Taina inimii

de Irina Lucia MIHALCA

 Printre iluziile din palma cerului
 ne continuăm drumul.
 Ca prin vis s-a stins acea muşcată albă-nflorită…

 Cum este realitatea, îngerule?
– Nu aşa cum ne-o dorim, nu aşa cum este! 

 Dar lumea cum este? 
– Nicicum, prin orice ne complicăm!

 Doar iubirea nu se complică, 
 ea, pur şi simplu, curge, 
 fluviul acela de lumină care ne inundă.
– Se complică şi ea, în trepte vine,
ca să urci, te complici!

 Acea parte regăsită în tine iubeşti în om?
– Iubesc ce el nu ştie despre el,
felia lui lipsă este în altă parte,
în noi rămâne veşnic un semicerc!

 Taina lui, cheia spre tine! 

 Cine l-a creat şi de ce a creat,
 cine l-a deschis şi de ce a deschis cercul? 
 De unde venim, cine suntem, 
 cui îi aparţinem, încotro ne-ndreptăm? 
– Nu ştim de unde venim şi nici nu vom şti,
nu ştim cine suntem, dar purtăm un nume,
nu ştim cui aparţinem, dar aparţinem totuşi,
nu ştim unde ne-ndreptăm, deşi mereu ne trecem! 

 În umbra noastră, ascunse sunt porţiuni din noi 
 – constelaţii de trăiri din timpuri – .
 Vino cu mine, iubirea mea
 e cheia pentru poarta temniţei tale!
 Vino cu mine, în zborul spre paradis,
 împreună suntem o singură pereche de aripi!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: