Într-o zi
voi veni acasă
pentru a mă regăsi,
pentru a regăsi părți din mine,
din ce am lăsat în urmă.
Printre acestea îmi caut amintirile,
copilăria, inocența, speranța.
Într-o zi
voi cutreiera gândurile tinereții mele,
voi căuta picături de nădejde
căzute peste tărâmurile uscate
de dorul încrederii
în anotimpurile promise,
în care am crezut cu atâta ardoare.
Credeam că mi se cuvin vremuri
cu adieri iubitoare,
care îmi vor mângâia părul cu blândețe. Credeam că voi atrage liniștea
așa cum sufletul mi-o cere.
Într-o noapte
voi privi cerul înstelat
și voi căuta steaua
care mă veghează.
Când o voi recunoaște,
îi voi cere să își odihnească razele
peste ai mei umeri,
iar eu le voi culege
într-un buchet frumos
de vise…
Mai este timp
până se va simți toamna în cer,
în gânduri, în frunze…
Până atunci
voi veni să îmi caut visele,
să îmi pot regăsi nădejdea,
bucuria, liniștea, siguranța,
mângâierea, credința,
totul într-un pumn de pământ,
într-o clipă,
în care ai totul…
This entry was posted on Luni, 30 decembrie 2019 at 8:03 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
