de Vera TEREBEȘI
Am răsfoit frunzele din mormanul de amintiri… le-am admirat… parcă pentru întâia oară de când a pus toamna stăpânire pe ele…, m-am mirat că le-am putut privi cu drag… fără resentimente… am primit adierea vântului rece fără să mă împotrivesc… frunze veștejite de dorul vremurilor care au oferit aripi viselor… atât de fragile… cu urmele simțirilor, convingerilor… ambițiilor, dorințelor, extenuărilor… căderilor…, dar eu știu că dincolo de aceste slăbiciuni se află puterea… și mai am convingerea că îți permiți să fii slabă… tu, frunză căzătoare… pentru că știi că o adiere de vânt, mai puternică decât tine, te va prinde și nu îți va fi teamă să cazi…