Galopând prin viață – LĂCRĂMIOARA ELEFTERIU

(recenzie)

de Vasile BELE

Călărețule-n galop,
Vrei să oprești timpu-n loc…
Dar, el nu se va opri,
Pân’ la cea din urmă zi!
Galopezi și zbori ca vântul,
Viața să o poți opri
Și alergi ca o mireasmă,
De salcâmi trandafirii…
Macii să-i pictezi în suflet,
Dar… în inimă-i târziu!
Iute e vâltoarea vieții,
Labirintul se închide!
Și-ți dorești ca să mai fie,
Încă o viață pentru tine,
Dar contractul se încheie!
Și pariul pus cu viața,
Nu-l câștigă orișicine,
Doar acei ce au speranța
Și în suflet doar iubire!
”,

poemul din volumul cu același nume, GALOPÂND PRIN VIAȚĂ, apărut la Editura Liric Graph, Făurei, 2019, ISBN 978-606-8835-58-7, pag. 80, semnat de către LĂCRĂMIOARA ELEFTERIU – o poetă pe cât de frumoasă și de sensibilă, pe-atât de talentată. Acest volum, înseamnă volumul de debut în plan literar. Doamne ajută să mai fie!

O voce modestă și foarte sinceră în peisajul literaturii contemporane, pe care am avut ocazia să o cunosc, în cadrul TABEREI LITERARE de la SINAIA, „PETALE DE IUBIRE”, organizată de către Liga Scriitorilor Dobrogeni – coordonatori tabără – scriitoarea Vasilica Mitrea, poetele Mioara Baciu și Garofița Jianu… așa ne-am cunoscut, ne-am bucurat împreună de o literatură de calitate, și chiar am făcut schimb de cărți.

E timpul tău și al poeziei tale LĂCRĂMIOARA ELEFTERIU! O poezie în care se văd vibrațiile de început ale emoțiilor, și parcă te văd, stând, pe vremea când acest volum încă era un manuscris – întrebându-te, „să merg mai departe?”, „să nu merg?”, „să încerc?”, „să nu încerc?”… întrebări, care, fiecare ni le-am pus în vreme de debut. Faptul că ai avut curajul, de a sparge „bariere”, de a trece peste „prejudecăți”, într-o lume plină de poezie, de literatură, (uneori și falsitate, minciună sau parșivism), dovedește că ești o curajoasă, o hotărâtă, și bine ai făcut procedând astfel, orice lucru având un început al său.

Citind și parcurgând volumul constat un anumit stil – al tău, care te definește – ori te caracterizează, de la început! Dar, să vedem, cine este Lăcrămioara ELEFTERIU? Și-apoi, povestim despre poeziile domniei sale. Născută în localitatea Babadag, județul Tulcea, este de o simplitate aparte. Trăiește în Babadag, urmează cursurile școlilor gimnaziale și liceale, cum e firesc. Dorința de mai mult nu îi dă pace, și se înscrie la facultate, fiind absolventă a Facultății de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universității „Andrei Șaguna”, din Constanța. I-au plăcut dintotdeauna compunerile, poeziile… literatura, fără a gândi atunci, ce va avea să urmeze. A scris poezioare, catrene – pe vremea cât era elevă, câteva fiindu-i chiar publicate în jurnale sau reviste școlare. Încă își amintește (și aceasta va acea durata unei veșnicii!), că prima poezie i-a fost publicată în 1994, în „Jurnalul de Tulcea”.

Curajoasă a fost dintotdeauna, o dovadă în plus, sunt participările la diferite concursuri, sau participări în tabere literare, ceea ce este minunat… te ajută să te descoperi, tu pe tine, în raportul cu ceilalți prieteni participanți, apoi sunt prieteniile ce se leagă (parcă, unele sub amprenta înveșnicirii în timp!). A contat mult și au fost un mare prilej de apreciere, primirea unor diplome, cupe, medalii – rodul unui lucru foarte bine făcut, recunoașterea calității literare, un impuls, de a merge tot înainte! Poeta noastră așa a făcut, și i-a mers bine. Și uite așa, când a fost vremea cărții, destinul i-a deschis ușa, a „chemat-o”, iar ea n-a ezitat. Felicitări!

Îndrăznesc, o previziune, literară: Lăcrămioara ELEFTERIU, are încă multe de a ne spune, în plan literar, și nu va ezita să o facă. Azi, poeta, cu o doza firească de emoție, nu se simte stingheră între poeți și poezii. De ce s-ar simți? În linii mari, cam astea ar fi câteva date biografice, despre autoare… să lăsăm poezia, să vorbească:

Cochetez cu poezia…
Flori îi pun ca iasomia,
Asta-mi place! Asta fac,
Versu-n ie îl îmbrac!
Muza vine diafan,
Pe o coală de hârtie,
Se așează tam-nesam,
Veselă și chiar zglobie.
Lumina dansează șăgalnic
Și mii de culori răspândește,
Cu trena-i de flori salcâmul singuratic,
O zi de vară vestește.
Concertul de păsărele,
În copaci începe iară,
Cântând, petrecând în voie,
Până la lăsat de seară!
”, ZI DE VARĂ,
vol. „Galopând prin viață”, pag. 18.

********

Mă reîntorc la poezii, cu inima, și spun asta pentru că îmi place ce citesc. Îmi place volum, și-mi dau seama, câtă dreptate poate să aibă autoarea – viața ce ne este dată a o trăi, este un galop, noi, mereu niște alergători/călători prin ea… fugim în sus, fugim în jos, ba spre stânga, ba spre dreapta, fără să ne dăm seama că nu ne putem opri. Ne oprim, exact la finalul ei, așa cum extraordinar de sensibil spune poeta, „pân’ la cea din urmă zi!”, pag. 43.

Volumul de față debutează cu poezia DANSUL MIOARELOR, („poezie scrisă pentru fiul meu, Valentin, când avea 10 ani”, după mărturisirile poetei), unde se împletește lirismul din poezie cu fir de borangic, aparținând unui basm.

Când versul suie lin,
Pe dealuri, pe coline,
Un ciobănaș cu turma lui
Vorbește despre zâne…
O zână bună a fost odat’,
La margini de pădure,
Era odată, pe-nserat,
Când vin lupii să fure!
, pag. 5-6.

Și parcă o văd, de această dată în postura de mamă, „dădăcindu-și” copiii, iubindu-i cum doar o mamă o poate face, chemându-i împrejurul ei, și începând să le povestească povestea cu ciobanul, cu lupul, cu zâna buna, cu mioarele, o ficțiune sau nu, poate existentă sau inventată chiar pe moment. Minunată atmosfera, sau trecere de la basm la poezie, sau de la poezie la basm, dar o inimă de mamă o va face în cel mai sincer și mai frumos mod.

Nu este uitat nici celălalt fiu, FLORIN. Lui, îi dedică poemul PĂSTREAZĂ FRUMUSEȚEA, (pag. 7):

De viața vrea să te schimbe,
Nu-i face jocul… fii deștept!
Jonglează cu a ei privire,
Mergi înainte și fii drept!
Iubește ce-i frumos în viață,
Respectă, ca să fii iubit!
Căci ea ea te pune la-ncercare
Și într-o zi poți fi lovit
.

Sfaturi părintești, cum se întâmplă în orice familie în care iubirea, rugăciunea și bunătatea se împletesc armonios. Iată strofa a treia, esența vieții, nu o constituie banii:

Nu-ți pune mai presus fe viață,
Nici banii, nici averea!
Căci ele n-au nicio valoare
Și nu-ți aduc în suflet mângâierea.
Fii înțelept, mărinimos,
În orice zi a vieții!
Păstrează ce-i frumos,
Din anii tinereții
”,

adică, păstrează tot ce aparține de tinerețe pentru că trece foarte repede, și dacă ai această putere de a păstra lucruri frumoase din anii tinereții, viața însăși este o artă, așa o să trăiești mult mai frumos. Mai răsfoiesc o pagină și citesc UNDE EȘTI COPILĂRIE?, pag. 8.

Mă așteptăm la regretele trecerii foarte repede peste/prin această perioadă, iar copiii fiind, nu prea știm să ne bucurăm din plin de acest privilegiu – copilărie. Dar constat altceva:

Copilărie n-am avut!
Îmi amintesc mereu,
Ce multe clipe triste-au fost…
Roteau în jurul meu…
Poate n-aș vrea să se vadă,
Sclipirea din privirea mea,
Dar ochii nu mă mai ascultă,
Mi-ascultă inima!”,
pag. 8.

Este un poem-durere, o poezie-eliberare, cine știe, cum și de ce copilărie o fi avut parte. Această poezie este o poezie-eliberare, o poezie-taină, pentru că nu poți oricui să spui… simplu „eu nu am avut o copilărie fericită!”. Eu, aș fi tentat, cu următorul pas, să pun banala întrebare: „de ce?”. Dar, această poezie, o poezie-mărturisire, spune multe… și acum înțeleg poemele-dedicație, pentru Valentin și Florin… și iar mai zic, cu risc de a greși, sau a fi înțeles greșit, repet, văd în multe poezii copilul-Lăcrămioara, nicidecum un adult, un matur. Martor îmi este poezia DUPĂ PLOAIE, pag. 9,

Țup, țup, țup sare-o broscuță,
Ieșind fuga după ploaie,
Veselă și-nviorată,
C-a făcut și ea o baie!
”,
sau, poezie MELC, MELC, pag. 10:
Îți porți casa în spinare,
Când la deal și când la vale.
Coarnele le-ascunzi îndat’,
Când e frig și-nnourat
!”

LACRIMI DE RECUNOȘTINȚĂ, pag. 14-15, este de o profunzime și emoție aparte. Un poem-strigăt, al unui copil, care suferă de dor de tată:

Eu nu mai sunt așa de mic,
Tăticule să știi că eu,
Am mai crescut un pic
Și-am învățat să scriu.
Mi-e dor de tine, tare aș vrea,
Să se întoarcă ziua,
Să mă arunc la pieptul tău,
Iar tu să mă întrebi:
Cum ți-a mers, azi, copilul meu?
.

Plin de adevăr, de durere, realitatea zilelor noastre și drama din multe familii, ne este reliefată, în poezia CĂLATOR PRIN ȚĂRI STRĂINE, pag. 19:

Printre lacrimi și suspine,
Călător prin țări străine,
Tu petreci zile și ani,
Prin străini, doar pentru bani!
Departe de-ai tăi părinți,
Lași copii la bunici.
Carte fac ori da, ori ba,
Ție, ți se duce tinerețea
”,

din păcate vorbim despre adevăr ce doare, vorbim despre lucruri concrete, reale, ce se întâmplă în multe familii. Nu putem opri, noi, acest fenomen, pentru că ne-a făcut captivi. Încă în multe familii există durere și lacrimi, în acest context, iar poeta Lăcrămioara știind și văzând realitatea zilelor, nu face altceva, decât să tragă un semnal de alarmă… deși, iertare!, cui folosește?

Prin TE-AȘTEPT SĂ VII PE PAJIȘTEA CU ROUĂ, ni se propune un joc (sau o joacă!), dar nu orice fel de joc, ci unul pentru fiecare zi a săptămânii:

„Te invit să alergăm prin rouă…
Vino, te rog, nu ezita,
Vino la 9!
Prin rouă desculți să alergăm,
Veseli, să ne-nviorăm.
Picăturile de rouă să șoptească:
Astăzi e ziua noastră!
, LUNI, pag. 22.

Cu DUMINICĂ, pag. 28, apune și ziua:

Un crin și-o orhidee,
S-au întâlnit pe alee…
Inima și-au dăruit divin,
Razele soarelui galant îi cunună
Și-ncet, ziua apune lin!

Dacă ȘI TĂCEREA ESTE UN RĂSPUNS, pag. 30, în poemul LÂNGĂ RÂU, pag. 32, întâlnim doi bătrâni ,,cu fruntea încununată de durere!”, „cu sacul plin de griji pe umăr”:

Și-acum când vine ziua de apus,
Privești mici stele căzătoare,
Ce în văzduh se sting ușor,
Precum o floare cu petale,
Ce le-a sosit vremea și lor!
, pag. 32.

Tot lângă râu stă și SALCIA, pag. 33, „o fată prea frumoasă”, „cu ochii ca două safire/ cu plete lungi și aurii…./ cu mintea ageră și dreaptă,/ era dragă orișicui”.

Mândră trebuie să fie o mamă (chiar mamă de doi feciori, cum este Lăcrămioara!) văzându-și feciorul cătană, îmbrăcând haina militară. Acest sentiment de MÂNDRIE, (pag. 35), l-a avut și l-a trăit și Lăcrămioara. N-a putut trece oricum peste acest moment încărcat de MÂNDRIE și patriotism matern, clar, îl lasă mărturie, literaturii, și evident, cititorilor.

Interesantă idee apare și în poezia EȘTI POEM ÎN VISURILE MELE, (pag. 39):

Mă săruți pe frunte,
Dorul să-mi alini…
Și îmi spui ușor,
Mi-a fost tare dor!
Prin foișorul viselor mă strecor,
S-ajung la tine-ncetișor.
Mă rog la lună și la stele,
Să mă călăuzească ele!

Foarte interesant volumul, captivant și atractiv. Nu la toată lumea le reușește în asemenea fel, cum i-a reușit poetei Lăcrămioara ELEFTERIU. Fiecare poezie este o poveste de viață. La fel întâlnim și un BLESTEM, pag. 44, dar nu orice fel de blestem, ci unul „de-a mea iubire!” Eterna și „cicălitoarea” întrebare UNDE-S ANII MEI?, pag. 46-47, găsește răspunsul potrivit:

Valul vremii ne-a purtat,
Pe-a lui undă, toată viața.
Și n-am înțeles de ce?
Ne trec anii și speranța.
Zilele trec iute, iute,
Ca un cântec de chitară,
Te trezești că ești în vârstă
Și… nu ca odinioară
!”

Și, parcă nu ar fi îndeajuns. Tot, ea, poeta, având atâtea frământări, își mai pune și întrebarea: CE-I VIAȚA? Dar, oare, ce o fi? Iată răspunsul poetei:

Un infinit de griji,
Suferinți și ne-mpliniri,
Un cuprins prăpăstios,
In care ești gata s-aluneci
, pag. 50.

Un volum izvorât din viața de zi cu zi, din cele bune și din cele rele ale vieții, dar meritul poetei este că le-a pus în versuri, a avut curaj, ceea ce tot ziceam se adeverește a câta oară? Le-a adunat în volum, de multe ori stând și întrebându-se, (ea pe sine!), ce va urma? Ce a urmat? Nimic mai simplu… volumul GALOPÂND PRIN VIAȚĂ, unul al emoțiilor, al trăirilor, al „exploziilor” întru adevăr, încât scriu, „carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, dar și „carte frumoasă cinste cui te-a citi!”, de mult și mare folos îi vei fi!

Aici, este vorba despre oameni, destine, vieți, tinerețe, copilărie și prea puțină iubire. Destine, oameni dragi plecați pe drumuri fără de întoarcere (POZA DIN CĂMĂRUȚĂ, pag. 56), viața – o clepsidră, sau un galop… Te felicit Lăcrămioara ELEFTERIU și te apreciez pentru simplitatea poeziilor, dar de o încărcătură emoțională aparte, ce ne-o transmiți! Cu prețuire și respect profund! Mai notez doar atât, știind că vorbele zboară, ce-i scris rămâne, mă bucur ca te-am întâlnit, iată, repet, dacă nu era tabără de literatură de la Sinaia, drumurile noastre, poate nu se intersectau niciodată. Dar, cine știe? Destinul!? Soarta?! Spor în toate…

Draga mea, vorba latinului QOUD SCRIPSI, SCRIPSI! adică CE AM SCRIS, AM SCRIS!… așteptăm alte vești frumoase dinspre Babadag, spre Maramureș, așa cum transmitem dinspre Maramureș spre Babadag, cele mai alese gânduri! Doamne ajută!

Chiuzbaia, 15 noiembrie 2020 (V.B.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: