LIMBA ROMÂNEASCĂ – PREȚIOASĂ DĂRUIRE DIVINĂ!

Ioan Miclau

de Ioan MICLĂU-GEPIANU

Limba Românească este prețioasa dăruire, roditoarea veșnicei reînvieri de Neam dăruită de Dumnezeu!

Este o Limbă cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au crescut multe alte si frumoase limbi de popoare! Sfânt este acest Neam românesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor carpato-dunărene. Însăși această  tainică Românie, după cum o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru, care se adeverește prin graiul limbii pe care o vorbim!

Orală sau scrisă, sculptată sau pictată, cântată sau scrisă în revistele literare, Limba românească este viul prin care inspirăm credința noastră creștină ortodoxă, căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica întotdeauna. Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate românească prin care se purta de grijă acestei limbi naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile ei exprimări, curate și nestricate.

Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor al grădinei noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un cântec, ca un fagure de miere, a înălțat-o între celelalte limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!

Așa să facem și noi azi! Am 80 de ani, timp în care de Eminescu nu m-am depărtat. Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este și va fi floarea Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia creștem noi și generațiile viitoare.

Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe pietre de hotar ale românismului, chiar dacă momentan bântuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini sănătoase; vedem zilnic răsărind mlădițe viguroase, care nu vor lăsa nescrise zilele de azi cu toate cele ce le trăim!

Dar Limba, Limba Românească nu iese decât odată cu sufletul, și voi fi sigur că mor fericit pentru iubirea Limbii mele Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor, respectând în același timp Limbile acestora! AMIN!

IOAN MICLĂU-GEPIANU
Cringila, N.S.W
30 august 2020

Text primit cu bunăvoința doamnei Melania Rusu Caragioiu,
Vicepreședintă ASRAN,
Redactor șef cultural STARPRESS – Canada

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: