Popas printre amintiri cu Teresia B. Tătaru

de Antoaneta TURDA

Teresia Bolchiș Tătaru
(3 iul. 1935-1 ian. 2020)

Anul pe care tocmai l-am încheiat, aici în colțișorul nostru provincial din nord de țară, poate că a fost mult mai liniștit și mai dătător de speranță decât dacă am fi locuit în vuietul unui mare oraș. Mai departe de zgomotul, deseori inutil, al politicii și al cancanurilor de tot felul, am pășit în Noul An cu încredere. Dar, iată că viața nu ne lasă să „vegetăm” într-o liniște totală și ne mai trimite câte un semnal, nu întotdeauna îmbucurător. Nu bine am pășit pragul lui 2020 că o veste tristă ne-a tulburat profund pe toți cei care am cunoscut-o pe doamna Teresia B. Tătaru: trecerea sa la Domnul, chiar la 1 ianuarie.

Ajunsă la vârsta senectuții (era născută în 1935) și cu multe probleme de sănătate,  moartea sa era oarecum previzibilă din punct de vedere uman. Dar, sufletește nimeni din cei ce au cunoscut-o, nu cred că a trecut ușor peste această veste, căci energia sa proverbială părea de nezdruncinat. Mi-o amintesc din perioada băimăreană (până în 1976, anul emigrării în Germania), când preda biologia la actualul gimnaziu Avram Iancu (fosta Școală generală nr.4) apoi dintr-o vizită pe care am făcut-o, împreună cu familia, în anii ’90, la Ausburg, unde era stabilită. De neuitat sunt anii în care, lucrând ca bibliotecară la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, am reîntâlnit-o când venea să-și lanseze câte o carte. Erau întâlniri miraculoase căci observam, de fiecare dată, străduința de a scoate la lumină adevărul și ideea de justiție. Îmi plăceau nespus de mult atitudinile sale tranșante ce trădau o verticalitate de caracter tot mai rar întâlnită azi printre oameni. Mă tulbura de fiecare dată patriotismul său înflăcărat și mă întrebam: oare câți din cei ce nu am părăsit țara o iubim cu adevărat?! Putem oare să-i judecăm pe cei ce au plecat din România, mai ales de dinainte de 1989? Cu siguranță nu! Poate ar trebui să-i înțelegm mai bine și pe cei ce pleacă acum și să analizăm care sunt cauzele morale care provoacă acest gest. Ascultând-o de fiecare dată, pe doamna Tătaru, mi-am dat seama că cei ce au plecat nu au făcut-o neapărat din dispreț ci din frustrări de nesuportat (mărturie stau și sutele de pagini publicate după 1990 ale diverselor personalități românești). Bucuria sa de a reveni acasă, aproape de fiecare dată, cu o nouă carte publicată, am înțeles-o treptat, cu fiecare lansare de carte. Au fost multe întâlniri de neuitat printre cărți cu tematică diversă: biologie, istorie locală, evocarea unor personalități cum ar fi Ion Șugariu, istoria Bisericii Greco-Catolice (amintesc aici că Domnia Sa era fiică de preot greco-catolic), cărți pentru copii dintre care menționez Prințesa de cristal din împărăția apelor-Elatine hydropiper apărută în 2014 la Editura Gutinul din Baia Mare. Acolo am găsit motivația întregului efort intelectual al scriitoarei, în vorbele rostite de Zâna Citrina: „cu cât sunt mai mulți oameni învățați într-o țară, cu atât e mai bine de țara aceea!”. Aceste cuvinte spuse într-o carte pe care bunicii o citesc nepoților explică dăruirea cu care a muncit la clasă și curajul de a spune lucrurilor pe nume. Scriind și vorbind cu aceiași sinceritate, probabil că și-a creat singură imaginea unui mentor auster dar, dincolo de această aparență, cei ce au avut răbdarea să o cunoască mai bine, au găsit o persoană înflăcărată, mistuită de iubirea de oameni și adevăr, imagine pe care o voi păstra mereu într-un ungher înlăcrimat al inimii.

 

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: