Te știu de undeva

de Vera TEREBEȘI

Te știu de undeva, ești ceea ce gândesc, ești ceea ce vreau eu să fii… mă plimb pe cărările albastre-argintii, umbroase și regăsesc gânduri ascunse de mine, culori necunoscute pe care le conțin… caut, te caut, te văd, dar o ceață te înconjoară și te îndepărtezi din ce în ce mai mult… și nu te mai văd…

Te cunosc de undeva, îmi amintești de un bob de rouă a unei dimineți în care mă oglindesc și totuși odată cu răsăritul de soare el s-a ridicat încet, încât m-am trezit brusc că privesc doar o frunză și caut un strop de rouă… ai fost sau mi s-a părut??!

Te afli undeva… unde ai fost chemat, primit… ai început să construiești cu sentimente, dar nu ai înțeles că ridici ziduri înalte în jur… ți-ai zidit propria colivie din care nu mai poți zbura, nu mai poți fi liber și ai devenit robul propriilor temeri și închipuiri…

Te găsești undeva… acolo unde dorești să fii, acolo unde ai curajul să ajungi, ești aici, ești acolo, ești aproape… sau… nu ești deloc…