Aurel Pop, prietenul Cuvântului scris

de Maria GÂRBE

Aurel Pop
(1949-2020)

L-am cunoscut pe Aurel Pop în anul 1972. Nicio urmă de orgoliu pe fața lui, privirea blândă, vocea caldă – este impresia ce mi-a lăsat-o la prima întâlnire. Dar n-am păstrat o legătură nici chiar telefonică, în afara întâlnirilor ocazionale de la Biblioteca Județeană din Satu Mare. După 1995 (anul mutării mele la Baia Mare), i-am urmărit activitatea de la distanța celor șaptezeci de kilometri dintre Baia Mare și Satu Mare sau cu ocazia întâlnirilor prilejuite de lansări de cărți ori alte evenimente cultural-literare. Pentru că, în acești ultimi ani, Aurel Pop a depus o „muncă fără hodină”, după cum scria muzeograful Viorica Ursu în revista „Mărturii Culturale” din 2016.

Mi-ar fi plăcut ca, prin rândurile de față, să realizez o „poză” mare a lui Aurel Pop și să nu mă pierd în detalii, cum scrie undeva Teodor Baconschi. Aurel este al treilea fiu al familiei Teodor și Valeria Pop, familie de origine nobilă atestată cu diplomă nobiliară și blazon.

Care au fost preocupările lui Aurel Pop în aceşti ani? Iată un răspuns dat de el însuși prin poezia „Acum”: Ies din când în când/ La lumină/ Din câte-un poem/ Noaptea/ Îmi potrivesc gândurile./ Cu grijă/ Peste zi/ Vorbesc despre criza/ De timp/ De spaţiu/ De viteza/ Evenimentelor/ Ce au loc/ Înăuntrul şi-n afara/ Cuvântului. Unui vizitator din pagina web a lui Aurel Pop îi plăcea (prin 2009) liniştea poeziei scrisă de acesta. În realitate, Aurel scrie (presupun) în singurătate, dar nu fraternizează cu singurătatea.

M-am îndreptat spre catalogul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” să văd care dintre volumele lui Aurel se regăsesc în colecțiile acestei instituții. În Ardeal sunt o bogăție de Pop-i. În atari situații biblioteca folosește elemente de identificare. Dacă accesăm eBibliophil din pagina web a bibliotecii băimărene aflăm: Pop, Aurel (scriitor). În catalogul Bibliotecii Județene din Satu Mare elementul de identificare este data nașterii: Pop, Aurel (22 noiembrie 1949).

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 2009, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, director dr. Teodor Ardelean, a fost editat volumul Aurel Pop: caiet biobibliografic aniversar. Volumul a apărut în seria „Personalităţi maramureşene – Aniversări” și a fost realizat, în cadrul Serviciului de Informare Bibliografică şi Documentară, de profesor-bibliotecar Angela Monica Jucan. Tehnoredactarea, coperta şi realizarea grafică aparţin lui Alexandru Ioan Roman. Volumul este profesional structurat și reflectă viaţa și activitatea scriitorului, directorului de editură, omului de cultură Aurel Pop. Acribia Angelei Monica Jucan este de-acum proverbială. Așa a reușit să cunoască preocupările lui Aurel Pop ca poet, exeget literar, istoric, jurnalist, publicist, editor, fondator de reviste, membru al mai multor organizații și grupări literare, promotor cultural, cărora eu le-aș adăuga și pe cele de soț, tată, socru, bunic. Pentru că drumurile lui Aurel Pop prin toată România trec pe la cele două fete și nepoți. În 2012 a apărut volumul Eternitate prin poezie, antologie alcătuită de Aurel Pop (Satu Mare, Editura Citadela). Antologia cuprinde poeme din creațiile a douăzeci și opt de poeți sătmăreni, câte o scurtă fișă biobibliografică și se constituie într-un omagiu adus poeziei și poeților: Am realizat această antologie – mărturisește Aurel în Argumentul volumului – și din considerente sentimentale, pe toți cei incluși i-am cunoscut personal, am schimbat puncte de vedere asupra unor probleme privind unele confruntări pe diverse planuri, în special cel al literaturii locale. În mai 1986, de exemplu, participând la Sebeș și Lancrăm la a VI-a ediție a Festivalului „Lucian Blaga”, l-a cunoscut pe N. Steinhardt și a audiat conferința acestuia „Cunoașterea luciferică sau paradisiacă?”, susținută în cadrul sesiunii de comunicări științifice.

Cum reușește Aurel Pop să facă atâtea lucruri? Găsesc un posibil răspuns anticipat de poet prin versurile lui: Străbat regatul disperării cu mașina/ cu femeia în fața altarului am jurat/ să fim la bine și la rău întotdeauna/ jurământ păstrat peste ani mai curat/ roadele iubirii cu grijă le-am crescut/ învins-am uragane și furtuni de vorbă/ și anotimpuri reci și calde am trecut („Sonete din regatul disperării”, p. 27). De ce a meritat lupta cu uragane și furtuni de vorbă? Pentru că: Fără/ Un bărbat/ Singurătatea-i/ Mai puțin singurătate/ Fără/ O femeie/ e singurătate/ Oarbă // Un bărbat/ Și-o femeie/ Alungă/ Singurătatea – alungă/ Orbirea.

Poetul Aurel Pop este un singuratic în măsura în care cuvintele îl sau nu-l ajută: Am cioplit/ Într-o zi/ Din cuvânt/ Au sărit/ Silabele în jurul meu/ Rugându-mă/ Să renunț/ La singurătatea/ Din mine („Într-o zi”).

Viața poate fi o poezie, poezia poate fi un mod de viață. Se spune că omul este prietenul anotimpului care l-a născut: Hoinăream pe țărmul toamnei/ Cărând pe umeri straiul apăsător/ Al timpului („Visam și cântam”). Indiferent în care lună s-a născut Aurel sau a fost înscris în evidențele pământene, octombrie și noiembrie sunt luni de toamnă. Nostalgia autumnală, o singurătate nevăzută îl caută adeseori pe poet. Tristețea-l duce spre coala albă: Ies din când în când/ La lumină/ Din câte-un poem/ Noaptea/ Îmi potrivesc gândurile/ Cu grijă/ Peste zi… vorbește despre evenimentele ce au loc Înăuntrul și-n afara/ Cuvântului („Acum”, p. 71).

Nu doar toamna îi dă sentimentul singurătății. Aurel Pop nu trece nepăsător pe lângă bunele și relele omenirii: Ne vindem sufletul pe arginți necunoscuți, dreapta judecată e la prea puțini/ vânzându-se pe un cântar de rouă („Sonete din regatul disperării”).

Simbolul păcatului originar, mărul lui Adam, Pe care-l mai am/ Și nu l-am dat afară din/ Vorbă – din/ Verb – („Dă un enter și intră pe site”), sau poate convingerea cuvântului scris îi dau poetului credința că nu e bine să te lași ispitit de neviață/ Nevândută în piață („Întoarce pe toate fețele cuvântul”).

Aurel Pop a învățat să respire respirația vulturilor, a învățat să desfacă aripile îngerilor, după cum scrie Adrian Botez în prefața volumului „Semne dintr-un trunchi de cuvânt”.

În spatele calmului, blândeţii şi sensibilităţii, Aurel n-are astâmpăr, n-are timp de pierdut, n-are timp liber. A cutreierat ţara în lung şi-n lat, ba şi dincolo de graniţele ţării, cunoaşte o mulţime de oameni de cultură, este prezent la multe întâlniri cultural-literare. Este dorința scriitorului și editorului de a nu uita nimic, de a fi conectat la prezentul spațiului geografic, de integrare a sinelui în arealul cultural. A făcut parte din diferite jurii, printre care și cel al Festivalului bienal de literatură „Vasile Lucaciu” de la Cicârlău. Una dintre formele de recunoaștere a realizărilor lui, a eforturilor depuse spre cunoașterea culturii și literaturii sătmărene este, de exemplu, „Premiul pentru activitatea desfășurată pe plan național în anul 2004”, oferit de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al județului Satu Mare, Cenaclul „Afirmarea” și Casa de cultură „G. M. Zamfirescu”.

Ca urmare a asumării activității de director de editură și editor totodată, producția editorială tipografică sătmăreană a crescut. Nu cred (sau nu știu) să fi ajuns aici prin eliminarea vreunui concurent. Ci printr-o muncă asiduă. Mi-a spus și-l cred că citește toate textele înainte de publicare. Ca editor, dar și ca director sau redactor de reviste, a salvat texte de la uitare prin publicarea lor. Din nou, îmi amintesc de istoricul-muzeograf Viorica Ursu cu câtă emoție mi-a recomandat, în 2016, să citesc articolul scris de ea în „Mărturii culturale” (nr. 4, 2016, p. 21-22): „Despre trecutul Sătmarului, la Biblioteca «Petre Dulfu» din Baia Mare”. Viorica Ursu (n. 1 mai 1944 – d. 15 decembrie 2016) era discretă în a scrie sau a povesti despre activitatea de muzeografi a ei și a soțului, Traian Ursu (n. 11 decembrie 1940 – d. 25 ianuarie 2010). Dar momentul lansării unor cărți de către sătmăreni la Baia Mare în acel an i-a produs mari emoții. Scriindu-și impresiile lăsate de eveniment, a completat o pagină densă de amintiri de o mare încărcătură emoțională despre perioada când a lucrat și a fost director la Muzeul Județean Satu Mare. Urma să revină la „revista lui Aurel” cu alte amintiri, dar implacabilul sfârșit a venit prea repede.

Îl felicit pentru întregul efort, pentru întreaga activitate, dar mai ales pentru cele două inițiative nu doar cu impact sau dimensiuni sătmărene: colecția „Caietele eminescienilor” și volumele documentare aniversare/comemorative ale unor personalități sătmărene.

Bibliografie:

Angela Monica Jucan, Aurel Pop: caiet biobibliografic aniversar, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2009, 288 p.

Vasile Iuga de Săliște, Oameni de seamă ai Maramureșului: Dicționar 1700-2010, Cluj-Napoca, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, 2011, p. 893-895.

Baia Mare, 15 decembrie 2019

20100224133545421_0001_

manuscris Aurel Pop

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: