pregătesc pentru perioada când voi fi şi eu student aici, spuse băiatul. Dacă voi deveni vreodată… tu mi-ai spus că la secţia aceasta, de „Pictură religioasă” este uşor de intrat, chiar dacă nu prea ai talent artistic. Doar şi tu ai absolvit-o uşor.

Se întunecase. Trebuiau să plece împreună. Iulian cu Andrada ieşiră primii din clădire. Andrei îi urma tăcut. Păşiră cam o sută de metri.

– Aici stau eu, spuse Andrada. Nu urcaţi la mine, în garsonieră? spuse tânăra. Vă roooog, spuse ea cu un glas de nerefuzat. Serviţi o cafea, o prăjitură făcută de mine…

– Dar, sunt cu Andrei, spuse bărbatul încurcat.

– Lasă tată, eu merg singur acasă. Am crescut mare, spuse băiatul.

– Oare e bine ? Este periculos la ora aceasta, continuă Iulian nedecis.

– Mergi ! Mă descurc sigur ! încuviinţă Andrei. Pa, tată ! Ne vedem curând acasă.

Iulian privi spre tânără.

– Haideţi, stau la patru ! Urcăm scările pe jos. Liftul este defect.

Casa scării degaja un miros închis, neplăcut, de varză murată. Urcară scările pe întuneric.

– Aceasta este locuinţa mea, spuse Andrada, deschizând o uşă inestetică, din PFL, vopsită în alb. Şi se repezi cu braţele, în jurul gâtului bărbatului, sărutându-l pătimaş.

……………………………………………………………………………………………………..

Iulian ajunse târziu acasă.

Andrei îl aştepta nervos.

– Ce-i cu tine, ce s-a întâmplat? îl întrebă bărbatul. Mai bine veneam cu tine.

– Nu-i nimic. Sunt bine ! spuse tăios băiatul, în timp ce îşi spăla mâinile, din care se scurgea necontenit un lichid roşu. Hai la culcare!

………………………………………………………………………………………………………

Era dimineaţă. Iulian deschise postul de radio. Începuse ora de ştiri.

„Aproape de Universitatea de Arte, într-o garsonieră, a fost găsit trupul unei tinere studente, moartă prin asfixiere, în baie, cu o pungă de plastic pe cap”, se auzi vocea prezentatorului.

Bărbatul luă ziarul de pe masa din bucătărie şi un articol îi captase atenţia. Un milionar a murit într-un accident nautic. Era cu amanta sa, care a scăpat, ca prin minune, nevătămată… şi care i-a moştenit imperiul financiar, devenind astfel regina cârnaţilor. Omul fusese chelner înainte de revoluţie, dar cu activitate intensă la Securitate. Lucrul acesta l-a ajutat să cumpere aproape gratuit fosta fabrică de mezeluri, socialistă, din oraşul său de reşedinţă şi să întreprindă afaceri profitabile, folosind  fostele relaţii pe care şi le făcuse printre securişti. De soţie a divorţat şi a ajuns cu una dintre fostele chelneriţe, colege de serviciu, actuala amantă.

Andrei îi ceru şi el ziarul.

– Vreau şi eu să-l citesc ! spuse băiatul ochind articolul citit de tatăl său.

De la Piaţa Romană, unde aveau apartamentul, ajungea repede la Universitate. Era vineri şi se apropia weekend-ul.

Pe hol, Iulian se întâlni cu noua asistentă, o brunetă filiformă, mereu cu zâmbetul pe buze.

– În week-end merg cu barca pe Dunăre. Nu veniţi şi dumneavoastră, domnule Ginică? întrebă tânăra pe frumosul său coleg, mai vârstnic, veşnic trist, neconsolat după moartea soţiei sale.

Bărbatul se gândi că nu avea niciun program special pentru zilele următoare.

– Trebuie să am grijă de fiul meu. Ştiţi, eu sunt văduv, explică Iulian convingător.

„Ce bărbat fidel şi sensibil!” gândi tânăra impresionată de comportamentul profesorului.

– Poate să vină şi el, spuse tânăra. Mergem cu autoturismul până la Călăraşi. De acolo sunt eu. Familia mea are barcă. Vâslim pe Dunăre. Este atât de frumos…

(„Labirintul enigmelor“, partea întâi, din ciclul „Vivat Academia!”, povestire din cartea „El cartero nunca más llama dos veces” o „Sueños… sueños… sueños…” / „Poștașul nu mai sună de două ori” sau „Visuri… visuri… visuri…”, autor Cornelia Păun Heinzel. Grafica este realizată de Ilie Octavian.)

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: