VÂLTORILE DIN CHIUZBAIA

(eseu – folclor)

de Vasile BELE

 

Chiuzbaia și chiuzbăienii întotdeauna au fost de cinste. Din vechime și până în prezent se dovedesc a fi buni păstrători de tradiții, harnici și primitori. Am scris de multe ori despre sat și despre chiuzbăieni, dar oricât de mult s-ar scrie, credeți-mă, aici mai găsești subiect. Zilele acestea am primit de la un chiuzbăian cu suflet „MONOGRAFIA SATULUI CHIUZBAIA”, întocmită cu câțiva zeci de ani în urmă, de regretatul învățător Teofil Rădulescu. Având manuscrisul în mână, nu mă rabd să nu fac rostire despre toate acestea, dar cu o singură nelămurire (întrebare): știind despre existența acestui manuscris, de ce chiuzbăienii nu iau atitudine pentru a-l tipări și edita? Această-mi este singura nelămurire ce-o port în suflet și credeți-mă apasă aproape ca și-o povară. Personal, am scris volumul „TOPONIMIA SATULUI CHIUZBAIA” – carte despre care am vorbit, e adevărat secvențial, săptămâna trecută. Și această carte este una de excepție, de cinste aș adăuga convins fiind că rostesc adevăr. Aflat în  pregătire volumul „GRAIUL ȘI SCRIEREA DIN SATUL CHIUZBAIA”, așteaptă doar finanțarea necesară pentru a fi tipărit. Și acest volum despre Chiuzbaia, unul laborios întocmit, va fi unul de excepție, care ne duce spre conturarea adevăratei noastre identități. O dată cu el se mai face un pas spre descoperirea adevăratei noastre identități. Nu scriu toate aceste doar de dragul de-a fi scrise. Scriu din dragoste pentru tot ce a însemnat, înseamnă și desigur pe vecie, va însemna, pentru mine, Chiuzbaia – leagăn al copilăriei mele.

Vasile Bele

Emoționat fiind în legătură cu manuscrisul învățătorului Rădulescu, primul pas a fost citirea cu de-amănuntul a acestuia, pentru a-i descoperi forma, conținutul, valoarea istorică. Și, am descoperit din fiecare! Un conținut extrem de valoros. Informații de care nu am auzit nici măcar în munca ce-am făcut-o eu la cartea cu toponimele satului. Ba mai mult descopăr, lucruri care s-au uitat ori s-au șters în timp. A intervenit uitarea și iată deja primul pas făcut spre pierderea unor lucruri valoroase care fac parte din noi. Se identifică cu noi și noi ne identificăm cu ele, dar dacă nu avem grijă să le păstrăm ori să le scriem pentru a rămâne ca parte a istoriei noastre, desigur următorul pas este pierderea acestora.

Înainte să „pun mâna pe manuscris”, aveam de gând să scriu despre vâltorile din Chiuzbaia – tocmai pentru că și alții au mai scris despre ele. Le-au plăcut și altora, deși sunt instalații vechi sau învechite de apa vremii. Aici în Chiuzbaia încă se mai toarce, se mai țese, se mai lucrează cu lâna – căci femeile din sat sunt harnice. Marele păcat este că doar cele mai bătrâne lucrează, în timp ce cele tinere, probabil au alte priorități. Desigur interesul lor pentru acest segment este enorm scăzut, pentru că, zic eu, cu astfel de lucruri este mult de muncă, și cum toată lumea aleargă după beneficii, din țesut ori din lucrul cu lâna nu prea ies bani. „Lucrul este mult și nu se plătește, dar dacă avem oi și lână, nu ne lăsăm de această meserie. Și noi am învățat-o de la mamele noastre, iar dacă-or vrea să învețe și fetele ori nurorile noastre foarte bine. Apoi, ele nu prea vor să învețe că acuma au fiecare serviciu pe la oraș. Mai bine fac naveta până în Baia Sprie ori Baia Mare, pentru vreo doi-trei leuți, decât să lucreze la război”, îmi mărturisea într-una din zile Viorica Bele (de mulți ani noră în sat – Viorica lui Nuțu lui Moisi).

Dacă lucrăm cu lâna, obligatoriu trebuie să avem și vâltori, sau cel puțin trebuie să știm lucra la ele, că și aici este un secret” își continuă Viorica Bele explicația. E o adevărată creatoare de gube și cergi – pături din lână. Regretul că în sat lucrează doar câteva femei cu lâna ori cu războiul de țesut, îi este evident. Dar nu putem schimba noi mersul lumii, că de-am putea…

Lumea de azi tinde spre lucruri comode, ușoare din toate punctele de vedere, poate și spre cele ieftine că banii sunt cum sunt. O să treacă vremea și nu o să avem cine să ne mai explice (a se înțelege – cine să ne mai învețe) și-amar o să suferim. Vai mult am mai spălat!”, intervine, o vecină, Ana Babici, pensionară și proprietară de vâltoare în Groapele Chiuzbăii, care s-a retras în sat, după pensionare, numai de dragul apei curate ce izvorăște din Igniș și de dragul vâltorilor. Nu s-a lăsat până nu și-a făcut una. Apoi, mulți ani a spălat covoarele domnilor din Baie (n.a. Baia Mare), iar cine a fost la dumneaei o dată, în primăvară, a venit și în toamnă, și la anul… fără discuție, vrea a se lăuda, nu a se plânge. „Atunci am vrea să avem pe lângă noi niște mânii harnice, niște femei descurcărețe așa cum sunt cele din Chiuzbaia, care să ne arate și să ne explice întregul proces tehnologic”, continuă povestea Ana Babici. Poate vom avea, poate… oricum vremurile sunt într-o continuă schimbare. Tot așa e și cu vâltorile – adevărate „mașini de spălat”.

Aici, primăvara, în Postul Paștelui, când toată lumea se pregătește și-și face curățenie pentru întâmpinarea acestui Praznic, vezi aproape în fiecare curte, țoluri, covoare, pături spălate și întinse pentru a se usca. Uscarea nu se face oricum, și-aici e un secret. Dacă se usucă într-un spațiu închis s-ar putea să prindă miros. Dacă sunt uscate afară, la soare, atunci miros de proaspăt și de spălat rămâne în ele. Altfel primesc un miros de închis. Nu au prospețimea pe care ți-o dorești”, îmi spune și Marița Grigor, altă gospodină extrem de talentată și de harnică din sat. Cunoscând-o, trebuie să-i recunosc talentul și dăruirea în a crea gube, cergi, străituțe din lână cu care merg copiii la colindat prin sat, în seara de Crăciun, dar și costume populare. Printre toate astea, scrie poezie, fapt ce nu vă este străin, căci am scris multe despre dumneaei. Iată, azi iar e momentul de-a fi intervievată, întrebată, chestionată, dar de această dată despre vâltorile din sat și despre lucrul la războiul de țesut.

Apoi, puține femei mai lucrează cu lâna. Sunt câteva care sunt prea slăbite din cauza bătrâneții, dar care au fost tare harnice în tinerețea dumnealor. Acuma sunt mai bătrâne și nu prea au putere, că-ți trebe putere să lucrezi la război. Trebuie să fii o femeie sănătoasă. Totul începe de la tunsul oilor primăvara înainte de-a urca oile la stână. Oile se tund, și-atunci se tot alege lâna, care pentru ce va fi – pentru pulovăre (n. a. sfetăre), pentru ciorapi, pentru gube, pentru cergi sau pentru țoluri pe jos. Apoi, după vremea fânului, lâna se spală în vale ori în vâltoare. Trebuie să fie vremea mai caldă că stai mult în vale sau la vâltoare până speli câțiva saci de lână. Și lâna nu o poți arunca în vâltoare așa ca pe alte haine ori pături. O speli în parte. Apoi o scalmeni și-o duci la hrebine. Apoi o torci și-o îndrugi. Și-abia apoi pui teara în războiul de țesut și-ncepi a țese. După ce ai terminat de țesut, latul de lână rezultat prin țesere, se aruncă în vâltoare, pentru a se vâltura, dar și pentru a scădea. Atunci când scade latul de lână, se îngroașă și se îndeasă, dar asta numai în vâltoare, altfel nu ar fi atâta de deasă cerga sau guba. Ar trece apa prin ea și te-ar uda, dar așa vâlturate câteva ore până se îndeasă nu mai trece așa ușor apa prin ele. Fără vâltori nu am reuși să le facem așa de frumoase – albe și curate ca spuma laptelui. Tot în vâltoare, se scoate și părul de pe ele. Noi avem mare noroc cu aceste vâltori. Ne sunt de un real folos. Apoi, fără vâltoare nu cred că cerga sau guba ar ieși așa de nealcoșe (n.a. frumoase). Nici în mașina de spălat asta modernă nu se spală lucrurile atâta de bine și de frumos ca și în vâltoare”.

Eu am mai scris despre ele, dar acuma mă bucur enorm de mult că vine Marița Grigor cu explicațiile și nu face altceva decât să confirme ce-am mai scris. Adevărul adevărat, căci mare dreptate are. Nici Chiuzbaia, ca și sat, fără de vâltori nu ar fi atâta de frumoasă. Aici, de-a lungul râului care străbate satul, întâlnești câteva zeci de vâltori. Și culmea este că la fiecare este activitate! Adică, nici una nu „șomează”, activitatea mergând în permanență, în sezonul țesutului chiar non-stop. Înainte să apară mașinile de spălat astea noi „cu atâtea funcții”, inclusiv, limpezire și stoarcere, femeile, după ce-și spălau hainele, le limpezeau în vâltoare, apoi cu un cârlig le scoteau din ea și le stoceau cu mâna, indiferent de anotimp – vară, iarnă.

Nu pot trece cu vederea reclama sau faima făcută de Veturia Breban (n.a. Veturia Valerii), care deja este un meșter recunoscut și internațional. Regretatul Valentin Băințan, nota într-una din multele sale cărți publicate (îmi scapă acuma numele cărții), că au plecat într-un turneu internațional, iar Veturia Breban a fost cea care le-a confecționat la toți membri corului, gube. Au fost tare mândri cu ele, recunoaște chiar autorul. Apoi, fiecare gubă, înainte de-a fi cusută, după ce a fost țesută, a fost vâlturată ore în șir în aceste vâltori. De amintit că și Veturia Breban este una din cei care au pe proprietatea dumnealor o vâltoare.

Întrebate, aceste doamne, cum ar descrie o vâltoare, iată câte explicații am primit: „Apoi, din vale, pornește un valău, pe care, merge apa în vâltoare. Locul de vâltoare se alege puțin mai jos, iar valăul este mai sus cu 2-3 metri, față de vâltoarea propriu-zisă, astfel încât atunci când ajunge apa în vâltoare de pe valău, să-i dea o mișcare de rotație. Că apa se învârtește una într-una în vâltoare. Apa nu stă în ea, ci mereu se învârtește. Așa se învârtesc și hainele, gubele sau cergile pe care le speli. Vâltoarea îi făcută din scândură – doage se numesc. Astea se fixează în cuie, doar una dintre ele se poate lua, dar are forma de doagă. Pe-aici, pe unde se ia doaga, se curăță vâltoarea atunci când în ea se adună frunze sau alte mizerii de pe vale”, ne spune Viorica Bele, iar Ana Babici, proprietara, continuă: „Valăul uneori îi făcut din scândură de arin, tăiată mai groasă decât scândura de poștă. Alteori îi făcut din ciment. Îi betonat până ajunge la câțiva metri deasupra vâltorii, și de-acolo se pune, până în fundul vâltorii, un valău din lemn, pe care pică apa cu putere în vâltoare. Așa se face că apa, de tare ce curge, se învârte așa în formă de cerc. Dacă arunci hainele pentru a le limpezi sau spăla în vâltoare, hainele se învârt în vâltoare așa ca într-un cerc, iar apa mizerabilă, iese din vâltoare printre doage. Apa murdară curge la vale, iar altă apă curată vine una într-una pe valău, pentru ca să nu rămână vâltoarea fără apă. Dacă ar rămâne fără apă nu s-ar învârti hainele și nu s-ar limpezi deloc”.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: