Bucuria

de Irina Lucia MIHALCA

Ca un înger căzut, apa îi cere cerului culoarea.
Dezgolit până în miezul tău
– adevăratul mormânt al călătorului –
prin abandon te înfrunți.
Ești azvârlit în gheața de dincolo,
acolo unde
visele nu pot pătrunde.
Spre ce lumină
te îndrepți
în noapte, la răscruce?
Cine, acolo, te va aștepta?
Pe drumuri de nori,
tinerețile, precum viețile,
trec și se sting.
Sunete noi înțelegi.
Sub coaste, inima
ți-e strânsă puternic
de o iubire năvalnică
– cea mai frumoasă poveste -,
și se întâmplă că, uite,
chiar ai trăit-o,
ai fost acolo, în poveste,
iar totul încape într-un nume,
într-un vis de nevisat.
Întinde mâna și ține-o strâns
când trece aproape, în zbor!

Bucuria de viață. Un cântec fără moarte.
De pretutindeni, bucuria
în ritmul ei te poartă.
Las-o să te cuprindă,
să te învolbure, să te sufoce!
Ce minunat! Lumea e în tine,
nu ai nevoie să-i cunoști cauzele.
În iarbă, tăcut este cerul.
Mergi mai departe, în larg,
prin soare și prin azur.
Privește marea, privește munții,
privește cerul și păsările!
În ochii lor vei vedea norii.
Oare, întregul poate fi împărțit?

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: