Daruri divine – antologie poetică

(apariție editorială)

de Vasile BELE

DARURI DIVINE, Antologie poetică, Editura Amanda Edit Verlag, București, 2019, ISSN 1221-6925, cu o prefață de VISAR ZHITI.

O antologie, până la urmă, începe însă să unească din ce în ce mai mult, dacă este posibil, tufele de flori cu numele lor, mireasma lor cu parfumul cuvintelor, mâncărurile gustoase cu metaforele, îmbătarea cu băuturi și cea cu sentimente, ca într-o sărbătoare comună”, pag. 6, notează Visar ZHITI, cel care semnează INVITAȚIA UNEI ANTOLOGII, un cuvânt la început de drum, al acestui volum antologic.

Între coperți îi găsim antologați (în ordinea includerii lor în volum), pe Theodor DAMIAN, cu poeziile „Frumusețea este rotundă”, din care citez un mic fragment:

Ai căzut în abis
n-ai ieșire
trebuie să devii alpinist
al abisului
al spiritului tău abisal
ca să ajungi la țintă
și să știi
unde ești în vis
unde ești în real
”, (pag. 8) sau poezia „Stai în prag”:

Viața este ca un măr
muști din ea
cu poftă
prospețimea ei te îmbată
precum intrarea
în peșteră
”, poeme traduse și în albaneză.

Maramureșeanca Florica BUD, bineînțeles traduse și poemele dumisale în aceeași limbă: ,,Hoinari pe străzi obtuze”,

Oare este iubire
Sau doar nevoia de ea?!?
Aș întreba colocvial
Șapte brăduți cu zile numărate
Condamnați la moarte
prin ofilire
Iar cele treisprezece căprioare
Victime sigure ale industrializării
Ar veni spre întâmpinare
Așezându-se cuminți
În tabelul lui… Antoine
Fără întrebări retorice
”, pag. 18).

Poeta Elena ARMENESCU, este așezată în continuare cu poeziile „Poetul”, „Ferestrele somnului”, „Veghe protectoare”, „Cântecul iubirii”, din care redau un scurt fragment:

Tăcerea din jur, straniu mă face sânzioară
Aud venind din mine cântec de vioară
În seara asta nici îngerii nu vor să zboare
Cerul își cerne lin prinosul de splendoare
Cel mai sălbatec vuet e în noi, delirant
Ne-nalță și ne pierde miraculos, în neant
”, pag. 37-38.

Despre poeta Mariana GURZA, aflu că este o editoare și o eseistă de prestigiu, cu „versuri ce combină un material sufletesc neoromantic și metodologie imagistă…”, referințele aparținând lui Artur SILVESTRI, pag. 51. Redau poezia „Noaptea e o șoaptă”, pag. 50:

Noaptea e șoapta păsării,
care mi-a-nghițit cuvântul.
Of, de-aș găsi un loc
unde să-ți priponesc țipătul
pentru ziua care va veni!
”.

Constanța ABĂLAȘEI este prezentă cu un mănunchi de poeme, și ele traduse și în albaneză. Poeme precum „Biruința poeziei”, „Tablou cu amintiri”, „Îți dărui”, sau „Resemnare”, „Nocturnă”, „Psalmi”, întregesc tabloul acestei valoroase antologii. Vă prezint o frântură din poezia „Crochiu” – „Takim” în limba albaneză:

Ziua fuge după noapte,
noaptea fuge după zi,
amândouă se-ntâlnesc
dimineața
la fereastra mea,
de ce prea rar ne bucurăm de ele
de luminosul Răsărit,
de tristul Asfințit?
”, pag. 64.

Poetul Nicolae SILADE, fondator și director al ziarului Actualitatea, fondator și director al revistei Actualitatea literară, ne prezintă un „Ars poetica”, pag. 68-69.

poezia e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către imberbul care își imaginează un trup gol de femeie e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către impotentul care de mut a uitat cum arată un trup gol de femeie e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către propriul ei fiu de către propriul ei tată e ca mângâierea unui trup gol de femeie de către propriul ei frate”.

Prof. Gelu DRAGOȘ, maramureșean de-al nostru, se prezintă cu poeziile: „Zăpezi de camuflaj”, „Semn de întoarcere”, „Nedumerire”, „Înserare”, „Contemplare”, sau „Și tu, femeia mea…”, din care redau a doua strofă, pag. 74 – 82.

Un baldachin ce ne invită-ntr-însul,
Un soare cald ce ne surâde galeș,
Un ropot scurt de ploaie ce ne înfășoară
Și tu, femeia mea, cu unduiri fecioare
”, pag. 78.

Ups! Surpriză totală! Fiică-mea Bianca Georgiana BELE, apare și ea cu un crâmpei de poezii, creații proprii, cu care, vă amintesc s-a prezentat la niște concursuri literare, fiind chiar premiate, sau premiată. Evident, o surpriză plăcută! Iată-I creațiile, „Melancolie”, „Primăvara iubirii”, „La Alba colo-n cetate” sau „Femeia”, din care îmi permit să citez:

Cuminte foc,
Nu stă în loc,
Se zorește,
Se grăbește,
Într-una trebăluiește
Și mereu ne ocrotește.

Sprintenică,
Ușurică,
Nu duce frică de nimică.
Dojenește,
Liniștește
Și de toți ea îngrijește
”, pag. 84.

Finalul din antologie aparține poetei Camelia BUZATU, cu poemele „Acel lacom sărut”, „Roata lumii”, „Limpezire”, „Redescoperire”, „Rămășițe”, „Capătul”, „Arcușul dimineții”, pag. 106:

Habar n-ai că e târziu, teatrul ambulant s-a-nchis
Iar pe scena de carton îți zac frunzele pioase,
Între ionatani și golden ți-au dat rolul de proscris,
Pomul meu, cu umbra ruptă și cu aripi noduroase!
”.

Din modestie, și din respect pentru toți ceilalți, m-am lăsat pe mine ultimul, Vasile BELE. Poeziile „Tovarășă de viață”, „Oare unde am să dorm la noapte”, „Năluca”, sau „Femeie”, pag. 91:

Dumnezeu a vrut ca omul
să nu fie singur pe pământ
atunci i-a dăruit acestui om
un mărțișor
i-a dăruit o femeie
i-a dat un nume
femeie
își merită numele de femeie
din femeie a făcut MAMĂ
un nume la fel de frumos
un nume la fel de mărit
o dumnezeire
”.

Mulțumim, drag prieten pentru această minunată apariție editorială. Așteptând alte provocări, marca Baki YMERI, repetăm invitația de a ajunge cu poeziile dumitale în Maramureș. Doamne ajută!

Chiuzbaia – decembrie 2019

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: