Pomul cunoaşterii

de Irina Lucia MIHALCA

 Între sol şi piatră, 
 târâtoarele aleg crăpăturile pământului umed, rece,
 spălat de ploi,
 tărâm de conspiraţii şi oarbe tăceri.
 În labirinturile lui e salvarea!
 Undeva, pe-aproape, alunecă blând razele soarelui,
 deasupra pietrei e pânza translucidă a cerului,
 libertatea păsării
 şi cântecul ei melodios, ştiut de crâng.

 Ce-i cântul şi pasărea, 
 ce-i  libertatea şi spaţiul necuprins? 
 La marginea cuvântului incandescent,
 un abur, un vis neînţeles, 
 un salt, un gol, o bătaie de aripi…  
 Să fie lumina strălucitoare
 şi-albastrul limpede al văzduhului,
 susurul izvorului, proiecţia umbrită de maluri,
 adierea vântului în pajiştea verde, întinsă,
 miresmele clipei fugare,
 oglinda lacului şi-o pasăre în zbor,
 ramura legănată a copacului, 
 strânsoarea eliberată a ghearei
 sau sfâşierea simţită
 de ciocul înfipt în trupul plăpând?

 Pentru a trăi dulcea libertate, 
 hrană, mai întâi, devii! 
 gândi, împăcată, mica vietate,
 ieşită din adâncuri.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: