PAUL ANTONIU: despre poezie, muzică și teatru cu Vasile Radu GHENCEANU (II)

de PAUL Antoniu

V.R Ghenceanu și Paul Antoniu ascultând „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi

Partea a II-a

(Paul Antoniu de vorbă cu V.R. Ghenceanu)

V.R. Gh: La-nceputul acestei a doua reprize eu îți propun să ne reîntoarcem la Poezie, frumoasă și nobilă preocupare pentru noi și viețile noastre.

P.A: Propunerea e foarte frumoasă, dar nu sunt convins că vom avea atâta spațiu pe casetă în care să ne încapă toate părerile pe această temă, foarte ofertantă pentru noi doi.

V.R. Gh: Să vorbim atunci doar despre recitalul „Poezia din turn” pe care tu cu câțiva colegi îl transmiți, prin megafoanele din oraș, din Turnul Ștefan, în fiecare lună, e drept și cu sprijinul unui post de radio local.

P.A: Cu această foarte frumoasă idee a venit în fața noastră, încă de la instalare, actorul clujean, Anton Tauf, la puțină vreme după venirea sa ca director. Repertoriul mereu a fost la latitudinea noastră, orientându-ne mai mult spre operele marilor noștri clasici, dar și spre alor noștri maramureșeni, precum Gh. Pârja, Adela Naghiu, Gh. Mihai Bârlea, Augustin Botiș, Gh. Chivu și desigur, cel de față…

V.R. GHENCEANU: La sfârșitul lunii mai (1993 – P.A.) vom transmite un recital cu un repertoriu mai aparte, ce va cuprinde versuri de Radu Gyr, poetul deținuților, (vezi Addenda) în interpretarea tulburătoare a fostului deținut de la Aiud, preotul Greco-Catolic Eusebiu Cutcan, fost coleg de celulă cu autorul, timp de aproape zece ani, dar și frate cu… Mama.

V.R. Gh: E copleșitor ce-mi spui. Te rog să mă anunți din timp. În continuare, și cam tot pe o temă asemănătoare, te rog să-mi dezvălui câteva tristeți trăite în ultima perioadă, de către tine personal.

P.A: Știu o poezie, „Invitație la teatru”, a lui Adrian Păunescu, al cărui final îl recit cu glas poticnit și ochii plin de lacrimi: „… Nu vi-i dor de-o premieră? / De-o lume veselă și tristă, / De-un cuvânt frumos și bun /Cum numa-n teatru mai există?”

Faptul că nimeni nu ne mai duce dorul, faptul că nu de puține ori jucăm în fața a doar 20-30 de spectatori, este o mare tristețe pentru noi toți. Mare noroc avem, totuși cu elevii de toate vârstele, care, datorită profesorilor în primul rând, sunt abonați la aproape toate spectacolele noastre. Un exemplu demn de prețuirea și recunoștința noastră este cea a distinsului profesor de Limba și Literatura Română, Valer Oros, care, la începutul fiecărui an școlar îi abonează la Teatru pe toți elevii cărora le predă de la catedră. Mai întâi vine la premieră să ne vadă spectacolul pentru ca la prima oră să le povestească, viitorilor spectatorilor-elevi, în sumar, conținutul spectacolului ce urmează să-l vizioneze în calitate de abonați. Vivat profesores! La alte spectacole, cu alți spectatori neabonați, însă, situația este foarte tristă când cei câțiva, în fotolii își văd de-ale lor iar noi, pe scenă, de-ale noastre.

V.R. Gh: Mi se pare mie, sau chiar ați intrat într-un con de umbră, voi, ca instituție cu un trecut dintre cele mai remarcabile, chiar și pe plan național? E regretabil, pentru că voi actorii, la această vârstă, ați fi capabili de performanțe cu totul deosebite. Mai ales unii dintre voi. Ați dovedit-o de nenumărate ori, în diferite recitaluri personale, gândite și interpretate cu măiestrie de către voi înșivă, cu ocazia unor evenimente speciale.

P.A: E adevărat. Eu de exemplu și acum, cu mare emoție îmi reamintesc de recitalul Arghezi de la Tg. Cărbunești. Am mai fost invitat să prezint un recital de poezie, cu un repertoriu la temă, pe Câmpia Libertății de la Blaj, unde vom aniversa împlinirea a 150 de la Revoluția din 1848. Și tot la Blaj, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” Arhiepiscopului Preasfințit Lucian Mureșan (originar din Cartierul Ferneziu) i-am aniversat Ziua de Naștere (dimpreună cu familia Ghișa din Baia Mare), eu personal, în fața Sfântului Altar, susținându-mi recitalul de poezie românească „Vitralii Luminând” în fața unui impresionant număr de spectatori (s-a stat și în picioare…) care, după fiecare moment își îndreptau privirea și aplauzele spre tronul Înaltului Prelat căruia, la final, i-am înflorit sufletul cu „Pe arhiereul și stăpânul nostru / Doamne îl păzește…” cu acompaniament de orgă electronică, în interpretarea lui Lucian Ghișa, băimărean student la Conservatorul din Cluj, tot el fiindu-mi partener acompaniator în timpul recitalului, în repertoriu având prelucrările sale pentru orgă ale unor teme celebre din Tezaurul nostru folcloric. Totul s-a-ncheiat cu o închinare și o lumânare aprinsă la proaspătul mormânt din fața Sfântului Altar, lui Ioan Inochentie Micu a cărui oseminte au fost aduse în țară (2 august 1997- P.A.), de la Roma, la propunerea și prin grija sărbătoritului nostru Arhiepiscop Lucian Mureșan, azi Preafericit Cardinal din 2006. Și tot cu acest, pentru mine, onorant prilej nu pot să nu-mi amintesc de invitația cu care m-au onorat câțiva foști colegi de liceu din Dej (azi Colegiul „Andrei Mureșanu; atunci, cu Profesorul Dimitrie Vatamaniuc la Limba și Literatura Română – P.A.), să-mi prezint același recital în Biserica Romano-catolică, din orașul primelor iubiri, de data aceasta acompaniat la orgă de către Maria Abrudan (nepoată de soră – P.A.), fosta profesoară a lui… Lucian Ghișa. Cu mare emoție îmi amintesc și de cele trei reprezentații, într-o perioadă scurtă de timp când, la Școala Gimnazială „Paul Augustin Delaletca” (scriitor și diplomat la Ambasada Norvegiei) l-am cinstit pe Mihai Eminescu prezentându-mă, cu recitalul „Vă dăruiesc iubirea” în fața unui numeros public letcan, dar și din localitățile de peste Someș. De fiecare dată invitațiile le-am primit, cu emoție și mare bucurie, de la directorul prof. Mureșan Pompei, un dascăl (dar și primar o vreme… ) de mare prestigiu. Succesele de până acum mă onorează și mă impresionează mereu, mereu. Emoțiile sânt și ele cu atât mai mari.

Cu o altă invitație am fost onorat de către Episcopul Mesian, din familia binecuvântată Mesaroș din Baia Mare. Ar mai fi și alte prilejuri, ceva mai de viitorul apropiat, sper.

V.R. Gh: Dar premiera absolută cu „Vitraliile” cum și unde a avut loc?

P.A: În Sala cu orgă de la Conservatorul de Muzică „GH. DIMA” din Cluj (cu prof. Maria Abrudan la orgă), în fața tuturor neamurilor clujene, a studenților, ale mai multor spectatori coreligionari care, nu după multă vreme, m-au poftit și în catedralele noastre, printre care și la cea aflată în construcție, în Aula „Iuliu Hossu „avându-i printre spectatori și pe mai mulți preoți, în frunte cu Preasfințitul Florentin, care, la un moment dat, și-a dorit un duet cu mine la… muzicuțe, abordând un scurt repertoriu de melodii religioase. Momentul a fost de neînchipuit.

V.R. Gh: Iar succesul pe măsură. Încerc să mi-l închipui. Dar în Baia Mare? La câteva recitaluri am fost prezent, dar nu la toate. De exemplu nu ți-am văzut premiera absolută băimăreană.

P.A: Am prezentat-o în Catedrala Romano-catolică din Centru Vechi, în fața și a unui foarte numeros public maghiar (după aplauze, poate cel mai numeros…). Am remarcat acustica excepțională dar și sonoritatea orgii, de-a dreptul imnică. Au urmat apoi și alte reprezentații: la Teatru, prin muzee, la Turnul Măcelarilor și în Sfintele Biserici unde e permis să se audă orga. Am mai onorat invitațiile primite (de vreo câteva ori…), cu diferite și importante ocazii, de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, la inițiativa și onorantul îndemn al D-lui Director Teodor Ardelean, sau altele venite din partea unor unități de învățământ, Case de cultură, Cămine culturale etc. Până la urmă succesele mi-au fost pe măsura așteptărilor; asta, în primul rând, datorită repertoriului sută la sută din literatura noastră, dar și datorită Tezaurului folcloric transcris pentru muzica de orgă. Iată cum, din Poezie mi-am făcut scut în fața urâtului vieții. Și epigramele, publicate de către Domnia Ta, în Paginile de Cultură a Graiului Maramureșului, îmi sunt leac de suflet. Frumos Vă mulțumesc la toți! Iar acum, spre final, despre tine ce-ai vrea să se știe? Te-ntreb pentru că dialogul ce ni l-am propus, pe parcurs, a devenit un simplu… monolog din parte-mi.

R.A. Gh: Cunoscându-te prea bine, mă așteptam la așa un… dialog. Îți răspund totuși, pe f.f. scurt: Despre mine vreau să se știe că-mi place să citesc și-a scrie.

P.A: … iar mie, după zisa ta să-mi fie. Și totuși, după toate acestea de până acum, cu voia Domniei Voastre, m-aș întoarce la Teatrul pe care-l slujesc de vreo 30 de ani, și bag de seamă că în tot acest timp, suferințele lui au fost și ale mele, cu asupra de măsură. Pentru unele ne facem vinovați noi înșine, iar altele sunt din pricina… din pricini (???).

V.R. Gh: Foarte mult m-au impresionat toate cele spuse mie, despre pasiunea ta pentru Poezie. Dar despre Muzică, nu…

P.A: Muzica se ascultă, nu se discută.

V.R. Gh: Adevăr grăit-ai! Ce-ai zice, acum la final, de-o audiție, din fonoteca-ți personală, cu „Anotimpurile” lui Antonio (tizul meu – P.A.) Vivaldi, capodoperă în interpretarea de excepție a lui Ștefan (Pișta) Ruha, sătmărean din categoria violoniștilor de talie europeană cel puțin. Sper să fii de acord cu toate cele.

P.A: Rezon! Nu înainte de VIVAT CRESCAT FLOREAT! Pentru Teatrul nostru cât și pentru toți spectatorii care încă ne mai iubesc.

Sursa: Fonoteca P.A.

ADDENDA

de Radu GYR

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Nu pentru o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Pentru sângele neamului tău scurs prin șanțuri
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane !

Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpșune
o claie de zări și-o căciulă de stele,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Așa , ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Și ca să-ți pui tot sărutul fierbinte
pe praguri,  pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobode-ți ies înainte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Ridică-te Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!
Ridică-te Ioane pe sfinte ciolane!
Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Isus în celulă

de Radu GYR

Azi noapte mi-a intrat Isus în celulă…
O, ce trist și ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El în celulă
și-l făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niște păduri;
Luna-l bătea cu argint pe veșminte
Argintându-i pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
– De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus un deget la gură
Și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină…
– Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne avea urme de cuie și rugină
Parcă purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci…
Luna tremura, doar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada lui vărgi.

Părea celula munte, părea căpățână
și mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mână
Și-am adormit o mie de ani.

Când m-am deșteptat în afunda genună
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună
Numai Isus nu era nicăieri…

Am întins brațele. Nicăieri! Tăcere.
Am întrebat zidul. Nici un răspuns.
Doar razele reci ascuțite-n unghere
cu sulița lor m-au străpuns.

Unde ești Doamne? Am strigat la zăbrele.
Din lună venea fum de câțui…
M-am pipăit și pe mâinile mele
am simțit urmele cuielor Lui.

ÎNSEMNAȚI DE UITARE*

de V. R. GHENCEANU

Caut lemnul
Cel mai curat pentru fluiere;
Câte un sunet străin întunecă somnul.
Cum altfel să fac înfățișarea
Să nu trădez vina.
Mă încumet să spun;
Leg cuvântul de potrivnicul său,
Pun sensul lui este în locul lui vreau
Îmbătrânind cu chirie
Aici unde râului
I-au murit peștii.
Învechite perdele absorb lumina.
Cioplesc, renunț și caut
Lemnul cel mai ales pentru fluiere.
Câte un sunet străin întunecă somnul.
Să fie vinovată povara
De-a fi încercat la atâtea instrumente
Marele cântec?
Și trecem însemnați de uitare…

NUMAI CE SÎNTEM

de V. R. GHENCEANU

Vom rămâne ce suntem,
De vremea aceea mă voi îngriji numai eu;
Măcar atât să mai fim: sălcii, iubito, sălcii.
Sălcii la marginea lumii, mereu.
Să ne strije pe nume îndrăgostiții.
Tu putere să ai și grație multă
Până la unda apei să poți, grațioasă,
Să tremuri.
Și eu să rămân doar ceea ce sunt –
Un vânt anume iscat să-ți justifice
Neîncetat de frumoasa ta unduire.

NUMAI ÎN CÎNTEC

de V. R. GHENCEANU

Mă voi preface că vin.
Tu să rămâi cum te știu,
Aplecată peste întrebările lumii,
Slăvită de toți, îmblânzită de vânturi
Ca salcia.
Fie cum zici.
Pacea eternă e doar în ierburi,
Văzduhul e stăpân pentru alții.
Doar noi singuri, la margini,
Ne facem semne lungi și zadarnice.
Salvarea e numai în cântec.

ACOPERĂ-MI FAȚA CU DEGETE LUNGI

de V. R. GHENCEANU

Mi-aduceți daruri și iar le luați
chiar de mă strădui să spun
și să seamăn celui ce sunt.
Dar vă îndemn
să priviți cum se naște seara
în acești stejari costelivi,
blazoane pe fruntea dealului,
și iapa care nechează
după mânzul însângerat de apus;
cum umblă singurătatea
în vârful picioarelor
și cum clatină vântul
stele de seară-n nisipuri de drum.
Fie și numai atât și-i neajuns
să biciui cu lauda
tot ce se-ntâmplă
în lumea unde nimic
nu se cumpără cu plata în rate.
Dar stinge lampa, iubito,
acoperă-mi fața cu degetele lungi
ca să te pot pedepsi cu visul.

*: Am respectat forma și conținutul autorului. P.A.

Sursa: Biblioteca Paul Antoniu.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: