URME – o nouă carte a d-lui. pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda

RECENZIE

de Ioan MICLĂU 

A evoca opera și personalitatea d-lui. Al. Stănciulescu Bârda este o treabă nu prea ușoară; dar, dacă ai avut fericirea a cunoaște mai îndeaproape opera, preocupările, strădaniile și nădejdile acestui erudit scriitor, în paralel cu misiunea sa apostolică, de asemenea vrednică de apreciat, vei descoperi că ai la îndemână o imensă posibilitate și forță narativă ziditoare, tocmai pe baza faptelor Domniei Sale.

Eu am avut fericirea aceasta, deși nu ne-am întâlnit niciodată, însă lungul șir al anilor în care am avut bucuria a primii cărți editate la Editura „Cuget Românesc”- Bârda, al cărei editor este domnia sa, să primesc cu regularitate publicația „Scrisoare Pastorală”, volume cu Viețile Sfinților, istorie și literatură etc. Am avut fericirea să mi se publice și câteva cărți de ale mele la această Editură a Parohiei Ortodoxe Române – Malovăț, și să mă bucur de criticile editorului. Este limpede căci eram pe deplin îndreptățit a purta respect unei asemenea personalități de seama a culturii românești. Citeam, și citesc în continuare acele cărți cu teme religioase, simțindu-mă atras, ca pe timp de o vară cu secetă, la acea fântână a cărei izvor izvora apa tămăduitoare și alinare sufletească de emigrant.

Această nouă carte, URME, ajunsă în Australia și dăruită nouă românilor-australieni, îmi apare mie asemenea unui diamant cu fețe strălucitoare, adevărate oglinzi fermecătoare. Eposul popular românesc iese la lumină cu fiecare ocazie, iar autorul cunoaște mai bine ca oricine obiceiul și tradiția locului natal din Malovăț și Mehedinți în general, Preot fiind. A prezenta acum această carte nu înseamnă a o judeca, ci mai pe înțelesul ideii mele, a-i face recomandarea binemeritată cititorului doritor a citi o carte bună, creștină de bună creștere și educație.

Așadar, autorul conștiincios, ca de fiecare dată, și-a structurat cartea pe teme și idei, în exact zece (10) părți. Fiecare „parte” are un titlu care de fapt spune cititorului despre tema ce o cuprinde. Imediat vine un subtitlu, care este în același timp titlul povestirii/narațiunii ce urmează a fi citită.

Pentru ca să observăm cât de ingenios și totodată simplă este gândită și așezată această structură de carte, prezentăm câteva exemple:

Partea I-a: File de legendă. Zidina.

Partea a II-a: Oameni, fapte și întâmplări de altădată. Vărarul. Popa Dric. Baba Stana lui Ciovica. Norocul.

Bineînțeles că povestirile curg după cum le este subiectul imediat după fiecare titlu!

Zidina, este o scriere, o legenda din istoria războaielor lui Traian de cucerire a Daciei. Deosebit de interesantă cu dezvăluiri care aruncă lumini asupra multor realități istorice. Legenda Zidinei are un fond tragic în final, deșii tot tragismul pornește dintr-o iubire, dar necreștină, fiindcă Traian marele împărat o dorea de soție, dar Zidina era sora lui, iar aceasta nu putea să înțeleagă această afacere. O înțelegea în schimb a fi o adevărată anormalitate.

Caută prin orice mijloace să evite căsătoria. Ea dezvăluie înțeleptului Crispus:

„Dar nu vreau să mă mărit cu el, înțelegi? Mi-e frate!” Prințesa Zidina la chemat la ea și pe unul din sfetnicii împăratului, pe consulul Claudius, și la întrebat așa: „Grăiește-mi, prea înțeleptule Claudius, care este lucrul cel mai greu de care-i este teamă împăratului?” (URME, Zidina, pag.13)

Acesta răspunde:

„Măria-ta, în aceste vremuri lucrul cel mai greu din lume pentru prea puternicul împărat al tuturor popoarelor este cucerirea Daciei. Aceasta este o țară mare, frumoasă și bogată în părțile de nord ale nemăsuratului imperiu, dincolo de apele marelui Danubius. Are un popor viteaz, cum nu ia fost dat împăratului să vadă încă până acum și cu conducători înțelepți și puternici”. (URME, Zidina, pag.13) Discuția lor continuă, iar cititorul va afla cum în continuare prințesa Zidina, cu gând de al face pe împărat să-și retragă pretenția, îi cere acestuia să cucerească Dacia. S-a înnourat Traian, dar din ambiție și mândrie și-a pus legiunile în mișcare înspre Dacia mult dorită. Vom afla apoi din legendă cum Zidina vine în Dacia, se împrietenește cu o fată dacă, de familie nobiliară, a lui Decebal, cu care de îndată conversează în limba comună, limba care de fapt se vorbea peste tot aici în această țară mare. În final Traian iese învingător, Zidina se retrage la un moment dat lăsând impresia că dorește să se plimbe pe acel minunat și faimos pod ridicat peste Dunăre la Drobeta Turnu Severin, și de acolo, copleșită de nesăbuința fratelui ei, se lasă ca o umbră în volburoasele valuri ale Dunării, care o înghit cu repeziciune; împăratul Traian îi caută trupul peste tot, dar Zidina nu a mai fost găsită. Plin de tristețe împăratul își adună legiunile lui, mai mult pierdut decât învingător, reîntorcându-se pe drumul pe care a venit.

Respectul deosebit ce trebuie acordat d-lui. Al. Stănciulescu Bârda este pentru faptul de a fi repus în circulație literară această legendă a Zidinei, despre care așa cum se arăta mai sus, confirmă multe adevăruri pe care mulți istorici le ignoră.

Autorul, așa cum vom vedea în continuare, scrie o carte de o valoare greu de cântărit, fiindcă ne readuce în prezent și o viață a străbunilor, morala, credința, greutățile și greșelile cu care societate omenească se confrunta și înainte, de altfel precum și în vremile viitoare.

„Vărarul”, este un personaj real, cunoscut în tradiția și economia românească, omul care aducea să vândă var pe la sate, dar tragismul vieții se afla peste tot. Povestirea „Popa Dric” cea mai încărcată de însemnătate și reflecții asupra felului de rostuire în viață, cu toate capcanele ce le aduc viselor tinerești, interesele și afacerile meschine între cei ce diriguiesc mersul societății și mai ales manipulările tinerilor de geniu, care până în final își pierd calea, ajungând niște ratați, un tragism cutremurător. Dar și demnă de cea mai vie învățătură pentru orice tânăr adolescent pornit în viață!

„Norocul” este o altă și aleasă narare care începe printr-o filieră folclorică prin o mulțime de proverbe, desigur domeniu în care autorul excelează ca nimeni altul. Este cum s-ar zice la dumnealui acasă! Apoi cum vine și cum te lasă, este iar o învățătură pentru cei ce jinduiesc după norocuri prea mari! Ca să ajungi bogat și apoi iar în fericirea sărăciei, nu e un noroc prea dorit! Mai fericit fără el, mai ales dacă vine și fără trudă!

Urmează apoi câteva eseuri ale autorului, cum sunt: De la Dacia la Meșterul Manole, Mihai Eminescu ș.a.m.d. Dar ceea ce m-a surprins pe mine, într-adevăr, a fost să descopăr în acest arsenal de valori spirituale și harice cu care domnia sa pr. prof dr. Al. Stănciulescu Bârda a fost dăruit de Sfântul Dumnezeu, ca fiind și autorul unor versuri de toată frumusețea, expresive, lirice, cu un aluat tematic din cel mai bine dospit și însuflețit. Iată câteva titluri de poeme: Întrebări, Prorocii, Cuvântul, Străjerii, Epitaf – 1907 (Dedicat Preotului Nicolaie Crăineanu din Gvardenița – Mehedinți, împușcat la Răscoala din 1907), Rugăminte, Lumina lină, Pastorala, Destăinuire, Diminețile de Samti, Superstiție, Oaspetele, Coloana Infinită, Amintire, Confidențe, Pribegie, Întâlnire, Despărțire, Așteptare. Din adins am ținut să le redau, pentru a mă dovedi că sunt îndreptățit să afirm cum, din acest moment avem un consacrat Poet ce cu vrednicie se așează in rândul stihuitorilor noștri de seamă. Poartă în ființa sa ceva din universul eminescian, o lirică ce străpunge sufletul asemenea mirosului florilor de pe „marginea Topolniței mehedințene” ce înviorează plămânii unui călător îndrăgostit de natură, melancolic și întrebător! Așa ne și spun versurile lirice din poezia „Întrebări”:

„De pe câte căi vin, Doamne,
Și pe câte căi mă duc!
Câte veri și câte toamne
Mi-o fi dat să mai apuc?

Cine-oi fi și cât oi crede
Amăgirea tuturor?
Cine ești tu, frunză verde?
Chip de zeu, ori muritor?

De ce-ntreb, cine-mi răspunde,
De ce râd, ori poate plâng;
De ce tremură în unde,
Glasul cerbilor din crâng?

Cărturar cu o bună instruire în arte și literatură, istoric cu o dreaptă cercetare pentru adevăr, slujbaș credincios al Bisericii lui Hristos, autorul ne prezintă în continuare deosebit de valoroase documentări, cum este și aceasta: „Mehedințenii participanți la lupta de la Păuliș (14-20 septembrie 1944), dezvăluind evenimente și decizii ale vremii așa cum s-au petrecut în realitate.

Un alt eseu documentar, binevenit și folositor în adeverirea realităților evenimentelor vremi, se intitulează, „Preotul Gheorghe Dumitrescu-Bistrița și Evreii”, în care notează: „…amintim că în Mehedinți, mai precis în Turnu Severin, unde se găsea populația evreiască cea mai numeroasă din județ, evreii nu au fost stigmatizați, nu au fost arestați, deportați, ba mai mult, nu li s-au confiscat averile. Dimpotrivă, autoritățile locale au recurs la compromisuri pentru a salva situația”. (URME, Partea a V-a –Documentare, pag. 161-174)

Demn și interesant de citit, spre cunoaștere, se dovedește eseul „Globalizarea în concepția Acad. Francis Dessart”, om de știință și membru în multe foruri științifice din lume. Acesta cunoaște perfect Limba Romana, însăși soția domniei sale fiind o olteancă. Acesta publica în 2005 la București, Ed. Carpathia Press, volumul Reconquista, despre care dl. Al. Stănciulescu Bârda ne spune că: „este o culegere de eseuri și studii de geopolitică spirituală europeană, închinată lui Theo van Gogh, scriitor și cineast olandez, strănepotul pictorului Vincent van Gogh, omul care a apărat civilizația europeană și valorile tradiționale ale țării lui…”. (URME, Documentare, pag.174-195).

Fără îndoială, autorul este un om al prezentului, iar prin profesia de slujbaș al Bisericii, un adevărat luminător înspre viitor și aceasta ne-o dovedesc părțile următoare: „Oameni, fapte și întâmplări de azi”. Un adevărat labirint de istorioare culese din realitatea zilei: Ecouri dinspre Balcani, De la Ceremus la Bastroe, Un oltean de elită. Troița Eroilor de la Malovăț, Un gest creștinesc exemplar, Mincinosul, O lecție de viață, Însemne și simboluri religioase în Severin, Iarăși despre drumuri, Tobița, Muzeul Modei, Cântec Românesc la Graz, Lupta pentru a fi”.

Spre finele cărții, după cum este și didactic, dl. Al. S. B descrie cu înțelepciune căile cele mai sănătoase ale educației: Biserica și Școala, Suplinirile în învățământ. Apoi aspecte pastorale, „Făclia de Paști”, „Sfintele Moaște” „Sfintele Icoane”, „Sfârșitul lumii”, „Viața viitoare”.

Auzim, in memoriam, despre Părintele Galeriu o adevărată făclie „care a ars intens, revărsând în jur lumina și căldura, mângâind, încurajând, dând speranțe! Acestea sunt dovezi care adeveresc căci de-a lungul istoriei Biserica creștină era civilizatoarea umanității.

Surprinde în continuare încă o idee, ce ar trebui repetată, pentru sensul ei de imaginație și intuiție pentru cei tineri în pragul adolescenței: Dac-aș fi stăpânul lumii…”. Întrebare desigur pusă în contextul mai multor întrebări, dar surpriza mare ne povestește autorul, „a fost enormă, fiindcă rezultatele au depășit așteptările. De la cei mai mici până la cei mai mari, copii și tinerii chestionați au dat dovadă de gândire sănătoasă din punct de vedere moral și religios. Am reținut grija lor pentru aspectele sociale dificile, grija pentru oamenii nevoiași, defavorizați, dorința de a instaura binele și dreptatea în lume”. (URME, pag.234)

În finalul cărții sale autorul trece în revistă titlurile cărților scrise de-a lungul anilor, cărți religioase, memoriale și recenzii, dovedind că în acel pământ al Malovățului blagoslovit de Dumnezeu cu de toate, și cu bucurii și cu suferințe, trăiesc oameni minunați, creștini și uniți în jurul Bisericii lor creștine Ortodoxe.

Mă simt îndatorat a mulțumi Sfinției Sale pr. prof. dr. Al. Stănciulescu Bârda și pentru că în această valoroasă carte a mai găsit un loc în care, să fie amintită și umila mea personalitate!

De la Biblioteca „Mihai Eminescu”- CRINGILA, N.S.W.

(Din nou despre cartea „URME”, a autorului pr. Al. Stănciulescu Bârda, eminentul om de cultură și slujitor al Bisericii Creștine Ortodoxe Române. Dar, și drept mulțumire pentru cărțile dăruite de domnia sa, nouă românilor-australieni).

IOAN MICLĂU-GEPIANU
2012 – Restituire, 2020
Australia

Text primit cu bunăvoința doamnei Melania Rusu Caragioiu,
Vicepreședintă ASRAN,
Redactor șef cultural STARPRESS – Canada

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: