INDECIZIE

de Daniela VÎLCEANU

Priveam cu ochiul drept, printre genele umede o lacrimă
Se desprinsese din suflet atunci când mai trăise încă o patimă
Se revărsase șiroind pentru că își dorise evadarea de după pleoapă
Se desprinsese-ntr-o clipă, se prelinsese pe obraz, pe buze îmi zăcea bolnavă.

În chinuri pustii mi se îmbracă în fiecare dimineață timpul
În neguri reci îmi umblă sufletul oricare ar fi anotimpul
Se parfumează cu dorințe ce par că îl resuscitează
Își revine, respiră adânc, trăiește, vibrează. 

Un hocus pocus mi-s clipele, nehotărâte, instabile
Unele sunt solitare, altele sunt doritoare de tine
În clipa asta mi-e culoare, mi-e vară, mi-e soare și am puterea să sper
Mai ieri purtasem una nostalgică, care cerșise ploi desprinse din cer.

Mi te descânt rătăcind printr-o dorință deșartă
Mi te botez în cana din care beau apă
Te simt fir de mac fremătând rătăcit într-un câmp de lavandă
Sunt pala de vânt ce te mângâie cu-o teamă bolnavă.

Bolnavă-s de tine dorindu-te
Mă vindec de tine regăsindu-te
Mă satur de tine iubindu-te…
Te zbați evadând într-un nefiresc
Te chem înapoi, te iubesc, mă hrănesc….

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: