Nastasica Popa – „Picură ceriul cu floare de lotus”

de Vasile BELE

Latinul are o vorbă: „HOMO INTER HOMINES SUM!”, perfect potrivită, care, tradusă, zice că: „SUNT UN OM ÎNTRE OAMENI!”, sintagmă care i se potrivește „ca o mănușă”, poetei NASTASICA POPA, pe care am avut onoarea și bucuria să o cunosc într-o tabără literară, la Sebeș, în 2018 – prima tabără literară, la care am participat. Am cunoscut aici, oameni minunați, cu care am legat prietenii pentru o viață! Ne scriem, ne auzim, ne vorbim (fie virtual, fie la telefon), ba cu unii mai „îndrăzneți din fire”, ne-am și vizitat, continuând astfel prieteniile literare. Cel puțin pentru mine acest început a însemnat mult! M-a făcut mai puternic! Am început să fiu mai responsabil! Am legat și făurit alte punți de legătură în plan cultural și trebuie recunoscut că toate sunt extrem de benefice (dar și sensibile). Am făcut schimb de idei, de impresii literare, cunoscând în acest fel alți și alți oameni, colegi de litere, poeți, prozatori, scriitori, motiv pentru care pot spune că sunt un om bogat, cu toată sinceritatea sufletului.

HIC ET NUNC (lat. aici și acum!), este rândul unei prietene – NĂSTĂSICA POPA, și a volumului primit ca dar, cu dedicație și iscălitură: PICURĂ CERIUL CU FLOARE DE LOTUS, apărut la Editura Izvorul Cuvântului, Buftea,2019, I.S.B.N. 978-606-9040-09-6, pag. 170, cu un veritabil CUVÂNT AL EDITURII, (pag. 7-9), semnat de Daniela CĂPRAR, și o PREFAȚĂ de carte, (pag. 10-17), frumos elaborată, ce poartă semnătura lui Florin CĂPRAR și ilustrație grafică aparținătoare lui Mihai CĂTRUNĂ.

…….

,,Din a Ceriului privire
Și a Gândului plămadă,
Picură ca o rostire,
Peste trupu-mi de zăpadă,
Amintire.

Flori de Lotus, mângâiere,
Urma timpului mă doare,
Cu a florilor sorbire,
Fluturi care vor să zboare-n,
Amăgire.

Nud e sufletu-n uimire,
Când pe tâmple stau arginții,
Jurăminte de iubire,
Adunate-n definiții,
De mâhnire.

În a nopților sfințire,
Picurând din cer, nectarul,
Sub a norilor mocnire,
Vor aduce iar calvarul,
C-o stârnire.

Din a Ceriului zvâcnire,
Picurată-n flori de lotus,
Sub a dragostei sclipire,
Chiar de-i soarele apus,
E iubire!”, (pag. 136)

ne spune cu patos, poeta de la malul mării, chiar în poemul care poartă numele volumului.

„Poezia lui Nastasica POPA este, în excelență, o poezie romantică, rod al unui zbucium interior, al neîmplinirilor și al aducerilor aminte. Poeta abordează, de cele mai multe ori, stilul clasic, dar, în acest volum, am descoperit câteva încercări de vers liber, care păstrează din muzicalitatea versului clasic și, de asemeni, am găsit câteva încercări de poezie în formă fixă, puține, dar care spun că există potențial”, (pag. 7).

Nastasica POPA, așa cum am cunoscut-o eu, este un om simplu, modest, credincioasă și sensibilă… sensibilitate care se simte și în conținutul acestui volum.

„Dar rugăciunea-mi este strigăt de durere,
Ce arde în tăcere, topind tot Universul
Și-n curgerea de stele, vise efemere,
Divinități mă iartă… pe mine, păcătosul!”,

se eliberează în DIVINITĂȚI… MĂ IARTĂ!, (pag. 19).

Citind, volumul te atrage și devine cu fiecare poem tot mai captivant. Iată un motiv în plus de a aprecia și a-i da perfectă dreptate, lui IOAN DRAGA, cel care spunea despre cărți, în general, că acestea: „… ne transmit sentimente de bunătate, fericire și tristețe, iar a citi este o artă care implică mintea și inima”. Așa este! Acest volum de versuri, PICURĂ CERIUL CU FLOARE DE LOTUS, se citește cu inima, izbucnește patosul, pentru ca în finalul fiecărui poem să intri, „vrei, nu-vrei”, într-o metaforică meditație.

Și iar mă simt obligat a reveni asupra unei păreri care aparține aceluiași I. DRAGA, ca o concluzie sau rezultat al cititului, care afirmă că: „Cititul îți umple sufletul de pace și te ajută să evadezi în dimensiunea cunoașterii din existența ta!”. De ce spun sau citez astea? Tocmai pentru că așa am simțit – o relaxare îngerească, o pace și liniște cu rădăcină în profunzimea versurilor. Îmi place cum se exprimă în MAGIA IERNII, (pag.95), de exemplu:

„Își despletesc de dor, arginții,
Sclipirea stelelor și Luna,
În revărsarea lor, chiar Sfinții,
Își scot în plecăciuni, cununa.

Se-așterne peste dealuri ninse,
Un ger de-ngheață și izvoare
Și grele ramuri, parcă-s plânse,
Pârdalnice inimi-fecioare.

Peste întinsa vale-adâncă,
O mare albă o cuprinse
Și străluciri ca-ntr-o poruncă,
Când Luna brațele-și întinse”.

Criticul literar Nicolae Manolescu, spune că: „Poetul este un dansator pe funie, un jongler de cuvinte, un inventator de rime rare, plin de ingenuitate și de har”, iar Voltaire, spunea că: „Poezia este muzica sufletului și, mai presus de toate, a sufletelor mari și sensibile”, și pe toate, din toate astea, le găsesc și la poeta Nastasica POPA, căreia îi mulțumesc din suflet pentru această bucurie prilejuită de întâlnirea cu poeziile sale, rod al unui suflet sensibil, curat, sincer.

Chiuzbaia, 27 aprilie 2020)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: