Un drum în noapte

de Irina Lucia MIHALCA

Ai vrea să taci, aşezat lângă inima mea.
Îmi săruţi obrajii şi-n braţe mă strângi.
Un basm sunt trăirile noastre!
Ce forme, ce mişcare, ce dinamică!
O artă delicată, măsurând spaţiul,
suspendată, parcă, într-un racursi temerar!
Poţi să iubeşti cu toată patima,
e dragoste curată, totală,
aşa te poţi elibera,
punctul acela în care devii liber.

De teamă-ţi era frică, de nimic altceva.
Ce e teama? Nu te-ai întrebat.
Da, energia învierii la o nouă viaţă!
Zi de zi, clipă de clipă, cineva luptă pentru viaţă.
Tu nu te temi. Nu înţelegi, doar,
forma lumii în care trăim,
dar ştii că eşti şi vei fi iubire.
Nu trebuie s-o-nţelegi, ci s-o trăieşti.
Deschide palma
şi-aruncă-ţi teama în cerul nopţii!
Simţi cum s-a risipit?
Noaptea îşi are vraja ei,
odată risipită,
de lumina stelelor se umple.
E cald, vântul adie uşor,
în jurul nostru tu vezi covor de frunze,
eu mângâierea lor,
prin freamătul lor am mers,
un sunet aparte
în valuri infinite se schimbă.

– Ţi-aş spune mereu te iubesc
până mi-ai astupa gura cu buzele tale,
totul vorbeşte despre tine, frumoaso!
Te-ating uşor şi fluturii-mi spun
că doar prin iubire renaştem!
– îmi spui lângă pomi.
Îţi place să-i atingi, mereu îţi transmit altceva.
Câte poveşti nu ştiu ei?!
Fiecare are o poveste. Matroşca.
În fiecare zi, o nouă poveste scriem
în povestea noastră.
Ce e povestea?
O altă poveste de o asculţi,
un drum, o călătorie,
un zbor, un pas, un vis într-un vis.

– Am bucuria să fiu cu tine-n noapte,
iar tu să-mi fii lumină,
trăirile tale întotdeauna mă-ncântă!
Minunate sunt imaginile şi conexiunile noastre!
Gândim în distanţe, timpi, puncte şi spaţiile dintre ele.
În simţiri splendide ţi-am scris viaţa.

Totul ţine de noi. Suntem începutul,
cuprinsul şi sfârşitul vieţii,
imaginea copilului cu castelul de nisip.
Ai totul în tine! ţi-am spus mereu.
– Da, totul, însă trebuie descoperit!
E timpul sa ne întoarcem din noapte?
– Da, e timpul! Frumos drum!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: