In memoriam: Aurel Pop

Aurel Pop
(1949-2020)

Poetul și criticul literar Aurel Pop s-a stins din viață și a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au apreciat și i-au iubit opera.

(Câteva date biobibliografice)

Născut la 22 noiembrie 1949, în localitatea Cetăţele – Şişeşti, jud. Maramureş, este al 3-lea fiu al Valeriei (n. Ţura) (3 mai 1923 – 29 oct. 2008) şi al lui Teodor Pop, (29 martie 1916 – 11 mai 1989), iar copilăria și-a petrecut-o în satul natal. În 1955 își urmează părinţii în ţinuturile sătmărene.

S-a căsătorit în 1977 cu Doina, are două fete: Bianca-Valeria Pop (n. 1979) licenţiată în limbile engleză-italiană a Univ. „Tibiscus” Timişoara, şi Dorina-Maria Pop (n.1984), absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Univ. de Vest „Vasile Goldiş” Arad (licenţiată în psihologie).

Domeniu de afirmare: poezie, publicistică, critică şi istorie literară. 

Studii: 

2008 – doctorand, Institutul de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române – filiala Cluj-Napoca

(2006-2008) – curs universitar de masterat în etnologie europeană – Univ. de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Științe Umaniste, Politice şi Administrative.

(2002-2006) – cursurile – Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Departamentul de pregătire a personalului didactic; Modulul Psiho-Pedagogic

(2002-2006) – cursurile Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultăţii de Științe Umaniste, Politice şi Administrative (specializări: istorie cu tema lucrării de diplomă: „Mişcarea ţărănească anticomunistă din perioada colectivizării (1949-1962)”. Studiu de caz: Judeţul Satu Mare; şi jurnalism cu tema: „Jurnalismul de proximitate”)

(1982-1983) – cursurile – postuniversitare de specializare privind protecţia muncii şi prevenirea incendiilor în domeniul industriei lemnului.

(1978-1981) – cursurile Institutului de Prelucrarea Lemnului de 3 ani Arad. (specializarea: industrializarea lemnului)

(1975-1976 – cursurile – Şcolii postliceale de laborant determinări fizico-chimice.

(1968-1972) – cursurile – liceale la actualul Colegiu Naţional „Ion Slavici” din Satu Mare. (fostul liceu nr.2 „Ion Slavici”).

(1966-1968) – cursurile – Şcolii de sculptori profesionişti din Arad. (prima promoţie din România)

(1966-1967) – cursurile – Şcolii populare de artă Arad, specialitatea sculptură modelaj ornamental, clasa prof. Emil Vitroel.

(1965-1966) – cursurile – Şcolii Profesionale Forestiere Satu Mare

(1961-1965) – cursurile – gimnaziale în satul Porumbeni (Paulean), com. Doba, jud. Satu Mare.

(1957-1961) – cursurile – primare în satul Dacia, com. Doba, jud. Satu Mare.

Activitatea profesională:

(1968-1972) – prestează diferite activităţi potrivit pregătirii dobândite la Intreprinderea de Prelucrarea Lemnului Satu Mare.

(1972-1974) – satisfacerea serviciului militar.

(1974-2006) – prestează diferite activităţi potrivit pregătirii dobândite la Intreprinderea de Prelucrarea Lemnului Satu Mare, reorganizată după 1991 în fosta S.C. „Samobil” S.A. Satu Mare.

(2006-2020) – secretar al Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare.

(2008-2015) – consultant literar la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

Directorul editurii „CITADELA”

Redactor șef al revistei literare „CITADELA”.

Sub-editor al diviziei de presă „INTERMUNDUS MEDIA”

Redactor de rubrica „Raftul de cărți” (critică literară) al revistei „Pagini Românești din Noua Zeelandă”, susține lunar pagină de critică literară în revista „Conexiuni” (SUA)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Membru al Uniunii Ziariștilor din România.

Colaborări la revistele literare din țară:

„Tribuna”, „Familia”, „Vatra”, „Pan”, „Convorbiri literare”, „Bibliotheca septentrionalis”, „Ateneu”, „Pleade”, „Poesis”, „Pagini bucovinene”, „Solstițiu”, „Raluca”, „Pagini sătmărene”, „Bucovina literară”, „Arena”, „Jurnalul de Vineri”, „Reflex”, „Viața Universitară”, „Agora Universitară”, „Oglinda literară”, „13 Plus”, „Plumb”, „Citadela”, „Archeus”, ”Cetatea culturală”, „PROSaeculum” etc.

Colaborări la revistele din străinătate:

„Atheneum” din Vancouver (Canada), „Conexiuni” din New York (S.U.A.), „Lumină lină” (SUA), „Observatorul” (Canada), „Pagini românești” (Noua Zeelandă), „Tribuna noastră” (Canada) etc.

Publicat în antologii colective:

– Voices of contemporary ROMANIAN POETS, Selection and English version by Dan Brudașcu, – antologie colectivă, Editura „Sedan”, Cluj-Napoca, 2007;

– „Al cincilea Patriarh”, antologie colectivă de eseuri, Editura „Intermundus”, București, 2007;

– „Stare de dor”, Editura „Sport-Turism, București;

– „Cuvinte din Nord I”, Editura „Solstițiu” Satu Mare;

– „Cuvinte din Nord II”, Editura „Solstițiu” Satu Mare;

– „Exerciții de realitate”, Editura „Brumar” Timișoara.

Cărți publicate:

– „Pelerinaj de secesiune” Editura „Solstițiu”- Satu Mare, 2004 tradusă în versiunile: germană, maghiară și engleză, cu o prefață de Paul Emanuel Silvan; volum distins cu premiul academic pentru literatură pe anul 2004 din partea Universității de Vest „V. Goldiș” Arad;

– „Calvarul cuvintelor”, Editura „Risoprint”, Cluj-Napoca, 2006, tradus în limbile: germană, maghiară, engleză și franceză, cu o prefață de criticul și istoricul literar Nae Antonescu;

– „Sonete din regatul disperării”, Editura „Risoprint”, Cluj-Napoca, 2007, cu o prefață de Valeria Manta Tăicuțu;

– „La Hanul Verbelor”, (critică literară), Editura „Risoprint”, Cluj-Napoca, 2008, cu o prefață de dr. Adrian Botez;

– „Cuvinte dintr-un noian de vorbe”, (interviuri), Editura „Citadela” Satu Mare, 2009;

– „Semne dintr-un trunchi de cuvânt”, (poeme), Editura „Citadela” Satu Mare, 2009, cu o prefață de dr. Adrian Botez;

– „Ion Burnar: schiță monografică” – studiu monografic, (2010);

– „Deschideri confesive” – interviuri (2011);

– „Eternitate prin poezie” – antologie (2012); prefață dr. Alexandru Zotta;

– „Rezistența țărănească anticomunistă din perioada colectivizării în județul Satu Mare” – studiu istoric, (2012);

– „Vasile Scurtu, zece ani în serviciul Sătmarului” – studiu monografic, (2012);

– „Taina căderilor” (2013).

A obținut peste 20 de premii literare.

Participă în tabăra de creație, OCOLIȘ – Maramureș, 2006 și 2007.

Au scris despre cărțile sale:

Nae Antonescu, George Vulturescu, Ion Burnar, Petru Scutelnicu, Adina Ungur, Dorin Sălăjan, Paul Emanuel Sivan, Ion Nistor, Valeria Manta Tăicuțu, Ion Bala, Viorel Vladimirescu, Felician Pop, Laura Scutaru, Laura Gloria Iordache, Daniel Renon, Dr. Bura Laszlo, Ion Beldeanu, Petre Fluierașu, Liviu Comșia, Dr. Adrian Botez, Ion Roșioru etc.

Poet și scriitor talentat, se apropia de aniversarea a 71 de ani. A lăsat în urmă multe, multe regrete. A fost un om de ispravă, un om al cărții.

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!

Surse de documentare:
Angela Monica Jucan, Aurel Pop: caiet biobibliografic aniversar, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2009, 288 p.

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

 

One Response to In memoriam: Aurel Pop

  1. DĂMĂCUŞ IULIAN spune:

    Dumnezeu să-l odihnească!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: