RUGĂ PENTRU LIMBA ROMÂNĂ

Motto:

Trecător prin ceruri ninse
Cu luceferii în roi,
Însfinţesc cu-a mele vise,
Urma carului cu boi’’

de Mircea Dorin ISTRATE

Doamne ce-ai făcut atâtea pentru raiu-ţi din poveste
Unde neamuri nesfârşite dimpreună veşnicesc,
Fă de vrei, ca toţi aceştia să vorbească românește
Că nu-i limbă mai frumoasă pe întinsul tău ceresc.

 

Are miere în cuvinte şi e leac de pus la rană
Dacă ţii în al tău suflet tăinuitele dureri,
Ea împacă şi uneşte, ce dezbină şi destramă
Şi e vorba îndulcită la iubiri de primăveri.

 

Şi-apoi Doamne, rugi smerite ce ’nălţăm la ceruri sus
Pline toate de nădejde pusă-n ultima speranţă,
Doar în limba românească au cuvântu-n jale uns
Când cerşim iertări spăşite, la păcatele din viaţă.

 

Şi-apoi doina cu aleanul, şi-apoi dorul cu fiorul
Nu Tu pusu-le-ai, Mărite, în cuvântul eminesc?
Inimi toate să tresalte, însfinţească-se cu dorul
Când poeţii vruţi de tine, româneşte glăsuiesc.

 

N-ai pe boltă un Luceafăr înroit cu alte stele
Care-n noapte luminează nesfârşitul Tău ceresc?
Şi-apoi raiul fără margini, îmbuibat cu toate cele
Nu e plin de noi românii, ce pe Tine te slăvesc?

 

De-asta fă a noastră vorbă toţi pe-acolo s-o vorbească,
Că e limbă de Cazanii însfinţită de dieci,
Şi e veche ca Adamii din grădina Ta lumească
Ce ne-ai dat-o să o ducem, din-ceputuri până-n veci.

(selecție text primit cu bunăvoința doamnei Melania Rusu Caragioiu)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: