Încrederea mea în MAIA SANDU are 26 de ani fără întrerupere!!!

Eu, Vasile Șoimaru, semnatar al Declarației de Independență, de 29 de ani, în calitatea mea de deputat în primul Parlament al R. Moldova;

Semnatar al diplomei de licență a Maiei Sandu, de 26 de ani, iunie 1994, în calitatea mea de atunci de prim-prorector al ASEM;

Sunt și astăzi alături, pentru că nici astăzi nu am pierdut niciun pic de încredere în ea!…

Dovezile mele le vedeți atașate: semnătura mea pe diploma ei de licență cu media 9,1; imaginea rectorului-fondator al ASEM, Paul Bran, alungat la București, tot în acea vară, pe 12 iulie, de către agrocomuniștii lui Sangheli și Moțpan, doar pentru că era Român cu majusculă; eu, fiind alungat din ASEM, a doua zi după Paul Bran, pe 13 iulie, pentru că făceam parte din Consiliul Național al REÎNTREGIRII, fondat pe 1 decembrie 1991, de către Mircea Druc…

Rectorul Paul Bran mi-a încredințat atunci să semnez toate documentele de absolvire a ASEM pentru sutele de licențiați, inclusiv pentru viitorul președinte Maia Sandu și pentru, deja fostul ministru al finanțelor, poate și viitorul ministru, Veaceslav Negruță, Om și el de toată încrederea…

De parcă Paul Bran știa că absolvenții lui, peste ani de zile, vor candida și la funcția supremă în acest al doilea stat românesc, pe buletinul de naștere al căruia stă și semnătura subalternului său de atunci, din anii fondării ASEM, 1991-1994, V. Șoimaru…

Ca să nu mai amintesc aici, chiar dacă știu cu precizie că asta nu le place unora, de sprijinul permanent acordat Maiei Sandu, de către regretatul Prim-Ministru al Independenței, Valeriu Muravschi, semnatarul Hotărârii de Guvern din 25 septembrie 1991, prin care a fost înființată Academia de Studii Economice din R. Moldova!!!

Și… ca să nu mai amintesc aici și de sprijinul acordat ei de către Costică Tampiza, colegul nostru de facultate și vicepremierul în cele două guverne de la începuturi, conduse de către Mircea Druc și Valeriu Muravschi…

Și ultimul îndemn:

Oameni buni, nu uitați că cea mai scurtă cale de a salva R. Moldova este  Maia Sandu – Președinte!!!…

Într-un Ceas Bun, Oameni Buni!!!

Așa să ne ajute și Bunul Dumnezeu!!!

Vasile ȘOIMARU
30.10.2020

***************************

Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972 în satul Risipeni, raionul Fălești, în familia lui Grigorie și Emilia Sandu. Între anii 1989 și 1994 a studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea Management. Din 1995 până în 1998 a studiat Relații Internaționale la Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova. În perioada 2009−2010 a studiat la Harvard Kennedy School of Government (SUA), obținând titlul de „Master în Administrație Publică”. Între 2010 și 2012, Maia Sandu a activat în calitate de consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială, în Washington DC, SUA. Din 24 iulie 2012 până 30 iulie 2015 a fost Ministru al Educației în Republica Moldova.

La 31 august 2016, Maia Sandu a fost desemnată oficial candidat la funcția de președinte a Republicii Moldova, dar a pierdut în fața președintelui Igor Dodon, situându-se pe locul doi.

La alegerile prezidențiale din 2020, Maia Sandu și-a înaintat din nou candidatura, câștigând. Este prima femeie președintă a Republicii Moldova. (Sursa: Internet)

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: