Neînţeleasa ploaie

de Irina Lucia MIHALCA

Prin picuri de ploaie,
amurgul scutură petalele florilor de prun,
pe ramuri, copacul suspinului
îşi poartă uşor florile.

Neînţeleasa ploaie, prin argintul nopţii,
despică umbrele iubirii–culori,
vârtej de imagini,
silabe, spaţii, cuvinte.
Frânturi de umbre se preling
prin zborul sufletelor regăsite într-un sărut,
lacrima lui o aude în sufletul ei.
Frunzele de pelin
împrăştie aroma tristeţii.
Cândva s-au plimbat pe marginea vieţii,
azi rătăcesc prin ceaţa pădurii.

Margini pierdute prin vis,
pe pod, o fata printre lacrimi priveşte
apa şi timpul domol curgător.
În liniştea apei, prin pleoapa închisă,
depărtările scad.
Acum el pluteşte în barca cea neagră.
Vremea furtunii s-a sfârşit.

Pe băncile goale, pe-alei, străzi, vânt şi frunze,
tăind curcubeie, prin raze de soare şi stele,
Ea ştie, mereu El e în inima ei…