Timpul şi noi cei rămaşi în ochiul furtunii

de Irina Lucia MIHALCA

Nimic nu mai pare ce-a fost,
nimic nu mai e în ordine.
Ne întrebăm:
Unde oare ne-a fost să ajungem?
pierduţi într-un spaţiu fără spaţiu
mai îndurăm un timp.

Evacuaţi în locuri rarefiate,
plutim fără ancore.
Ne menţinem echilibrul în aşteptarea
unei lumi ce nu se mai potriveşte
cu piesele noului puzzle.

Agăţaţi de fiecare speranţă, rug, rugă,
scenariul nu se mai respectă,
actorii-şi pot continua drumul separării
purtând aceleaşi măşti,
baricadaţi în buncărele fricii
nici ei nu ştiu ce mai aşteaptă.
Deschizând cufărul cu vise,
piesa se rescrie
la dorinţa actorilor din ochiul furtunii.

Conduşi în zone purificate
se reîntorc firesc în curentul vieţii,
cu fiecare respiraţie,
cu noi vibraţii,
cu roluri simple,
fără efort,
spre autenticul sine,
spre farul luminii interioare,
spre a crea în viitoare vremuri.

Capitole vechi,
un sfârşit al trecutului,
o moarte de final se încheie fără regrete.

Tineri călători purtaţi în locuri noi,
pe unda inimii liantul
şi puntea de legătură
între propriul spaţiu şi ceilalţi ,
centraţi şi în ochiul furtunii.

Întoarce-ţi privirea spre tine!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: