CUM PERCEPEM NOȚIUNEA DE SCRIITOR SAU JURNALIST/PUBLICIST

de Vasile Dan MARCHIȘ

Marii poeți Mihai Eminescu și Nicolae Labiș care în timpul vieții lor n-au primit niciodată un premiu pe plan literar, primul fiind declarat după moartea sa poetul național al României, iar al doilea prin capodopera Literaturii Române, Moartea căprioarei, scrisă la vârsta de 19 ani și alte poezii de o valoare inestimabilă ce dau verdictul că azi nu avem poeți români în viață la asemenea nivel poetic. Sigur că poeții respectivi au expus materiale literare demne de alte secțiuni: eseuri, articole prin care au redat evenimente care s-au desfășurat în sfera lor de activitate și nu numai. O întrebare persistă de zeci de ani printre cetățenii vorbitori de limbă română și nu numai. În timpul vieții acestor poeți, nu s-au desfășurat concursuri sau festivaluri de poezie prin care marii poeți menționați aici Mihai Eminescu și Nicolae Labiș să poată accede la un premiu în acest sens? Aceștia și mulți alții cum ar fi marele poet Radu Gyr închis în diferite temnițe comuniste, zeci de ani pentru că în scrierile sale a redat realitatea unui regim dictatorial, nu trebuiau să meargă la USR să spună așa „am venit la dumneavoastră să ne «declarați» poeți, deoarece aceștia au fost și sunt poeți prin creațiile lor înainte ca această formațiune culturală să mai facă aprecieri sau alte recomandări la adresa lor. Așa este și cu alți scriitori sau publiciști care azi își postează prin talent în diferite publicații tipărite sau electronice creațiile prin care unii neavând funcții, cunoștințe, grade de rudenii ori nu sunt pe placul unui partid, nu pot pătrunde în cercul unor formațiuni culturale. Pe câți literați îi auzeam spunând „unul că nu are decât 17 ani și nu poate concura la un anumit concurs de poezii, până la anul” sau altul că „a depășit vârsta de 47 de ani și este «prea în vârstă» pentru asemenea regulament” făcut fără noimă. Că dorești la un anumit concurs să promovezi scriitori care nu au debutat în volum, e ceva firesc, dar să oprești pe cineva de a nu participa la concursuri literare, doar pentru simplul fapt că e prea tânăr sau prea „în vârstă”, e o chestiune extra culturală, incalificabilă, ce nu ține de atitudini literare. Dacă astăzi prin absurd ar trăi marele poet Tudor Arghezi, care a debutat în volum de versuri la vârsta de peste 47 de ani, cum ar decurge ostilitățile să oprești acest mare literat de a nu participa la un concurs literar doar prin simplul fapt că a depășit o vârstă maximă, impusă aberant, fără noimă, pentru ca diferiți literați să nu poată participa în calitate de candidați la asemenea evenimente. În fond cine poate participa la unele concursuri când se pun condiții ca acestea, care nu dau voie scriitorilor să concureze, dacă au publicat una sau mai multe cărţi, ori sunt trecuţi de 40 de ani, ori nu sunt membri USR – Uniunea Scriitorilor din România, ori că poeziile trimise la concurs de autori au fost publicate pe site, blog, ziare, reviste sau în volum?! Stimați prieteni, când este vorba de creațiile personale, ce autor după ce a scris o poezie, o închide într-un sertar ca pe vremea unui regim dictatorial impus de un guvern comunist cum a fost cel din România, care a retezat șansele unor mari poeți de ași expune creațiile lor în public? Sau ce poet, care după ce a scris una sau mai multe poezii, le ascunde să nu le vadă nimeni, sau (după regula unui anumit concurs) nu le publică fie în reviste, antologii, bloguri și alte publicații tipărite ori electronice până ce le va putea prezenta la un concurs, care va avea loc anul acesta sau anul viitor? Prin ce bază să stea acel scriitor spre a nu-și expune în public creațiile sale până la anul sau peste doi ani când are loc un anumit festival/concurs de literatură la care nu se știe dacă lucrările poetului respectiv vor fi sau nu propuse pentru premiere după câte reguli bizare se impun fără noimă în ziua de azi? Care poet din zilele noastre nu-și arată pe sistemele de socializare creațiile pentru a se face cunoscut, sau sunt unii care având o colaborare bună cu diverse formațiuni culturale care organizează concursuri de poezie și printr-o înțelegere cu acestea poetul respective primește confirmarea: „să țină poemele respective sub pernă sau închise în sertar să nu le arate la nimeni până la concursul respective la care probabil va fi premiat.” Altfel nu-mi pot explica de ce se impun reguli bizare prin care nu se primesc la un anumit concurs poezii doar prin aspectul că au mai fost publicate și în altă parte. Așa cum o formație de muzică ușoară ar fi să cânte la o nuntă în premieră o melodie compusă de membrii acesteia, însă apoi această melodie să nu fie admisă la un concurs de muzică doar pe conceptul că această piesă a mai fost cântată înainte și în altă parte. Nimic mai bizar! Aceste elemente extra culturale merg în contextul că totul poate fi aranjat prin diferite proceduri incalificabile de a oferi premii la cine dorim prin „regulile” menționate mai sus sau după diferite alte principii: cunoștințe, grade de rudenie, aport financiar sau prin diferite „calități”, mai mult sau mai puțin feminine, fără nicio legătură cu literatura și arta.