Un mariaj literar inedit. „Eu – mire de rouă, Tu – mireasă de lacrimi”: Vasile Bele – Florentina Danu

de Paulina GEORGESCU

În perioada 4 septembrie – 6 septembrie 2020 am poposit în tabăra literară de la Săcele, Brașov. Unde au avut loc mai multe lansări de carte. Precum și festivitatea de premiere a două concursuri literare: „Campionatul European de Poezie”, organizat de World Poets Association, având ca președinte pe scriitorul Trandafir Sîmpetru și „Zbor spre desfrunzite stele”, inițiat de poeta Florentina Danu, care a fost și organizatorul principal al acestei tabere literare.

Sincer am pășit cu teamă spre această grupare literară. Există foarte multe grupuri literare, unii se înfrățesc, și lasă loc fiecăruia să se manifeste, alții își aruncă tot felul de „cartoafe” care de care mai înecăcioase, așa că am venit temătoare… Cunoșteam doar câteva persoane. Dar a fost suficient să știu că îi găsesc acolo pe Olga Grigorov și pe Vasile Bele. Și teama mi se estompa. A mai contribuit la detașarea mea de toate temerile și faptul că am avut o conversație telefonică cu Florentina Danu. Și tot vorbind am simțit că intru în rezonanță cu sufletul ei. Dar mai aveam acolo și alte persoane, cărora le percepeam sufletul… Liliana Liciu, Ștefan Dima Zărnești și chiar pe președinte – Trandafir Sîmpetru. Pe ei îi cunoșteam de la începuturile mele. În alte locuri ne-am mai întâlnit…

Faptul că ne lega pe toți același fir, scrisul, mi-a dat curaj. Atunci când scrii te detașezi de cele pământești,devii un dar celest, pe care vrei să-l dai și altora. Și e purificator. Scrisul îți curăță sufletul și mintea. Dovadă este acest proiect pe care l-au inițiat cei doi poeți. Am spus și la început, un mariaj literar inedit. Prin versurile lor ei se renasc, devin curați și pregătiți să se transforme într-un balsam vindecător. Citindu-le poemele ne ungem și noi rănile…

„Am început să mă aplec/ Cu fiecare frunză căzătoare/ În propria speranță mă înec/ Și simt chemarea vieții viitoare.” Florentina Danu – „O altă stare”. Da, de aici începe drumul spre eternitate. Și cei doi protagoniști conștientizează această trecere. Prin această nuntire ei se înalță spre albastru… „Totul va fi albastru dacă mă vei picta/ în strop de lacrimă cu gust de rouă.” – Vasile Bele – „Pictează-mă în albastru.” Și cine să spele, să aibă puteri magice binefăcătoare decât picăturile de rouă,care sunt lacrimile dimineții – atribuite unor ființe divine.

Roua, lacrima albastră sunt elemente ce revin și în alte poeme. Este ca un laitmotiv la tot ce se întâmplă. La nașterea acestei creații literare. Doi oameni cu suflet frumos și sensibil își unesc destinele literare, realizând un tot, o armonie perfectă de suflete.

„Iar eu voi fi așezat între gândurile/ unei lacrimi până ce mă va săruta roua/ unui foșnet de salcâm…”- „Foșnet de salcâm” – Vasile Bele.

Prin poemele lor, prin căldura sentimentelor transmise, cei doi își înalță drumul spre nemurire… „Pentru noi amândoi/ Îngerii au deschis demult porțile.” Florentina Danu – „Când va veni momentul să te uit.”

Curg poemele, curg precum lacrimile, într-o „ploaie de rouă”- V.B. Și vindecă miraculos sufletul cititorului. „Visare și pulbere de stele…” (V.B.), este ceea ce rămâne în urma lecturării, pentru ca ele, clipele, să nască „eternitate.” (F.D.) în uniunea aceasta literară… „Și m-am prins cu el tovarăș” – F.D. În mariajul literar al celor doi îndrăgostiți de poezie „clipa are umbră de rouă/ fericirea îmbracă haina unui crin” – V.B.

Foarte des întâlnită, tot ca un laitmotiv, este și Euterpe, una dintre cele nouă muze, ea fiind muza poeziei lirice. Se pare că pe V.B. aceasta l-a inspirat. „Euterpe și-a oprit dansul/ Greierul cântă alături de lumina unui vânt/ Și-a luat chitara și a început/ Un vals de lacrimi și rouă de mir.” V.B. – „Frunze pictate cu rouă și lacrimi”.

Mirele și mireasa, simbolurile nuntirii, ale nuntirii adevărate și ale nuntirii acesteia literare. Prin definiția „mire de rouă”, lui, mirelui, i se acordă rangul suprem, exact ca într-o căsătorie. „Mireasa de lacrimi”, de fapt femeia, care prin lacrima ei, este un simbol al fertilității. Ea ține evidența timpului care se scurge, ea este cea care coboară din înălțimea stelară pentru a ține piept problemelor cotidiene. Ea, femeia își ține sufletul captiv în propria viață, la „granița dintre inimă și gând”… F.D. Ea, femeia, este cea care simte durerea actului creației, întocmai ca durerea unei procreări. După fiecare naștere urmează viața. Odată cu ea renaște și femeia.

În timp ce V.B. este obsedat de dansul lui Euterpe, de actul creației, plimbându-se odată cu el, F.D. se plimbă în poemele sale printre sentimente umane și prin banalitatea cotidiană la care este condamnată… „Singuri noi, singuri voi”… „Suntem atât de singuri/ În bătaia sorții”… F.D. Actul creației se pare că doare. Pe femeie o doare. „Mi-e frig și mă doare”… F.D. Și totuși bărbatul se plimbă stelar, el nu cunoaște durerea precum o femeie. De aceea el dansează, dansează cu muzele. Nu coboară deloc în terestru… „mă împerechez cu Erato pe haina unei dimineți” – V.B. Și totuși își așteaptă mireasa să urce, căci ea îi scrie „cu rouă pe haina unui vânt” – V.B.

Dar se întâmplă exact ca în „Luceafărul”. „Și totuși te aștept noapte de noapte/ Să te întorci de niciunde…”. „Cât de mult durează clipa așteptării/ Cât de mult îmi doresc să revii”. „Îmi joc iubirea ca pe-o carte/ Și știu că jocul este interzis/ Chiar dacă depărtarea ne desparte/ Eu joc așa cum ți-am promis.” – F.D.

Cel care părea că dansează cu muzele, dintr-odată devine și el muritor. Actul creației doare. Îl atinge și pe el durerea… „Umbră de dor… lacrimă ce doare/ iubire din soare,/ Ce-mi faci, că doare?/ Ce-mi faci că doare…” V.B.

Până la urmă femeia reușește să iasă din această agonizare terestră, și încet începe și ea să se înalțe. Își dă drumul la vise. Poemele prind curaj, iubirea prinde curaj, iar ea se aruncă în vâltoarea acestui mariaj literar, o „amețitoare aromă a iubirii.” – F.D, totodată îi cere celui care dorește să-i fie mirele literar: „Așează-mă pe un nor de gânduri/ Și fă din mine mireasa ta de lacrimi.” – F.D.

Iar răspunsul pe care ni-l dă mirele este unul cu happy-end: „Du-mi astea departe, să apară-n carte/ Carte frumușea/ Cinste cui te-a lua,/ Ducu-mi-te-acasă/ La a mea mireasă/ Și în trăinicie,/ S-avem veșnicie/ Lacrimi, bucurie/ ROUĂ fără patimi,/ Mireasă din LACRIMI…” – V.B.

Încă o dată felicit autorii, protagoniștii acestei nuntiri literare, acestui mariaj unic! Și aștept alte provocări de la ei.

Paulina Georgescu, 07.09.2020, Buzău