FRUNZA DIN CALEA MEA

de Lăcrămioara ELEFTERIU, BABADAG

Era frig și era toamnă,
Ne-am întâlnit într-o gară.
Aveai un geamantan maron,
Mi-ai spus când ai trecut: pardon!

Era destul de-aglomerat…
În ochii mei tu te-ai uitat.
Peronul doi îl căutai,
Am auzit când întrebai!

De mine te-ai apropiat,
Cu glas șoptit ai murmurat:
Te-am zărit privind o frunză,
Păreai mirată, confuză…

Ea a căzut în calea ta,
Era micuță, suspina!
Ai ridicat-o ușurel
Apoi ai pus-o-n portofel.

Mai târziu pe peronul doi,
Ne-am întâlnit iar amândoi.
Aveai cu tine un pachet,
L-ai așezat în colț, încet.

În același tren am urcat,
Dar tu păreai intimidat.
La braț aveai chiar cartea mea,
Iar eu eram în dreapta ta.

Când pe copertă ai privit,
Eu te-am zărit cum ai zâmbit.
Îndată ai realizat
De ce-mi plac frunzele de fapt!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: