Confesiune

de Daniela VÎLCEANU

Știi, eu ți-aș vorbi despre mine
Dar știu că ești om, și mă vei judeca
După tiparele tale, după gândirile tale,
Și să știi că tare mă tem de judecata oamenilor.
Sau, ți-aș vorbi despre ce-mi place mie
Despre cer, despre păsări, despre fluturi și flori
Dar știu că mă vei crede nebună, și mă vei judeca
După viața ta, după gândirea ta, după înțelegerea ta.
Sau, ți-aș vorbi despre experiență,
Experiența unei vieți pe care nu tu trăit-o;
Dar, știu că mă vei judeca, luând viața ta ca etalon
Și din nou mi-e teamă, de judecata ta de om.
Dar, dacă ți-aș vorbi despre un suflet?
Un suflet care nu este al tău
Și pe care tu ai impresia că-l cunoști,
Un suflet cald, care dogorește,
Care tace, ascultă și oftează înfundat,
Care mai are puterea să se îndrăgostească
Și chiar să iubească chinuit ca un nebun inconștient.

Meditând îmi strâng trăirile mănunchi
Le încui în adâncimea sufletului și le păstrez doar pentru mine
Pentru că știu că mă vei lua la puricat
Și-mi vei întoarce viața pe toate părțile,
Și-i vei da propriile tale interpretări
După umila ta gândire, luând viața ta drept etalon
Și totul va fi, după tiparele tale, după gândirile tale
Și tare mă tem, de judecata ta de OM.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: