In memoriam – ANA PODARU

Ana Podaru
(27 oct. 1974 – 7 oct. 2019)

MOTTO:

„ARS LONGA, VITA BREVIS!” – (Arta este lungă, viața este scurtă!)

„Este o tristețe când ne pleacă poeții! Ei, POEȚII, nu ne mor! Se duc la Ședința de Cenaclu Literar, din ceruri. Dar locul lor nu poate fi luat de absolut nimeni! De aceea bucurați-vă împreună, fiți fericiți împreună, susțineți-i! Dar ei nu mor, atâta vreme cât, aici pe pământ, sunt cinstiți, sunt omagiați, sunt amintiți în discuțiile prietenilor, li se aprind lumânări, mai înseamnă că sunt pământeni. Cinste lor, celor care, își amintesc și de cei din Ceruri!”

de poet militar și critic literar Vasile BELE

ANĂ! ANĂ!

de Nelu DANCI, Plopiș, 2020

Ană, Ană nume mândru,
Tot la tine ne e gânduʹ!
Ai plecat și ne-ai lăsat,
Cu tristețe și bănat.

Ai plecat în loc mai bun,
Unde nu-i virus acum,
Dar noi încă te iubim,
Într-una te pomenim.

Te avem la inimioară,
Fie iarnă, fie vară
Și ești aici lângă noi,
Fie vânt sau fie ploi.

Orișice este în țară,
Gândul nost’ la tine zboară
Și sperăm că într-o zi,
În țară bine va fi!

Va trece și pandemia
Și vom scrie poezia,
Despre mine, despre tine,
Pentru oamenii de bine.

FII BINECUVÂNTATĂ, ACOLO ÎN CERURI!

* * *

MOTTO:

MORS NATURAE FINIS EST, NON POENA” – „Moartea este sfârșitul firesc al vieții și nu o pedeapsă”

Ascultă cum respiră vântul

de Ana PODARU

Ascultă cum respiră vântul
Lângă fereastra ta iubite
Cum cântă pasărea pe ramul
Străpuns de vise-nmugurite

Priveşte-a stelelor sclipire
Săgeţi de diamante scapă
Şirag la poale de iubire
De unde suflete se-adapă

Lasă-ţi seninul din adâncuri
Să împresoare răsăritul
S-adune ploile de nimburi
Pe inimi, răstignește-ți gândul

Mai lasă palma ta deschisă
Şi-or să te răcorească fluturi
Splendoarea macilor aprinsă
Petalele pe dor să scuturi

Păşeşte-ncet pe amintiri
Cu talpa ochilor cuminţi
Pe lacul searbăd de trăiri
Gheţarii-or deveni fierbinţi

Îmbrăţişează curcubeul, acum,
Când încă nu e tunet
Seninul frunţii peste drum
Prin ploaie să dansezi încet.

Şi cum să lupt cu tine?

de Ana PODARU

Şi cum să lupt cu tine?
Tu, tânără frumoasă,
Eu… doar o umbra vie
În amintiri rămasă.

Rivala mea… o clipă…
O boabă de nisip
Desprinsă din clepsidra
Năvalnicului timp,

M-am străduit adesea
În pas cu ea să fiu,
Sfidându-i nemurirea
Pe drumuri, în pustiu,

Dar ea-mi ţesea cămaşa
Secundelor rămase
Și-mi împletea cravașa
Din fire de mătase,

Dar încă umblu goală,
Nu vreau ca s-o îmbrac,
Să fiu ca o petală
Căzută într-un lac,

O clipă, o regină
Privind la muritor,
Banala ei rutină
Plimbându-te uşor.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: