Am avut norocul să îl cunosc

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

dr. Teodor Ardelean

Din Chișinăul cel cu inimă română îmi vin mereu vești proaspete, mai bune – mai rele, de la prietenul statornic și neîntinat cu compromisuri contemporane, Vasile Șoimaru. Despre cărți, despre fapte demne, despre biruințe asupra celor puțini la suflet, asupra neputințelor, despre frământări și proiecte de viitor pentru neamul nostru din Basarabia. Le citesc și-mi pare că îl aud chiar pe Fratele Vasile rostind, deoarece de la momentul cunoașterii noastre, la prima lansare a albumului Românii din jurul României în imagini la Baia Mare vocea mi s-a întipărit atât de adânc, încât orice vorbă a sa vine pe buzele mele în registrul său vocal inconfundabil. Ultima veste, însă, trimisă în 15 mai la ora 00:28, m-a umplut de tristețe funciară. A trecut la cele veșnice, cu doar câteva zile înainte de lansarea ultimului său volum intitulat „Am avut norocul să îi cunosc”, bibliotecarul, ziaristul, scriitorul, cărturarul, lingvistul, patriotul… Vlad Pohilă. Românul absolut, lingvistul doct, omul total, naționalistul înflăcărat, militantul activ pentru limba română, statornicul paznic la farul conștiinței românești. Profesorul de limba română din Biblioteca Hasdeu, cum scrie Mariana Hârjevschi, directoarea Bibliotecii Municipale Chișinău, „împăratul cărților” cum generos l-a botezat la o întâlnire bilaterală, la Biblioteca „Maramureș” din Chișinău, Lidia Kulikovschi, pe atunci director general al aceleiași biblioteci minunate, cu care, din august 1991 avem relații nezdruncinate de frățietate culturală. Un erou bun din cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimii treizeci de ani, Cartea Vieții Românești de Obște! Un contemporan din lanțul cel mai prețios de oameni pe care Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova o cuprinde cu demnitate și curaj. Pe cât sunt de nestatornici și indiferenți cei mai mulți politicieni de dincolo de Prut, pe atât de consecvenți, bravi, curajoși, neînduplecați cărturarii, cei care au pornit în bătălia pro-românism încă din anii opresorului roșu de la Răsărit și au continuat-o neînfricat după aceea, când alte hidre dinlăuntru se așezau de-a curmezișul adevărului istoric.

 

Vlad Pohilă
(1953-2020)

Vlad Pohilă s-a născut la 6 aprilie 1953, în satul Putinești, raionul Florești, în familia țăranilor Ion Pohilă și Ileana (născută Prisăcaru). Se înțelege rolul imens al mamei asupra personalității copilului care creștea profund românește (chiar dacă a venit pe lume atunci când Stalin a plecat), din faptul că unele articole, cele foarte sensibile, purtau semnătura „ascunsă” – Vladimir Prisăcaru. Cine citește să înțeleagă și trecerea de la „Vlad” la „Vladimir”, dar și scoaterea în evidență a atât de românescului „Prisăcaru”!

Absolvent de ziaristică în 1975, la Chișinău, muzeistică și studiul artelor, la Moscova, doctoratul la Chișinău. Ca ghid și interpret în turism, specializat pe marile muzee rusești, a început să studieze, pe lângă rusă și franceză, alte limbi importante în asimilarea culturilor slave – sârbă, bulgară, polonă, cehă, croată, slovacă sau baltice – lituaniană, estonă, letonă… Rămâne remarcabil gestul său de a participa la tipărirea primelor numere din Glasul, în condiții de clandestinitate, la Riga, în Letonia și la Vilnius, în Lituania! Condeiul său, ca gazetar sau șef de redacție, la Glasul Națiunii, Mesagerul, Viața Basarabiei, Limba română, s-a perfecționat atât de mult, încât, din momentul în care a condus revista de biblioteconomie și științe ale comunicării Bibliopolis (2003), era evident că lingvistul, traducătorul, bibliotecarul, publicistul fac cea mai bună casă împreună. Este imposibil de a lista aici titlurile publicațiilor la care a colaborat, a volumelor pe care le-a scris, prefațat, prezentat, analizat etc., din domenii variate, ceea ce l-a făcut pe Grigore Vieru să noteze sublim: „Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist este Vlad Pohilă, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la noi”. Precum tot imposibil este a urmări câte cuvinte frumoase s-au scris din momentul aflării veștii că Vlad Pohilă a trecut în „corul de îngeri” (am preluat sintagma de la un prieten comun, George Roca, din Australia).

Să-i fie înălțarea la ceruri înmărmurită până când marmura îi va oglindi chipul într-o statuie cuvenită. Până atunci, să-i ridicăm pe soclul vorbelor cele mai frumoase și adevărate cuvinte, spre a ne mântui liniștiți de o obligație majoră, toți cei care l-am cunoscut. Și din aceste rațiuni simple, parafrazându-l am îndrăznit să-i preiau aici chiar titlul ultimei sale cărți!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: