Persistenţa trecerii

de Irina Lucia MIHALCA

În ploaia caldă de lumină,
pe o cărare
printre mulţi pomi,
mergem de mână la şcoală.
Nu vreau să-ţi spun cum mă cheamă.

Sub un vişin înflorit
ne-oprim
să te-ntreb: – Vrei să dormim?
Nu spui nimic. Învăluită în ceaţa
umedelor oglinzi mă aşez,
îmi aplec capul la pieptul tău,
iar tu îţi întinzi palmele
cu podul lor spre pământ.

Mă ridic, râd, îţi iau mâna,
mă-ntrebi iarăşi cum mă cheamă,
zâmbesc
şi-ţi apăs nasul
cu degetele mele fine:
– Ţi l-am spus!
Într-o solemnă tăcere,
suspinând, mă săruţi violent.

În camera ta, singur, suav,
parfumul meu persistă
în fiecare celulă vie,
la lumina lunii,
pe geam,
priveşti
cu alţi ochi
cum plouă invers,
spre marea de lumină.

Pe masă, lângă cartea-ncepută,
citeşti pe-o frunză apărută
de niciunde:
„Te iubesc ca să te uit,
te uit ca să te iubesc.”*

________________

te quiero para olvidarte,
para quererte te olvido”
– Antonio Machado

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: