FOAMEA (parodie)

   

de Florin DRAGOMIR

Singur stau la pescuit,
Chiar de dimineață bună,
Cerșesc și eu un pește mic
Și-s cu undița în mână.

Vreau să fac rost de mâncare,
Din râul cel liniștit,
Să-mi stâmpăr foamea ce m-apasă,
Că-n burtă sunt cam lihnit…

Nu știu ce îmi umblă-n burtă
Și face așa urât,
Peștii, toți o iau la fugă
Și mă lasă mai flămând.

Mnoo… cu mine cum rămâne?
Și cu foamea cea incultă?
Cât să mai rezist în soare?
Sunt mai rău ca o maimuță!

Măcar ele au banane,
Prin țările tropicale
Și se-ndoapă până crapă,
Nu le trebuie nici apă.
 

Ce iluzie deșartă!
Cred că e de la căldură…
Vine una  către mine,
Cu banane și măsline?

Ce emoții am în mine,
Nu mi s-a mai întâmplat!
Repede-mi dau două palme,
Să fie adevărat?

Ce nălucă vine-ncoace?
Oare mai apuc să scap?
O aștept… și când sosește,
Ii dau cu undița-n cap!

Părul tot mi s-a zburlit,
Din creștet până-n picioare,
Dar de luptă-s pregătit,
C-am centură neagră la Karate.

Să pornesc o luptă dreaptă?
Sau fac pe-mpăciuitorul?
Nefiind nimeni de față,
Nimeni n-o să țină scorul.
 

Dacă nu-mi iese karata,
Care i-o aplic sub gât?
Eu nu sunt un Jackie Chan
Și nici Bruce Lee, mai mult cânt!

Eu, categoria muscă,
Ea, categoria grea,
E necinstit să pui în luptă
Un pui de avicola,
Cu ditamai namila!

Dar stai! Poate vom cădea la pace,
Pe maimuță o aburesc…
Îi spun că-i voi da banane,
În limbaj maimuțăresc.

Doar cât să coboare-n apă,
Să intre după comoară,
La opt metri adâncime,
O asigur cu o sfoară.

Da! Încerc să-mi revin în fire
Și, prin gesturi, să-i explic,
Dacă se coboară pe frânghie,
Nu i se-ntâmplă nimic.

Va da într-o peșteră mai mare,
Care-i plină cu banane
Și maimuțe tinerele,
Zvelte și mai subțirele.
 

Când a auzit aceste,
Pe gânduri nici c-a mai stat,
M-a pus s-o asigur bine
Și-n apă, nebunește s-a aventurat.

Numai că, stimați prieteni,
N-a durat mult aventura,
Pe când am văzut-o-n apă,
I-am făcut pe loc figura.

Acum pentru cine știe și socoate,
Maimuța nu ști să-noate,
Când, eu, sfoara am lăsat,
Ea, pe loc s-a scufundat.

De atunci n-am mai văzut-o,
Ce grozav! Am păcălit-o!
Mi-au rămas și 5 banane,
Ce le-a adus pe cărare!

Nu știu unde-a vrut să meargă,
Poate s-o fi rătăcit,
De nimerea altă potecă
Și acum ar fi trăit.
 

Și era tare drăgălașă,
Cu păr sălbatic, aurit,
Cu ce-s, eu, acum de vină,
Dacă foamea m-a prostit?

Noroc cu-acele banane,
Cu care m-am stâmpărat,
Altfel, eu, muream de foame.
Și peștii m-ar fi mâncat.

Fira-ți voi de pești să fiți,
Prin câte m-ați pus să trec…
V-o spun de pe-acum s-o știți
Într-o zi vă prind și pe toți vă-nnec!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: