IN MEMORIAM: poetul CONSTANTIN TRIȚĂ

Constantin Triță
(1957 – 2020)

de Vasile BELE

Regretele plecării…
sau
Între un ieri și un asfințit
(varianta 1)

Muzica s-a oprit,
visul a rămas în așteptare,
nu se mai aud pașii prin rouă de curcubeu,
doar urcare… spre lacrimi din stele
urcare pe treptele unui pas de vânt,
spre umbra unui curcubeu,
departe de noi, mult prea departe…

Răsăritul de curcubeu s-a oprit,
în lacrima unui zbor de vânt
și a unui cuib de soare
o splendoare de culoare
stele căzătoare,
durere și boabe de amar
care vor rodi în veșnicia ta, nenea Triță…
(prea îmi plăcea să-ți spun așa!)… 

Te-ai dus la îngeri,
să brodezi stelele cu fir de aur,
cu rouă de lacrimă albastră,
cu boabe de dor, în nopți ce dor,
cu flori de crin, în nopți ce
vin…
cu rimă!
Te-ai dus să le duci dar din harul tău… poezia!

S-au mirat razele de lumină lină,
S-au încruntat muzele îmbrăcate în haine de rouă
pe noi ne-ai lăsat în haina întunericului,
s-au bucurat ceilalți prieteni grăbiți în plecarea lor
pentru „Cenaclul Literar din Cer”…

Am plâns și noi, a plâns și cerul
care a îmbrăcat haina de mătase a suferinței
„NU! NU POT SĂ CRED!
NU POT SĂ-ȚI CRED GRABNICA-ȚI PLECARE!
NU CRED! TREZIȚI-MĂ DIN VISARE!”
au fost primele mele secătuite vorbe.

A plâns cerul! Au plâns stelele!
A plâns luna! Nedrept! Trist!
Cuvinte seci… cu sau fără rost.
Drum lin… poet minunat! Drum lin…

Chiuzbaia, într-un septembrie trist, anul Domnului – 2020

Regretele plecării….
sau
Călcând pe stele
(varianta 2)

Umbra unui dor călătorește în gând,
Pribeag! Izvorul cuvintelor s-a uscat,
tril de ciocârlie te-ai îmbrăcat cernit,
cărările spre stele s-au umplut de frumusețea florilor,
ofrandă unei înveșnicite plecări,
plâng macii dintr-un câmp de rouă
tăcerea cuvântului se naște din floarea de crin…

Umbra unui curcubeu s-a dus la culcare,
clipa de răsfăț s-a îmbrăcat în haină de ceară,
primul cântat al cocoșului nu va mai trezi diminețile
niciodată… niciodată!

S-a înveșnicit cuvântul AZI, în inimile noastre împietrite. S-a adunat prea mult negru în acest AZI, doar – ca amintire – un zâmbet ce vine din IERI. Viața noastră – un drum, o cărare, niciodată cu dus-întors, între un IERI și un MÂINE. Noi, călători, spre MÂINE, cu amintiri din IERI, cu speranțe – pentru AZI și MAINE, cu vise și doruri spre MÂINE… Speranțele și visele se pot întoarce în adevăr, bucuriile vin și pleacă, amintirile rămân…

Mereu îmi voi aduce aminte de IERI, care înseamnă ZIUA PRIETENIEI… începutul unei prietenii, cu poetul CONSTANTIN TRIȚĂ. Se întâmpla în cadrul TABEREI LITERARE „DE AMICITIAE”, SEBEȘ-ALBA, organizată de poeta MARIANA MOGA… Anii au trecut, prieteniile au rămas, puse cărămidă peste cărămidă, pentru ca prietenia sinceră, firească, să dăinuie, să rămână zidire. Comunicam des, destul de des, virtual. Ne apreciam poeziile, postările… cu glume, cu ironii, așa cum era, cu adevărat, omul, poetul – CONSTANTIN TRIȚĂ. Prin Marea ta Plecare, le-ai dus cu tine, în Ceruri, acolo, la Cenaclul Literar al Îngerilor. Păcat! Vorbe reci și seci, AZI! Amintiri veșnice! Neuitare! Prețuire! Prietenie și respect profund! Chiar dacă Dumneata – ACOLO, chiar dacă, noi – AICI! Ai știut să fii definiția cuvântului PRIETENIE. Și a substantivului PRIETEN.

CONSTANTIN TRIȚĂ – un PRIETEN!

NOI – doi prieteni! Dumneata – unul cât o mie de cuvinte. De aici încolo va vorbi tăcerea ta! Și netăcerile mele. Eu, pământean. Cu regretul plecării tale mult prea repede. Prea nedrept. Prea dur. Ce faci cu poeziile? Cu muza? Cu muzele? Nenea TRIȚĂ – NU POT SĂ CRED! Știu că, de-acolo, dintre cărări de stele, întâi o veghezi pe cea rămasă – în groaznică durere, în crudul amar, în veșnica tristețe, în marea supărare – CONSTANȚA TANȚY TRIȚĂ – soție credincioasă, rămasă pentru a-și duce Crucea. Nici nu mă pot gândi! Poate… timpul va deschide și această dureroasă ușă, către CONSTANȚA TANȚY TRIȚĂ – pentru a putea „refula” amarul și durerea noastră! Eu, încă nu pot. Așa cum încă NU-ȚI POT CREDE PLECAREA… De ce?

Jale! Lacrimi! Stele ce plâng,
Lumânări, ce nu se sting.
Tristețe! Tu – prietenie, blândețe,
Har, poezie și gânduri răzlețe,
             Dar, vorbe mărețe!

Plecare. Soră mai mare,
Cu întristare!
Cu neuitate! Și cu visare,
Tu – urcare pe raze de soare,
             Spre Carul Mare!

Drum spre veșnicie
Și spre-mpărăție,
Tristă ești poezie,
Vreme este, dar e târzie,
            Tristă rămâi poezie!

Lacrimi! Plâns! Durere și-amar!
Vor curge în dar… iar și iar!
Călător mereu, pe drumul tău…
Spre stele, soare, lună, rouă,
            Spre Dumnezeu.

Veșnicită plecare,
Cruntă-ntristare,
Drum făr’ înturnare,
Spre stele și soare,
            Tu, stea căzătoare!

Poet în visare,
Pornit în Marea Plecare,
Aprind o lumânare,
Să-ți fie luminare,
            Pe-a ta cărare!

Dor! Vorbe reci ce dor,
Tu – călător, pe umbră de nor.
Pe-al vântului covor,
Poezii care vor,
            Să le rămâi lor!

Tristețe și amar,
Se-așterne în pasul tău, dar,
Nu în zadar… ploi care plâng,
Fără tine rouă,
            Și grâul ce dă în pârg!

Fără tine, visare,
Pentru tine, neuitare,
Raze de soare,
Stele căzătoare,
            Muze, călăuze! Tristețe pe buze…

Înveșnicite clipe cu negru brodate,
Amintiri și vorbe – neuitate.
Tristă poezie, aici pe hârtie,
Vremea-i târzie,
            Călătorie… călătorie!

Timp ce nu mai vine,
Nici cel de ieri, nici cel de mâine.

Nu pot să cred că MÂINE, va fi fără tine, fără poezia TA, fără rimele tale, fără „like-urile” tale. Trist!

Între lacrimă și flori de crin alb,
ne ducem traiul între timp și anotimp,
unul devine rece, altul ne aduce durere.
DRUM LIN… DRUM LIN – CONSTANTIN TRIȚĂ!

Între un IERI și un MÂINE,
a plâns cerul cu rouă de lacrimă albastră,
curcubeul a îmbrăcat haina unui izvor de lacrimi,
îngerii au zâmbit cu lacrimi din florile de maci!

Vers! Univers!
Amar! Zadar!
Tristețe și soare!
Lacrimi din floare!
Tu – călător pe nor!
De stele, covor.
Foșnet de vânt,
Făr’ de cuvânt,
Întristare! Pământ…
Neuitare! Legământ!

DRUM LIN! Veșnică pomenire…

Un cuvânt de apreciere se adresează celor care au inițiat și susținut proiectul IN MEMORIAM – CONSTANTIN TRIȚĂ (1957 – 2020).

Dumnezeu să te așeze în veșnicia din Grădina Raiului…

Chiuzbaia, tristă zi de septembrie, 2020 (V.B.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: