La mulți ani, Horia Bădescu!

Horia Bădescu – n. 24 februarie 1943, Arefu, județul Argeș. Este poet, prozator și eseist român contemporan, fiul lui Gheorghe Bădescu, învățător, și al Elenei (n. Petcu). Urmează școala primară și gimnazială în localitatea natală, iar apoi devine elev al Liceului „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș (1957-1961). Licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1968), unde a studiat cu profesorii Mircea Zaciu, Ion Vlad, Iosif Pervain, Octavian Șchiau, Dumitru Drașoveanu, Ion Pulbere, Dumitru Pop etc. Lucrează ca redactor la Studioul teritorial de radio Cluj, fiind șef al secției culturale (1968-1971), apoi redactor-șef al secției de tineret. În 1987, este numit director al Teatrului Național din Cluj. Devine director al Radioteleviziunii din Cluj, începând din 22 decembrie 1989, apoi în 1994, lucrează în diplomație, funcționând ca director adjunct (1994-1996) și director al Centrului Cultural Român de la Paris (1997-1998), ulterior ca diplomat în cadrul Direcției Culturale a Ministerului de Externe. Este doctor în litere cu teza Memoria Ființei – Poezie și Sacru (1997). Membru fondator (1990) și vicepreședinte (1990-1992), președinte (1992-1994), al Societății culturale „Lucian Blaga”. Opera sa este tradusă și publicată în reviste literare din Franța, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru etc. Este distins cu Ordinul Național „Meritul cultural” în grad de Comandor în anul 2004.

Astăzi, la aniversarea celor 77 de ani, devine Cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca și va avea loc o dublă lansare a cărților „Căderea din Rai” si „Poduri și vămi” semnate de Horia Bădescu.

(sursa: Eugen Simion (coordonator), Dicţionarul general al literaturii române, vol. 1, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004, p. 406.

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: