Unei femei, de ziua ei

de Cosmin LAURAN

Te recitesc târziu în versul meu,
În toate cântecele mele triste,
În care poate încă sper să mai existe
Un singur semn că încă sunt al tău. 

Nu mi-ai promis nimic, nu ți-am promis
O viață blândă, fără fibrilații,
Nici o iubire fără oscilații,
Dar mi-am promis să fac din ea un vis.

Să te iubesc cum nimeni, niciodată,
Nu te-a iubit în viața lui banală,
Cu toată ființa ta irațională,
Cu tot cu mersul tău, străin, de fată.

Noi nu suntem la fel, o știi prea bine,
Sunt multe care astăzi ne despart,
Și poate trebuia să-ți spun din start
Că nu ești cea aleasă pentru mine.

Dar nu pot să renunț la poezie…
Și cum spunea Cusanus, foarte vag,
Contrariile totuși se atrag,
Și îți sunt zmeu, și-mi ești prințesă mie.

Chiar nu mai știu acum ce să-mi doresc,
Poate rămân cu ultima speranță,
Că-n tragica și trista-mi ignoranță,
Voi învăța cândva să te iubesc.