Interviu cu scriitoarea MELANIA RUSU CARAGIOIU

de Ligya DIACONESCU

Motto:

„Sub influența dorului de plai, a multelor amintiri, ale copilăriei, ale activității din țară, am început să scriu mult și să public mult!”

MELANIA RUSU CARAGIOIU
Montreal, Canada

Interviu

LIGYA DIACONESCU:

Încep prin cele scrise cu atâta drag de domnia voastră: „M-am născut în Defileul Mureşului, sub poala Munţilor Zarandului. Am crescut în căuşele frumoase ale României.

Am învăţat într-un liceu fondat de călugăriţe, apoi într-o facultate care pe vremea aceea aparţinea de vestita Politehnică Timişoreană, şi mai târziu, în claustrarea Bibliotecii Judeţene Timiş, refugiată într-un tronson al Bastionului Cetăţii Timişoara, mi-am perfectat studiile în biblioteconomie.

Am scris înserând din peniţa mea idei, bucurii, speranţe, alinări şi dând la lumină lucruri minunate de la mine, aşa cum şi eu mi-am îmbogăţit mintea şi sufletul de la corifeii scrisului şi de la înţelepciunea popoarelor.

Am trecut peste puhoaie de neajunsuri, cu încăpăţinarea broaştei ţestoase, care îşi scoate capul din carapace, timid şi prudent.

M-am condus în viaţă după cele trei principii universal recunoscute: Lui Dumnezeu, societăţii şi familiei.

Iubesc ambele ţări în care m-am născut, prima şi a doua oară: România şi Canada”.

– Ce v-a determinat să plecaţi în Canada? În ce fel interferează traiul într-o societate atât de puternic aşezată pe-o bogată tradiţie culturală cu creaţia domniei voastre? Acţionează ca un stimulent? Ori poate ca un inhibant?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Plecarea mea către Canada a fost ca o răzbunare împotriva sorții, găsindu-mă singură, după moartea soțului, a părinților și a surorii tatălui meu. Invitația familiei fiicei mele spre a merge în Canada, a sosit ca rază luminoasă în existența mea de tristețe și singurătate.

Canada este o țară primitoare pentru noii săi veniți, dar cere acceptarea unor reguli. Prima regulă fiind parentarea mea, adică întreținerea mea pe timp de zece ani, de către fiica mea.

După așezarea mea în Canada am început să frecventez cercul de prieteni al familiei, biserica ortodoxă, dar și societatea multietnică din Cartierul Cotes des neiges, cartierul universitar în care locuia fiica mea. Am fost primită peste tot cu multă căldură.

Curând am început să fac „benevolat”, și aceasta a schimbat imediat optica mea de imigrant venit în Canada pentru reîntregirea familiei.

În Canada, nemaiavând un serviciu, având ore libere în intervalul în care nepoțelul meu era la școală, iar părinții lui la serviciu, am început, în cadrul acelor ore libere să fac benevolat în cadrul asociațiilor quebecioise, francize, din Montreal, să particip la activitățile culturale și pentru că participam la unele activități culturale quebecoise, am propus înființarea unui cenaclu în limba franceză. Împreună cu o colegă și un coleg „tributari literaturii” am fondat cenaclul „Anneau poetique”, foarte bine primit, care ulterior s-a bucurat de mult succes și faimă.

A apărut în cadrul aceleiași comunități și Revista „Multicaf-Multivox”, în limbile conaționalităților.

Aplicând pasiunea mea de scriitor, am scris și am publicat mereu în Canada, în franceză și în România, în limba română, exceptând materialele aferente Societății „Fluviul Dunărea”, traduse în franceză și engleză. În România particip la Sărbătorirea Limbii Române, zona Vâlcea, la festivități culturale, Timișoara, lansări de carte, Festivalul doinelor și la deplasări pentru evenimente culturale românești în Serbia.

În România am devenit membră a Asociației Liga Scriitorilor, membră a Asociației culturale „Constantin Brâncuși” și membră a Cenaclului LSFT, am devenit redactor în Canada și membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, am devenit secretara Congresului Canadian Român, m-am înscris în Cenaclul Mihai Eminescu, în ACR, ca director carte. Am fost promovată spre a fi protagonista filmului, Leubes ailleures, vieilles ici. Am fost admisă să ocup un loc în Muzeul Emigrației, Canada, Halifax.

LIGYA DIACONESCU:

De regulă, teoria literaturii ne spune că scriitorii aflaţi în exil sau cei care au două cetăţenii şi au ocazia de a privi lumea în ansamblu din mai multe unghiuri, sunt cei mai favorizaţi şi apreciaţi pentru literatura pe care o oferă cititorilor. Ce influenţă a avut asupra carierei dumneavoastră literare plecarea din România?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Cu gândul mereu acasă, unde mai am apartamentul și petecele de pământ moștenite de la bunici, de la soț și de la o mătușă, voiam să deslușesc o linie care să îmi ofere vacanțe în țară. Era dificil din cauza transportului costisitor cu avionul peste ocean, dar după trecerea celor zece ani, fără ajutor bănesc canadian, odată bariera trecută, deplasările au devenit mai dese.

Sub influența dorului de plai, a multelor amintiri, ale copilăriei, ale activității din țară, am început să scriu mult și să public mult. Ceea ce scriam în franceză, romanul bunicului meu „Mon grand pere capitaliste”, poezii, povestioare pentru copii, se publicau imediat, dar ceea ce scriam în limba română – douăzeci și una de cărți, au putut să apară… doar pe parcursul a douăzeci de ani.

În ambele limbi eram un scriitor zbuciumat, exprimându-mi gândurile în elegii, fabule, satire, meditații, poezii închinate poeților din lecturile mele. Pentru scrierile în proză în limba franceză mi se cereau multe povestiri specifice românești, care îmi răscoleau și mai mult dorul de acasă și parcă, vizualizarea prea vie a fostelor amintiri.

LIGYA DIACONESCU:

Ca un bun român, vă întoarceţi mereu, cu drag, acasă. Ultima venire, a fost în 2019, când ați participat la FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE organizat de mine la OLĂNEȘTI, însoțită de talentata fiică, Alexandrina, care a scris cu mult talent versuri pătrunzătoare și a cochetat cu pictura, fiica, care locuiește în Canada, cu domnia voastră și fiul Tiberiu, care domiciliază în USA, un mare iubitor al culturii naționale. Ați venit și în 2018 la Ziua Limbii Române la Horezu, și în 2016 la Sâmbătă de Sus, v-ați apropiat de mulți români talentați, scriitori, pictori, cântăreți etc., care acum vă sunt foarte apropiați.

Ce simțiți când va reîntoarceți acasă, având alături foarte mulţi oameni dragi, care vin la întâlniri, unii doar pentru a pentru a vă vedea?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Această întrebare este pusă sub o forma care mă încântă și-mi dă curajul de a continua toată activitatea pe care am început-o din nou, intens, după pensionarea mea, existența, mea în jurul creației literare personale și dorința de a mă integra cât mai profund în această complexă și de bază activitate folositoare, social culturală. Spre a fi fericit înseamnă a oferi din prea plinul tău altora, sau chiar de a le da din puținul pe care îl ai și lor. Dar această fericire prezintă și reversul de a proceda și alții la fel , răspunzându-ți cu aceeași monedă.

Iată, deci, răspunsul meu. Mă apropii cu mult suflet și gânduri pozitive de semenii mei. Ei simt aceasta, intuitiv, procedând la fel. De aci, armonia stabilită între mine și colaboratorii mei.

LIGYA DIACONESCU:

Ajunsă în Canada, aţi încercat și v-ați integrat în viaţa literară a orașului Montreal în special cu scrieri în limba română, dar și în limba engleză și franceză. Ați devenind membră a mai multor asociații culturale, redactor și redactor-șef al câtorva reviste culturale şi aţi reuşit foarte bine, într-un timp scurt, câştigând multe premii literare în Canada, dar și în patria mamă. Participaţi la o serie de evenimente literare în Canada, dar şi în România. Care este deosebirea dintre condiţia scriitorului din Canada faţă de cel din România? Când ați început să scrieți? Vorbiți-ne, vă rog, despre colaborarea cu revistele din țară și diaspora, dar și despre cărțile, creația literară a domniei voastre.

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Eu consider viața literară, o viață plină de satisfacții, dar o viață mult mai plină de muncă.

Cizelarea cuvântului, spre a putea comunica și cu alții, este foarte dificilă, mentală, motrică, de dispoziție și de autocontrol sever. Deci, oriunde se găsesc scriitori, modul lor de a-și pune gândurile pe un document este același. Voi da mai jos enumerarea cărților mele apărute.

Ceea ce mă preocupă deosebit este soarta manuscriselor mele, unele dintre ele având vârsta de mai mult de cincizeci de ani. Manuscrise de suflet, multe adresate copiilor sau vorbind despre copilăria mea. Capitolul cercetare a ajuns acolo unde trebuia, dar capitolul scrieri personale, mai ales manuscrise, stau în raft.

Cele publicate au avut o motivație de actualizare a unui curent. De exemplu, cu ocazia frecventării Cenaclului literar de la Consulatul general al României – Montreal în Canada, consulul general și moderator Victor Socaciu, Cartea „Glia de aur” a surprins între coperțile sale, corespondențele cu Omul Corneliu Leu, și poeziile închinate României, neamului nostru și Limbii Române.

Cartea „Pinteni cu năluci” am și tipărit-o la Grup Media Târgoviște, fiind acceptată spre a face parte din această Asociație, condusă de Doru Dancu și de Domnul George Terziu, colegul meu de cenaclu de prin 1978, de la Biblioteca Județeană Timiș – Timișoara.

Este adevărat că pentru alcătuirea cărților de mai sus am adăugat nu numai poeziile de inspirație curente, ci și cele scrise de-a lungul anilor.

LIGYA DIACONESCU:

Ce vă lipseşte cel mai mult din România? Care este relaţia domniei voastre cu România, acum, cât păstraţi din tradiţiile românești pe tărâm canadian?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Cel mai mult din „țara mea, România, îmi lipsește prezența fraților mei români de acolo, jovialitatea lor, modul de gândire apropiat de al meu. Pe urmă, cadrul mioritic al munților, văilor, iernile blânde, tradițiile pline de farmec, de savoare, portul popular, împestrițat cu portul de târgoveț, sufletul deschis al românului.

Îmi aduc aminte și de mormintele pe care le am în grijă, răspândite în trei județe, acolo unde mai am și bucățelele de teren agricol. Deci, existența mea se împarte în jumătate, datorând ambelor țări, Canada și România, amintiri, impresii, recunoștință!

LIGYA DIACONESCU:

Știu că vă implicaţi în proiectele comunităţii românești din Canada. Credeţi că există o şansă ca spiritul românesc să nu fie uitat în diaspora?

Vorbind de spiritul românesc în diaspora, trebuie să afirm că acest spirit are aripi. Chiar aripi multiple, exprimând dor, îngrijorare, responsabilitate și dorința de a arăta lumii capacitatea românului din trecut și din prezent. Vorbiţi adesea despre rolul de vindecare pe care poezia îl are. Poezia ne poate vindeca. Totuşi, pentru ca poezia să ne vindece, trebuie ca noi să căutăm acest medicament. E un medicament pe care trebuie să îl cauţi. Cum ați încuraja pe cineva să îşi îndrepte privirea spre poezie? Cum l-ați face să perceapă această calitate a ei, de a vindeca?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Povesteam odată despre un caz petrecut de mine.

Studenții de la Cenaclul Facultății de medicină din Montreal, auzind de la Asociația „FEMMES DU MONDE” – Canada, despre activitatea noastră literară, în poezie, având un scop social, și aplecându-se asupra poeziilor mele, mi-au cerut poezii pentru bolnavii spitalului în care ei lucrează după ce bolnavii au citit din poeziile mele. De ce mi-au cerut acele poezii, fiindcă au găsit în ele ideea de speranță, de îmbărbătare și nu de resemnare în fața sorții. Si, din lecturile mele și din experiența mea de viață și de a altora, sunt convinsă de puterea artei cuvântului, sau a transmiterii lui, virtual, de a vindeca.

LIGYA DIACONESCU:

Nu v-am întrebat niciodată cum vă petreceţi timpul liber şi ce locuri vă bucură sufletul. Sunteţi un om fericit, împlinit?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Sunt un om foarte fericit! Și am să explic de ce.

Mă acomodez condițiilor existente. Apreciez ceea ce mi se poate oferi. Observ contextul condițional al mediului în care trăiesc și încerc să supraviețuiesc în orice fel de condiții.

În viață, am aplicat ceea ce am învățat, de când eram bibliotecar, lecturând pedagogie engleză la nivel mediu, „ajută-te singur”, cum spunea Spencer Johnson sau cum spunea Anton Pann, cam astfel… „Nu-i cere ce nu are!” sau aplicând cele zece comandamente din biblie, care sunt pentru pace, respect, bună înțelegere. Dacă eu mă conduc după aceste trei învățăminte mari, toți cei din jurul meu mă înțeleg, mă respectă, mă iubesc, fiecare după capacitatea sa de a poseda aceste sentimente.

LIGYA DIACONESCU:

Ce rol au jucat destinul, opţiunea în viaţa domniei voastre?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Destinul m-a lovit cumplit de câteva ori, dar nu am cârtit și mi-am purtat povara, apelând deseori la rugăciune. Opțiunea mea de viață, de a mă refugia în literatură, în proză, dar mai mult în poezia în vers clasic, mai greu de mânuit, dificil de alcătuit, mi-a adus preocuparea necesară și posibilitatea de a trece peste momentele grele. În copilărie, adolescență și tinerețe, am citit mult și mi-am regenerat mult sufletul, care ar fi putut fi căzut definitiv.

LIGYA DIACONESCU:

Aveți un mesaj pentru cititorii români de pretutindeni?

MELANIA RUSU CARAGIOIU:

Iubiți cititori de pretutindeni, vă rog să vă îmbrăcați mereu hlamida de poet, în a gândi, în a acționa.

Înalt Preacuviosul Părinte Arhimandritul – Iustinian Chira, ne recomandă a fi mereu poeți. Sfinția sa spune … „Dacă lumea ar fi locuită de poeți, lumea ar fi mult mai bună!”

LIGYA DIACONESCU
– director general – REVISTA INTERNAȚIONALĂ STARPRESS (româno-canado-americană)
– Membru al Clubului de Presă Transatlantic
– Membru fondator al „Association des mass-médias et journalistes d’expression roumaine sans frontière” /24 sept.2011/ QUBEC, Canada
– Vicepreședinte al Ligii Scriitorilor Români
– Membru de onoare al Asociației Profesorilor universitari din Canada / ACRUPO