PAS PRIN LACRIMĂ / FRUNZE PICTATE CU ROUĂ ȘI LACRIMI

(note de lectură)

de Olimpia MUREȘAN
L.S.R. – FILIALA MARAMUREȘ

Poezia este lacrima care izvorăște din inima poetului și se scurge prin vârful peniței”. (EDELWEISS)

După Schelling arta este „prin excelență întruparea spiritului în materie, a infinitului în finit, a absolutului în ceea ce este particular” ideea poetică la acest grupaj de poezii este subiectivă, universală în același timp și se numește iubire necondiționată, echilibrul dintre ceea ce scrie și ceea ce simte poetul este o armonie formală perfectă, de aceea oricum ar combina cuvintele alese, sentimentul transmis este același, variantele multiple nu adaugă nimic nou din punct de vedere al sensului, îl precizează numai formal-poetul caută un punct de reper în sine însuși.

Vasile Bele

Vasile Bele

Caracteristic la poetul Vasile Bele este crearea unei atmosfere de vis și magie, la citirea versurilor ești prins empatic, se creează o legătură a cititorului cu creația poetului, el se regăsește în anumite imagini; știut fiind că un cuvânt poate crea o imagine personală sau poate fi percepută această imagine în mod unanim de mai multe persoane.

Produs al imaginației creatoare, următoarele versuri ne transpun într-o lume magică:

Euterpe și-a oprit muzica
greierul dansează alături de lumina unui vânt
și-a luat chitara și a început
un vals de lacrimi și rouă de mir.

 

Valsul iubirii începe între două priviri
îngemănate… cu rouă și foșnet de urmă
sub picurii de ploaie pictați cu iubire
valsul iubirii dansează pe muzica unui foșnet de vânt
să-i fie umbră unui curcubeu îndrăgostit de rouă
”.

Că la origini poezia e însoțită de factorul muzical, sentimentele din interior caută să se reverse tumultuos în diferite variante de a combina cuvintele. Între „rouă” și „lacrimi” se poate stabili o corespondență și anume aceea a efemerității vieții care începe și se termină cam repede – ca roua și lacrima de bucurie și lumina – aceea care are menirea  de a ne ține treji în prezentul efemer, dar, în același timp și veșnic (ca iubirea).

Versurile sunt metaforice aproape în totalitate – ele cuprind imagini auditive (foșnet, simfonia etc), vizuale (curcubeu, salcâm, fluture etc), imagini ale iubirii spirituale (dragoste, izvor de mir, fericire etc), imagini de vis (vise calde, picior de frunză etc). După esteticianul Benedetto Croce poezia e „o intuiție pură” – e de natură individuală și concretă, în cazul nostru atât de fericit este poetul încât e  imposibil să nu se reverse în exterior sub forma unor idei intuitive.

Nominalizarea iubirii prin personalizare „să-ți fiu… să-mi fii… să-i fiu…

,,și cireșele vor mirosi a lacrimă
și iubirea unei lacrimi va deveni patimă
iar greierul își va termina simfonia,
după curgerea unui vânt
vântul va curge lin
precum izvorul din stânca de mir
plină de albastru
– toate se găsesc în jurul unei trăiri sufletești autentice.

Lumina pare a fi sinonimă cu iubirea, de aceea sunt: lacrimile, curcubeiele (brâiele Maicii Domnului, ploaia, roua, floarea de cireș etc. Cele două entități ale iubirii „el” și „ea” duc o conversație nesfârșită,  o conversație a iubirii: „iubito, azi vei fi o lacrimă…, suntem valuri de fericire, aș vrea să te îmbrățișez, eu…mire de rouă…tu-mireasă de lacrimă…

În varianta a șaptea din „Foșnet de salcâm” triumful iubirii este evident:

ne vom opri și ne vom întoarce în izvorul
unei lacrimi pentru a-ți vorbi despre
iubirea unei dimineți
pentru a-ți dărui un zâmbet de rouă
nopțile se scaldă în miros de stele
și miros de lacrimă virgină pictată cu mir
să mă știi… iubire între gânduri
să te știu… lacrima unei patimi…
să ne știm… rouă pe un foșnet de salcâm…

Există cuvinte care se repetă-n aproape toate variantele, ele aduc de fiecare dată o nouă perspectivă și o nouă metaforă: aceste cuvinte aduc o atmosferă de vis – „curcubeu, foșnet de salcâm, lacrimă, roua (presupune ceva de început, care se topește-n prezent), vântul „unește” dar și desparte (rouă de vânt); prin sonoritate și ritm aceste cuvinte capătă înclinări magice.

Finalul acestor variante de poezie sentimentală – una mai frumoasă decât alta – prin nuanțele pe care le aduce în plus luminii din iubire – ar fi un tablou de sentimente în cuvinte anume alese care ar marca povestea de dragoste unică prin lumina curcubeului efemer, prin salcâmul plin de floare albă, prin boabele de rouă strălucind și pierind la fel de repede atinse de razele soarelui.

Varianta finală ne apare ca o esență a iubirii în poezie prin cuvinte transmise metaforic:

Sărută-mă și pleacă pe roua curcubeului
iubește-mă… să-mi placă… să-mi placă lacrima
privesc spre floarea de cireș
sunt foșnet de salcâm și umbra unui curcubeu
sunt zâmbetul unei priviri
îmbracă-mă în frunza de rouă
să-ți fiu… să-mi fii… să-i fiu…

Astfel „Pas prin lacrimă” se declară a fi un imn închinat iubirii veșnice prin efemerele ei trăiri pământene: frunze-n vânt… pictate… cu rouă… și lacrimi. Ca să fiu în tonul acestor poezii ale scriitorului V. Bele! Da! Ce puțină durere vrei! Doar un „pas”- restul, e și el puțin, dar, cât de mult ți se pare ție a fi iubirea adevărată, încât nu găsești cuvintele care să exprime ceea ce gândirea entuziastă o simte – sau le găsești mereu în prezent și-n absolut!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: