CĂSĂTORIA – RIT DE TRECERE – ÎNTRE IMAGINARUL OMULUI TRADIȚIONAL ȘI IMAGINARUL OMULUI MODERN

(recenzie)

de Antoaneta TURDA

Antoaneta Turda_3Trăim într-o lume în care nici noi nu știm ce vrem, de multe ori, dar știm că vrem ceva. Renunțăm de cele mai multe ori la forma ritualică, motivându-ne cu explicații, în fel și chip, dar uităm ce rol important au avut aceste ritualuri. Cu atât mai mult cu cât am adoptat tot felul de obiceiuri și cutume, luate de ici, luate de colo, crezând că fac bine. Or face? Nu cred!

Poate le-am preluat că, pe moment, ne-au impresionat, ne-au emoționat, întru câtva. E și ăsta un punct de vedere, dar tradițiile și obiceiurile noastre tot ale noastre sunt, ale noastre au fost și ar trebui să fie!

Celor care împărtășesc aceleași gânduri, toate cele bune. ,,NUNTA este o Mare Taină, dar în Cristos și în biserică!”, și rămâne (vorba specialiștilor) un adevărat ,,spectacol”, unde actori sunt toți cei participanți – inclusiv privitorii, curioșii, cei care asistă de pe margine de gard.

Felicitări, celor care promovează autenticitatea acestui ceremonial de nuntă.

CĂSĂTORIA – RIT DE TRECERE – ÎNTRE IMAGINARUL OMULUI TRADIȚIONAL ȘI IMAGINARUL OMULUI MODERN, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2017, ISBN 978-606-746-365-1, volum care tratează ceremonialul nunții, din două puncte de vedere: 1). – tradițional și 2). – modern.

Cea mai recentă carte a scriitorului-jandarm Vasile Bele, apărută, anul trecut, la Editura Armonii Culturale din Adjud, stârneşte curiozitatea cititorului prin detaliile referitoare la acest ceremonial major din viaţa oamenilor. Staroste cu vechime, autorul, în deplină cunoştinţă de cauză, descrie în paginile volumului (ce conţin cinci capitole, ecouri de la o nuntă tradiţională desfăşurată la Madrid în august 2014, indice de informatori, bibliografie selectivă, fişă biobibliografică) toate momentele pregătirii şi desfăşurării acestui ritual.

Spirit echilibrat, autorul înfăţişează, pas cu pas, raportul dintre tradiţional şi modern, în desfăşurarea nunţii punând accent pe latura morală a evenimentului, pe responsabilitatea şi maturitatea necesare desfăşurării unui astfel de eveniment, indiferent că are loc la sat (unde rigorile bunei-cuviinţe sunt parcă mai respectate) sau oraş. Marcarea acestui moment important în viaţa tinerilor ce-şi conştientizează bine menirea de a întemeia o familie şi a procrea, este făcută din perspectiva relaţiei individ-comunitate şi din cea a superstiţiilor legate de căsătorie.

Simbol nu doar al iubirii ci şi al ospitalităţii, nunta are o conotaţie aparte în mentalul colectiv, fiecare amănunt al derulării ei având ecou nu doar în inima mirilor ci şi în cea a nuntaşilor. Organizată cu cea mai mare responsabilitate (căci altfel poate primi oprobiu public) nunta trebuie să fie locul în care toată lumea să se simtă bine căci „se crede că dacă lumea de la nuntă este supărată tinerii nu vor avea noroc”.

Luând ca exemplu de studiu etnografic satul Chiuzbaia, Vasile Bele urmăreşte cu atenţie, în primul capitol, etapele ce preced nunta (se pune mare accent pe opinia publică care fixează anumite rigori: vârsta propice a mirilor, pentru a nu fi nici prea tineri nici prea „trecuţi”, mersul pe vedere, „în peţit” şi pregătirea propriu zisă a nunţii tradiţionale). Accentul pus pe dansul şi „mersul pe vedere” subliniază nu doar importanţa unor întâlniri, ci are conotaţii ancestrale mult mai profunde ce ţin de un anume mod de a comunica oamenii ei între ei dar şi cu divinitatea căci incantaţiile dansului precum şi cele ale cererii în căsătorie au un anume rol în căsătoria în desfăşurare.

Capitolul al doilea pune, cu măiestrie, în balans, repere moderne/tradiţionale de organizare a nunţii, ironia la adresa mirilor prea moderni, care alungă sacrul din această ceremonie, simţindu-se în subcapitolele Aruncăm cu grâu, orez sau confeti? şi Se fură/ nu se fură mireasa? Cu bucuria şi tristeţea ei, nunta obligă tinerii la o transformare majoră: băiat-bărbat, fată-femeie ce implică anume obiceiuri bine marcate în capitolele trei şi patru: oraţia de colăcire în cadrul nunţii, schimbul de colac şi ştergură precum şi dezgătatul miresei.

Magia nunţii cu cununa miresii, cămaşa mirelui, paharele de închinat şi sticla starostelui dezvăluie o lume fabuloasă a satului românesc care, în ciuda unor elemente moderne, îşi păstrează cu sfinţenie anumite rigori ancestrale (una dintre ele fiind cea a programării nunţii doar în anumite perioade ale anului fixate de Biserică) ce-i sporesc farmecul.

Concepţia cărţii este bazată pe o documentaţie scrisă şi vorbită bine întemeiată: remarc lista lungă a informatorilor, ceea ce sugerează o muncă serioasă de cercetare de teren ce o completează pe cea din bibliotecă.

Putând fi încadrat într-o încercare de cercetare folclorică şi sociologică, volumul sugerează, cu un amestec de sobrietate şi ludic, o etapă de importanţă esenţială din viaţa unui om, dar şi din cea a unei colectivităţi, lectura lui fiind extrem de plăcută şi incitată în a ne pune diverse întrebări privitoare la un aspect existenţial ce îmbină foarte bine veselia şi o anume tristeţe.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: