Nelu DANCI – Plopiș (MM)

*          *          *

Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris… modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale… doar pentru că modestia îmi e o calitate.

*          *          *

Am scris, simplu și modest, despre sat, biserică, preot, vecini, neamuri, despre oameni ce-au fost, despre oameni ce sunt, despre locuri pe unde am trecut… pentru că așa am simțit.

*          *          *

Am început a scrie versuri, cu ceva vreme în urmă, și am privit acest lucru ca „un joc”, M-aș bucura dacă „pe sfert”, poeziile mele și-ar pune amprenta în sufletul tău, dragul meu cititor. Poeziile sunt rodul unor frământări, sunt rezultatul unor clipe, fapte de necontestat, care ne-au marcat într-un fel sau altul viața. Poeziile, sunt cele care-mi eliberează, și deopotrivă, îmi umplu sufletul cu energie și putere, ajuns fiind în prag de  bătrânețe. Ironiile și glumele nu ar trebui să ne lipsească din viața de zi cu zi.

*          *          *

Am început să scriu despre sat și despre viața din interiorul acestuia. Întâi despre biserica noastră strămoșească și despre preoții care s-au perindat prin sat de-a lungul timpului, dăruindu-le câte o strofă, uneori, câte o poezioară, alteori. Am scris despre marile iubiri din viața satului – împărtășite sau neîmpărtășite, împlinite sau neîmplinite – știind cum era viața, traiul și lumea „mai de demult!”. Am scris despre verdele pădurii, despre apele izvoarelor din zonă, unde te opreai, gustai și-ți potoleai setea din suflet, și-apoi plecai mai departe gândindu-te… amintindu-ți… ba câte un sărut, ba câte un „fost drăguț”, pentru care relația „nu a fost să fie”.

*          *          *

Nu știu ce îmi va rezerva viitorul, căci ce e trecut a devenit amintire, și l-am trăit și văzut, prezentul, este acum, se derulează sub ochii noștri, viitorul…? Nu știm cui aparține, sau dacă aparținem lui. Cert este un lucru… doresc să rămână, toate acestea, și mai bune și mai puțin bune, ca o amintire a trecerii mele pe pământ. Așa, consider că mi-am împlinit un rost.

Nu căutați vorbe sau cuvinte mărețe. Nu le veți găsi aici. Totul se întâmplă sub zodia simplității și a bunei cuviințe. uneori mi-au iești rimele, alteori nu.

Trăiește în sat Plopiș – Maramureș; Căsătorit, pensionar;

Activitate literară:

2019

– Poezii din Fisculaș, Editura Contraste Culturale, Giurgiu, 2019, coautori Augustin NEAGA și Vasile BELE, (volum colectiv);

– Poezii populare, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, (volum personal);

Publică poezie populară în:

– revista DIN VATRA SATULUI, Baia Mare;

– revista CONTRASTE CULTURALE, Giurgiu;

– revista MOLDOVA LITERARĂ, Iași;

– revista IZVOARE CODRENE ȘI CHIORENE, Baia Mare;

– revista ARMONII CULTURALE, Adjud;

– blogul MOARA LUI GELU;

– facebook – nelu danci;

În curs de apariție:

– versuri populare – vol. II;

– împreună cu Vasile Bele, volumul „DIALOGURI LITERARE”, versuri, pornind de la un subiect dat, comentarii pe margine de text.

MÂNDRA MEA…

(Plopiș, 19 ianuarie 2019)

Ca și mândra mea din deal,
Nu găsești numa-n Chioar,
Așa înaltă și frumoasă
Și cu mine drăgăstoasă.

Mai am una în Ciocotiș,
Iară alta în Plopiș
Și nu știu cu care oare,
Să rămân măi frățioare?

Cea din Plopiș e mai micuță,
Ca focu’ de hărnicuță,
Ciocotișeanca, bat-o vina,
Nicicum nu-i găsesc pricina.

Și nu știu cum ar fi bine,
Pe care s-o iau cu mine,
Amândouă sunt frumoase,
Al dracului de drăgăstoase.

Bătrânit-am, știu eu bine,
Cu micuța oi rămâne,
Că cea înaltă e mai grea
Și n-oi putea-o ridica.

Că de-amu mai pt’ic așa,
Să n-o am pe mândruța
Și mă țin junghiuri în șale,
Nu pot ridica prea grele.

 

BATĂ-L NOROCU’ DE BADE…

(Plopiș, 3 decembrie 2018)

Bade-al meu, bată-l norocu’,
Niciunde nu-și are locu’,
Dimineața se trezește,
Numai lucră și cosește.

Pe la mândre nu mai mer(g)e,
Că de-amu are muiere
Și o-mbătrânit și el,
De-amu nu e tinerel.

Și puterile îl lasă,
Stă mai mult pe lângă casă
Și mai are gânduri, el,
De când era mai tinerel.

Cum mer(g)e pe la mândruțe,
Tinerele și drăguțe,
Care, frumos, îi cântau
Și frumos îl dezmierdau.

Amu șade liniștit,
Face foc, c-o-mbătrânit,
Câte un gând nu-i dă pace,
Se gândește, n-ai ce face!

Și-i lasă pe tinerei,
Să umble cu mândre, ei,
Cum umbla el mai demult,
Când multe mândre-o avut.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: