Timp diluat, ca o adiere

de Irina Lucia MIHALCA

O salcie, un lac, o unduire, un val de prospețime
în care stelele se reflectă.
Ca o adiere ai alergă în umbra pașilor ei,
pe covorul ierbii sălbatice.
O fugă prin timp!
Te pierzi în păduri,
prin boabe de rouă adormite. 

Simțurile devin nuduri, o căutare continuă,
un labirint al alunițelor.
O cifră perfectă a Universului, nouă.
Din culoare și pensulă, pe pânză,
totul se rotește.
Dincolo de câmpie se naște
un fluviu, un vis.
Viața e ca o linie, ca un pui de pasăre,
ca un cântec fredonat în pădure
acum o mie de ani.

Privește umbrele întinse ale copacilor!
Trecutul și viitorul se unesc în atingeri infinite,
prin crăpăturile mâinilor,
ca niște rădăcini
prin care ploaia și noroiul picură.

Toate sunt limitele unui gând.
Mugurii țâșnesc din ramuri, florile pălesc.
Trupul ți-e plin de flori
și de muzică,
ca apa ce se-adună într-un izvor.
Arunci o întrebare prin țesuturi vibrante.
Linia descendentă o scrii tu.
Cât de departe vei merge?

Cât de aproape ești ca să o pierzi?
Cu inima alergi cu visul, faci primii pași în oglindă.
Nu găsești coridorul. Înoți pe cer, plutești.
Sorbi din tăcerea ei, respiri sunetele ei,
o mărturisire fără a cere ceva.
Te întorci înăuntru.
O juxtapunere o urmărește.
Să citești sfârșitul de la care începem.
Eu și misterul acesta călătorim împreună.
Cuvinte nebănuite își iau zborul.
O pasăre cântă într-un pom. Ce cântă, oare?

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: